Prefatez totul cu faptul ca am de gand sa fac si toate demersurile necesare pe cale oficiala: reclamatii, adrese, etc., pentru a semnala cele de mai jos autoritatilor competente. Randurile acestea sunt descrierea evenimentelor, asa cum au fost ele experimentate de mine in acest sir de evenimente.

Dupa tot ce s-a intamplat la UPU – textul aici, urmeaza operatia.

Fiind venita prin urgente, evident, nu aveam nici pijamale nici alte lucruri pe care oamenii de bun simt si le pregatesc pentru o internare in spital. Din fericire, exista niste pijamale de hartie (imaginea de mai sus), de unica folosinta, care (daca exista pe stoc), pot fi folosite pentru drumul la sala de operatii.

Mi-au dat o asemenea pijama, am facut inca un EKG, si un scurt drum pana la baia din rezerva.
Am iesit din toaleta asistand la urmatorul dialog:

– Pai, ce? Nu a avut timp sa faca caca acasa? A venit sa faca aici?
– Nu stiu D-le Dr., a intrat la baie…

Clipesc putin, ca sa inteleg. Doctorul (inca nu stiu nume, specializare, nimic), vine spre mine grabit:

– Hai, hai! Ca ne grabim! Cum iese analiza de coagulare de sange trebuie sa fim in sala de operatie!
Ce, nu ai avut timp sa faci caca acasa si ai venit sa faci aici?
– …

Am semnat si bifat o gramada de acte, dar nu a avut timp nimeni sa mi le explice, pentru ca…nu vedeam. Fara ochelari, la lumina din salon, eram practic chioara. In principiu cred ca am semnat ca dau acordul de anestezie, operatie, prelevare si studiere tesuturi, si folosirea lor in scop didactic. E, totusi, spital universitar. Ok, actele sunt gata.

Vine un brancardier dupa mine. Ma duc spre usa, si ma opreste:

– Papuci nu aveti?
– Nu am.
– Pai si cum mergeti pana in sala?
– …
– Hai ca intreb la fete, poate au ele. Oh, nu au. Ok, haideti ca va dau niste „botosei” de unica folosinta.

Si…in sosete si botoseii aia de spital, am pornit pe jos, am luat liftul, si m-am tarat spre sala de operatii. Fara scaun rulant. De ce? Nu stiu.

Sala de operatii e mica si rece. Luminata puternic. Sunt acolo cel putin 6 persoane. Brancadrierul iese. O asistenta imi spune sa urc pe masa.

– Haideti, jos pijamalele si sus pe masa!
– Tot?
– Dada,  tot.

Ma dezbrac, complet, si ma cocot pe masa. Din fericire nu e inalta. Cineva impacheteaza pijamalele si eu stau acolo…in vazul tuturor. E frig, si incerc sa ma linistesc singura. Cineva vine in sfarsit cu un camp operator  – o bucata de panza verde si mare, si ma acopera. Ma simt ceva mai OK.
In jurul meu e agitatie mare: nu e sigur cine face anestezia. Nu au venit inca valorile de coagulare de la vestita analiza, si nu e clar daca pot sau nu sa fiu operata. Toti sunt nervosi si agitati. Si probabil obositi. Intreb daca in fisa mea e trecut un medicament pe care il iau. Stiu ca poate cauza cheaguri, deci insist. Cineva ii transmite asta si doctorului, care e nedumerit de intrebarea mea. Repet informatia:

– Stiu ca afecteaza coagularea sangelui, si stiu ca in fisa nu e trecut. Am zis ca poate fi o informatie utila, D-le Dr.

Aici, nu am inteles ce s-a intamplat exact, dar Dl. Dr. explodeaza:

– CE IMI SPUNE EA MIE CE SA FAC? CE MA INTERESEAZA PE MINE ASA CEVA? CE PROSTIE E ASTA? AI STAT CU APENDICITA AIA SI AI SUFERIT ANI DE ZILE SI VII NOAPTEA LA SPITAL?
CE INSEAMNA ASTA SA VII NOAPTEA LA SPITAL? NU PUTEAI SA VII SI TU ZIUA, PE LUMINA? SA FI VENIT PE LUMINA! ASA CA OAMENII NORMALI! CE INSEAMNA SA VII LA 3 DIMINEATA LA SPITAL ASA, LA ORELE ASTEA?
AM AVUT O GARDA DE CACAT, OAMENII ASTIA CARE…

Marturisesc ca aici nu am mai ascultat, pentru ca mi-a inghetat creierul. Pur si simplu am fost atat de socata de urletele constante indreptate spre mine ca m-am facut mica sub carpa aia verde si am inchis ochii. Nu va pot explica vulnerabilitatea acelui moment, in care dezbracata sub o carpa, cu cel putin 6-7 oameni in jurul meu, persoana care tine in mana un cutit ascutit incepe sa urle la tine cu o asemenea violenta, si atat de dezarticulat si de … lipsit de orice logica. A fost inspaimantator. Si dupa ce m-am linistit, m-am infuriat teribil.

Cum a pornit, izbucnirea s-a si oprit, si nimeni nu a clipit macar. Eu am cantarit foarte serios sa ma dau jos de pe masa de operatie si sa plec la alt spital, dar…hainele mele erau in salon, si la oricare alt spital ar fi trebuit sa repet toate analizele…inclusiv cele de coagulare…am zis ca nu merita riscul, pentru sanatatea mea, sa fac un asemenea gest. Dar am fost foarte tentata. Cum am mers pe picioare pana in sala, as fi mers si la alt spital. Serios. Doar ca ar fi trebuit sa ma si dezlege cineva de la maini, pentru ca da, cum te urci pe masa, esti legat de maini cu tifon – de masa de operatie…

Acum, as mai dori sa fac doua precizari:

Intregul personal medical dezbatea, si incerca sa ma conving sa fac anestezie generala si nu rahi-anestezie. Cum:

Doctorul:

– Esti mai fricoasa asa de fel? Depresiva?
– Fricoasa, niciodata. Depresiva, da. Am istoric de sindrom depresiv-anxios.
– Adica ce inseamna? Te-ai diagnosticat tu?
– Adica ma duc la psihoterapie?
– Aha, aha.

Din spate de undeva:

– Pai daca iei pastilute pentru depresie, clar afecteaza anestezia…ar trebui sa facem generala…
– Nu iau nici un fel de pastile pentru depresie. Doar terapie!
– Ah, doar terapie…dar sa stii totusi, ca daca faci rahi, o sa fii constienta. Daca te sperii si incepi sa faci aici ca toate alea?
– …

La cinci-zece minute dupa izbucnirea D-lui Dr., se decide colectiv ca exista suficiente informatii partiale legate de coagulare, si se decide ce anestezist va veni sa ajute, astfel ca putem incepe.

Cineva deasupra mea vine si zice:

– Cum te simti? Esti speriata? Ti-e frica? Nu as vrea sa iti creasca tensiunea, sau ceva…
– Nu, si nu. Ma simt OK. Am doar niste nervi…
– Nervi? De ce nervi?
– Eh, nu e important…trece. Toate trec.
– A, da? Pai sa vezi cum e cand ne enervam noi! Ia baga-i ma un 1ml de…
(…aici nu am retinut, dar presupun ca era un calmant sau debutul anesteziei, pentru ca din punctul asta nu mai tin minte nimic).

Asta a fost al treilea moment in care am simtit ca diagnosticul meu de depresie ma transforma in ceva imprevizibil, si deci nedorit in sala lor de operatii. Si de asemenea, ma transforma in ceva inferior. Oare in spitalele din Romania nu e bine sa fii sincer cu medicii? Nu e bine sa dai toate informatiile, pentru ca este in dezinteresul tau ca pacient? Mie mi se pare foarte periculos. Automat am fost tratata de parca aveam ceva neplacut si murdar cumva. Cred ca asa se simte discriminarea intr-un act medical.

Mi s-a spus ca anestezistul va veni sa imi explice ce se va intampla, si vom alege impreuna ce si cum. Asta nu s-a mai intamplat.
Am mentionat inainte de cele de mai sus ca as prefera anestezie generala (stiu ca nu am reactii adverse, stiu ca sunt sanatoasa), si stiu si ce complicata e revenirea din rahi-anestezie si ce efecte secundare poate avea. Deci generala a fost.

Ce nu am inteles e de ce personalul medical a incercat sa imi induca ideea de anestezie generala si sa ma sperie de rahi-anestezie cu ideea unui atac anxios, in loc sa imi explice riscurile si beneficiile si eventualele lor ingrijorari la cazul meu specific.
Eu banuiesc ca doreau sa imi impuna anestezie generala…pentru ca era mai simplu pentru ei.
Inca o data, informarea pacientului in acest caz este minunata, dar straluceste prin absenta!

As mai dori sa fac o precizare: nivelul de munca din SUUB este foarte mare. Se vede, de la prima privire. Nimeni nu mi-a cerut bani, nimeni nu a insinuat macar asa ceva.
Personalul medical este cel mai probabil epuizat. Problemele administrative sunt evidente si ele, si cel mai probabil cauzeaza si ele o mare parte din uzura mentala a medicilor, asistentelor, etc.

Dar nimic din toate astea nu scuza atitudinea oribila a medicului din sala de operatie, si completa lipsa de profesionalism  – atat a lui, cat si a celor care au participat la joculetul asta de-a depresia si anestezia.

Nu stiu ce sa va zic, eu am un gol in stomac, la ideea tuturor oamenilor care trec prin aceste locuri de tortura care sunt spitalele noastre, si nu au pe nimeni care sa le ia apararea, si care sa inteleaga din context ce se intampla, pentru ca altfel…nimeni nu iti spune nimic.

Aceasta postare Spitalul Universitar de Urgenta – Operatia – 2 a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Prefatez totul cu faptul ca am de gand sa fac si toate demersurile necesare pe cale oficiala: reclamatii, adrese, etc., pentru a semnala cele de mai jos autoritatilor competente. Randurile de mai jos sunt descrierea evenimentelor, asa cum au fost ele experimentate de mine in acest sir de evenimente.

Am ajuns joi seara, 26 Ianuarie 2023, la ora 22:30 la UPU a Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti.

Am trecut prin triaj aproape imediat – acuzand dureri abdominale severe in partea dreapta jos a abdomenului, dureri la respiratie si slabiciune generala. Si…am asteptat.

Doua ore si jumatate de asteptare in frigul ingrozitor al salii de asteptare –  care nu este nici incalzita si care este mereu in fierbere de la circulatia pacientilor si apartinatorilor lor.

Primul set de analize este consemnat la ora 00:54 pe data de 27 Ianuarie. 

A fost nevoie de interventia a 3  asistente si de 8 incercari, intrucat frigul din sala de asteptare si starea mea fizica au facut venele mele si asa firave sa devina imposibil de localizat. Cu aceasta ocazie mi-a fost recoltata o eprubeta de sange pentru analize. Cel putin eu asta imi amintesc cu exactitate: o eprubeta cu capac rosu.

La putin timp dupa, am fost informata de o asistenta ca am nevoie de o ecografie si de o radiografie, si condusa la radiologie. Unde am asteptat ca sa intru si ca sa primesc rezultatele aproximativ inca o ora. Apoi am mers la ecografie, unde am avut acelasi timp de asteptare, intrucat in cabinet nu era nici un doctor disponibil in acel moment.

Deci inca doua ore. Aceleasi dureri, doar ca mai puternice, si frigul generalizat au intregit tabloul asteptarii mele.

M-am prezentat din nou asistentelor in camera unde mi s-a luat sange initial, si am intrebat care sunt pasii urmatori.
Mi s-a spus sa astept. Am asteptat pe un scaun, in spatiul acum eliberat pentru curatenie. Si am asteptat, si am asteptat.
Cred ca in acest punct era cam 3 sau 3:30 noaptea.

Am intrebat la un moment dat daca nu voi vedea si un doctor, intrucat pana atunci nu vazusem decat asistente. Mi s-a replicat, aratandu-mi foile de analize – cu parafe ale unor medici pe ele:

– Cum doamna, nu v-a vazut nimeni? Uitati aici!

Pe mine nu ma consultase in acel moment nici un medic.

In jurul orei 4 dimineata am mers din nou la asistente si le-am intrebat ce anume astept, si de ce. Au parut surprinse ca mai sunt acolo, si mi-au spus:

– Stati sa verificam. Cum va numiti?
Le-am aratat fisa mea pe masa lor.
– Pai aveti consult de chirurgie, acolo ar trebui sa mergeti.
– Si unde anume trebuie sa ajung?
– Va conduce cineva, imediat.

Am ajuns relativ repede in sala de consult pentru chirurgie, si din nou, am asteptat.

Cand a devenit disponibil un medic, doamna doctor (presupun ca era doctor rezident, dar nu s-a prezentat asa ca nu stiu coordonate), a venit, si m-a consultat: intrebari, observatie, palpare. Nu mi-a oferit nici un fel de concluzii, si a plecat din incapere.
Notez aici ca in fisa de externare este mentionat un tuseu rectal printre investigatiile initiale la internare. Evident, acest tuseu rectal e inexistent.
Asistentul care m-a condus aici a venit la mine si mi-a zis:

– Se pare ca e totusi apendicita.

La aproximativ alta jumatate de ora dupa, dar deja timpul curgea diferit datorita durerilor pe care le aveam  – crescute in intensitate, a venit un alt medic si mi-a repetat consultul de mai devreme. Nu s-a prezentat. Nu mi-a oferit nici un fel de concluzii.

Dupa consult, am auzit in incapere instructiuni pentru medicul care presupun ca era doamna doctor rezident:

Internare, operatie. Apendicita. Subliniez inca o data: mie personal nu mi s-a oferit nici un diagnostic in acel moment, si nici nu mi s-au prezentat nici suspiciuni, nici metode de tratament, nici optiuni, nimic. Ambii medici au plecat din incapere.

Am intrebat din nou asistentul care e procedura, ce se va intampla, care sunt pasii urmatori.

Procedurile de internare au fost demarate, dar s-a descoperit ca din analizele necesare, care trebuiau efectuate la intrarea in UPU, lipsea analiza pentru factorii de coagulare. Pentru operatie, evident, informatii necesare. Fisa de internare noteaza ora 04:50 ca ora de internare. 

Mi s-a recoltat din nou sange. Asteptare de 45 de minute pentru rezultate. Suna telefonul, si se transmite ca sangele s-a coagulat in drum spre laborator.
O a doua recoltare de sange. In acest moment am ambele maini pline de vanatai, si nu mai am vene disponibile aproape deloc.

Mi se proceseaza internarea, si sunt dusa in salon. Aici semnez foi: procesare de date, acord de prelevare mostre de tesut si sange pentru scopuri didactice, acord anestezie, acord operatie, etcaetera. Toate acestea cu d-na doctor rezident. Mai mentionez inca o data ca nici pana acum nu mi s-a prezentat vreun medic sau vreun diagnostic oficial. Bine ca auzisem eu in incapare pentru ce imi dau acordul. Bravo, Alexandra!

La ora 6:00 dimineata sunt in sala de operatii.

Rezultatele de la testul de sange pentru coagulare nu sosisera inca, desi eu eram pe masa de operatii, asteptand anestezia. Au sosit, partial, suficient pentru demararea procedurilor.

Cinci ore si jumatate de asteptare pentru consult final si internare.

Dar ceea ce ma deranjeaza nu este asteptarea. Inteleg procedurile de triaj (desi sunt cel putin dubioase la SUUB), si faptul ca pacientii care vin cu ambulanta au prioritate.

Ma deranjeaza profund lipsa de comunicare a pasilor necesari, asteptarea care te transforma incet dar sigur intr-o masa amorfa de durere si confuzie, si faptul ca nimeni nu iti explica ceea ce se va intampla cu tine pe termen scurt: ai de facut x, y, z, ti se vor intampla a, b, si c lucruri. Ai vreo opinie, vreo informatie de adaugat, ceva nelamuriri? Nimic.

In schimb, va pot spune cu mandrie, ca pe fisa de triaj scria ca sunt: constienta, cooperanta si comunicativa cu personalul medical.

Aceasta postare Spitalul Universitar de Urgenta – O noapte la UPU – 1 a aparut prima data pe Corcodus.ro.

#prayforpakistan #prayforturkey #prayforbelgium #prayforfrance #prayforhumanity

Asa arata o harta care aduna toate atacurile teroriste din ultimii 15 ani, cu mai mult de 20 de victime, intre Decembrie 2000 si 11 Noiembrie 2015. Aici puteti afla mai multe detalii despre video.

Numarul mortilor in atacuri teroriste din 2006 pana acum, arata asa:

In 2006 au murit 20,487 de oameni.
In 2007 au murit 22,719 de oameni.
In 2008 au murit 15,708 de oameni.
In 2009 au murit 15,310 de oameni.
In 2010 au murit 13,186 de oameni.
In 2011 au murit 12,533 de oameni.
In 2012 au murit 11,098 de oameni.
In 2013 au murit 18,066 de oameni.
In 2014 au murit 32,727 de oameni.

Sursa.

161,834 de oameni morti.
#prayfor humanity

In Iraq au fost 30.4 % dintre atacurile teroriste.
In Nigeria au fost 23 % dintre atacurile teroriste.
In Afghanistan au fost 13.8 % dintre atacurile teroriste.
Celelalte tari care constituie procente semnificative sunt Pakistan, Siria, Somalia, Ucraina, Yemen, Republica Central-African si Sudanul de Sud, care impreuna aduna 20.6 %.
In restul lumii au fost 12.3 %  dintre atacurile teroriste.

Sursa.

De fiecare data cand aud de asemenea lucruri mintea mea fuge in Sus, si spun:

Tatăl nostru carele eşti in ceruri
coboară, de eşti, pe pămant
şi opreşte viforul morţii
şi fă din căşti pălării
şi mangaie feţele morţilor
păstrandu-i in viaţă pe vii
şi stai printre noi
din sangele scurs făcand vin
şi fă din oricare armată
alaiuri civile.
Amin.

Fiecare viata conteaza. Si da, deseori socul „lumii civilizate” e mai mare atunci cand exploziile si mortii le sunt aproape. Dar asta nu inseamna ca nu curg lacrimi si pentru Iraq, Nigeria si Afghanistan.

Dar daca realmente vreti sa fim luati in serios, daca realmente vreti ca in mass-media sa priceapa ca subiectele sunt la fel de importante, ca durerea e la fel de mare, ca lumii ii pasa, dati share. Faceti zgomot. New-media e mai numeroasa si mai puternica decat media traditionala. Suntem mai multi. Fiti reporteri. Apasati pedala pe #hashtaguri.

Tatal Nostru, opreşte viforul morţii şi mangaie feţele morţilor, păstrandu-i in viaţă pe vii, şi stai printre noi. Poate asa, ne-om opri din masacru si nu mai lasam intregi natiuni in doliu.

Resurse suplimentare:

http://www.start.umd.edu/gtd/globe/index.html
http://www.statista.com/
http://www.visionofhumanity.org/sites/default/files/English%20Media%20Release%20GTI%202015.pdf
http://www.telegraph.co.uk/travel/maps-and-graphics/Mapped-Terror-threat-around-the-world/

Imagine cover: Alexandra Giula. Original image by: Pexels.com.

Aceasta postare Fiecare viata conteaza #prayfor #jesuis #prayforhumanity a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Je suis Alexandra, et je suis pour la liberté d’expression et contre l’extrémisme.

Sa fim intelesi:

– Crima e odioasa, in orice forma si din orice cauze s-ar intampla.
– Persoanele care au intrat cu pustile in maini si au luat vietile a 12 oameni sunt criminali, indiferent din ce motive au actionat
– Consider ca pentru libertatea de exprimare merita sa lupti si sa si mori
– Consider notiunea de  „corectitudine politica” e un fals construct
– Ce faceau baietii aia acolo este insasi estenta ideii de libertate de exprimare. Dar este si ceva asumat: o politica editoriala, din punctul meu de vedere niste murdarie care le-a adus bani. Dar sunt si altii care comit mizerii cel putin la fel de mari in presa si nu numai. Asta nu inseamna ca meritau o asemenea violenta. Nu inseamna ca ceea ce au facut ei justifica ce li s-a intamplat.
– Daca intram in retorica „E aiurea ca au murit, dar nu trebuiau sa zica X si Y”, ajungem la ceva foarte periculos pentru societate.
–  Moartea nu sterge greselile. Nu te face erou in mod automat. Dimpotriva. Dupa ce mori in mod cert vei da socoteala, si ar trebui sa dai socoteala (macar memoria ta).

Lecturi suplimentare:

Mai bine mort în picioare, decât viu în genunchi

Personal, nu consider că jignirea religiei altor oameni este un lucru bun pe care presa ar trebui să-l facă și nu cred că fanatismul religios al unora poate justifica excesele împotriva simbolurilor comune cu alții, pașnici. Acesta este motivul pentru care nici nu comentez niciodată religia oamenilor. Ea reprezintă un lucru intim, personal, o chestiune despre valori supreme pe care este absurd să o critici sau să o comentezi cumva. Respect lipsa religiei, în aceeași măsură în care respect și prezența ei, cu condiția ca nici ateismul, nici teismul să nu îmbrace forme de prozelistism agresiv. Nu cred, însă, că, dacă ar exista trimiși ai lui Dumnezeu printre noi, Dumnezeu n-ar fi de acord să-i analizăm. – Moise Guran

Is religious fundamentalism a problem?

A Christian or Muslim who uncompromisingly embraces their religion will, it is suggested, inevitably do terrible things.

An atheist who takes their view of the world equally as seriously will be no more bothersome than a quietly chilling man in a pub.

It is both a helpful and also problematic work of art.

The helpful aspect is its reminder that nobody is simply ‘radical’ about ‘beliefs’ in general. They tend to be radical about a particular set of beliefs; a specific strand of religion or non-religion.

So, if your core understanding of the world includes an affirmation that God has commanded you to subdue and dominate people by any means possible then, yes, your increased radicalism will lead to ever-greater levels of violence.  – Luke Cawley

Ca o concluzie la tot ce s-a petrecut:

Libertatea de expresie inseamna lipsa constrangerilor externe. Dar de asemenea trebuie sa contina si o doza sanatoasa de auto-cenzura.
Auto-cenzura privita ca politetea, consideratia fata de altii, demnitatea, responsabilizarea in directia unui bine comun si dorinta de a trai in buna-intelegere cu toti ceilalti din jurul tau. Fara toate acestea, deci fara limitele auto-impuse ne fac sa nu ajungem, cultural-vorbind intr-o stare de simpla, pura si periculoasa incontinenta sociala. (<-Citat adaptat, de pe FB).

Aceasta postare Pour la liberté d’expression et contre l’extrémisme a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Romania are o obsesie pentru curent. V-am povestit de asta, da?

Noi o stim, da strainilor le e mai dificil sa inteleaga. Anumitor straini. Cu surpridere, am aflat ca exista forme ale „curentului” si in alte parti, nu doar intre Dunare-Carpati si Marea Neagra.

In special in Germania, am inteles ca exista ceva similar, denumit Zugluft, dar e posibil sa ma insel asupra traducerii. Nu stiu nici o boaba de Germana!

Foto by: Mattox.

But I digress…

In conditiile in care Curentul reprezinta aceasta amenintare care planeaza asupra noastra, precum atarna sabia asupra lui Damocle, simplul gest manifest de a te oferi sa inchizi un geam sau sa il deschizi  – pentru uzul altcuiva, poate cuprinde in sine 1000 de mesaje si de semnificatii.

Calatoresc mult cu taxiul. Dimineata. Si am timp, in felul asta sa observ lucruri. Sa gandesc. Sa reflectez.

Vara asta, ca nici o alta data, oamenii s-au oferit sa inchida sau deschida geamurile masinilor, ca semn de curtoazie fata de prezenta mea pe bancheta din spate.
Ei aveau geamul deschis, din dorinta de racoare – sau inchis, din alte motive. Si oferta asta a lor m-a pus pe ganduri.

Ma gandesc ca, ceea ce ne lipseste noua mult, ca natiune, este impulsul de a deschide geamul pentru altii.

” – Nu va suparati? Va e cald? Vreti sa deschid geamul putin?”

Pentru cineva care traieste in orice oras din Romania, sintagma asta este de ne-auzit in mijloacele de transport in comun. Fie, poate foarte-foarte rar.
Dimpotriva, esti indemnat si se striga spre/la tine sa inchizi geamurile, la cea mai mica suflare de vant. De teama, probabil.

Dar gestul asta, care la noi capata dimensiuni sacrificiale, pentru mine este unul de bun-simt.

In clipa in care in Romania se vod deschide mai multe geamuri, vom fi facut un important pas spre progres. Cred sincer ca vor fi mai multe zambete pe strada. Cred ca vom fi mai senini, in clipa in care vom vedea ca celalalt isi rupe putin timp timp/interes pentru a ajuta la eliminarea unui discomfort, pentru a da o mana de ajutor.

Cred ca  Romania ferestrelor deschise va fi o Romanie putin mai educata, chiar si in domeniul sanatatii. Pentru ca, nu-i asa, un geam intre-deschis nu e o plaga nationala.

Dar mai cred, si aici deja e posibil sa trec intr-un taram al utopiei, ca o Romanie a geamurilor deschise va fi o Romanie a oamenilor care se gandesc la altii, si la viitor. Nu doar la binele lor imediat.

Si in tara aceea, doamnelor, domnisoarelor si domnilor, se va alege altfel inclusiv clasa politica, conducatoare si se vor tria altfel elitele intelectuale.

Nu va suparati, va e cald?

Aceasta postare Romania ferestrelor deschise a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Cateva chestii scurte, din motive de lipsa de timp:

• Vine Webstock. Voi fi acolo, promit. 🙂 Va tin la curent si ne vorbim.

❀

• O sa am ceva vesti faine pe parte de comunitate & idei, aici pe Corcodus.ro. Nu e teasing, inca. 😀

• In week-end re-incepem campania de strangere de fonduri pentru Larisa, si drumul ei de toamna asta in Germania. Cu un simplu search pe blog puteti afla toate detaliile de care aveti nevoie.

❀

❀

• Nu stiu ce si cum si in ce pozitie va aflati cu privire la cainii de pe strazile oraselor din Bucuresti. Poate postarea mea pe tema asta va ajuta, Aici puteti semna o petitie in acest sens.

❀

• E si un protest/moment de reculegere. Vineri, de la 19.00, la Romana. Ne vedem acolo?

❀

Aceasta postare Scurte 3 a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Zilele astea fiind “priponit” la pat am avut ocazia sa ma linistesc un pic, sa gandesc mai “asezat”, “sa arunc un ochi” pe stiri.

Ca de obicei presa “roade” tot ce se poate, ca o masinarie monstruoasa din acelea care fac masinile vechi o gramada de fier maruntit.

Dupa tragedia de aseara din zona Parcului Tei, la concurenta cu declaratiile de presa al lui Mitica Dragomir, cu demisiile bibanilor de prin PNL exact inainte de momentul votului din parlament si a starii gazonului de pe National Arena, a aparut primul interviu al parintilor (tatal) copilului ucis. Un om tanar, resemnat, ponderat care nu s-a lasat “agatat” de intrebarile reporterilor …de la care nu s-a putut “scoate” ceva “tare”, de burtiera galbena pe televiziunile de stiri.

Trec peste ceea ce inseamna tragedia familiei, imaginea (pt a cata oara terfelita a Romaniei), peste nesimtirea grotesca a declaratiilor primariei sectorului 2 “Era pe un teren privat” sau peste afirmatia strigatoare la cer a unei presedinte de ONG “Evenimentul s-a produs din cauza inconstientei persoanei care trebuia sa aiba grija de copii” si revin asupra problemei in sine:

Cum este posibil ca dupa atatia ani, nici un Primar (de capitala, sector) sa nu aiba un plan pe termen mediu si lung pentru eradicarea acestei plagi, a cainilor fara stapan? Cum este posibil ca in lipsa unui asemenea plan sa mai iasa in fata noastra, a alegatorilor si noi sa nu-I pedepsim?

Un calcul la limita arata ca un cuplu de caini care se inmultesc necontrolat, in conditiile unui aport de resursa de hrana rezonabil si a supravietuirii de la fiecara fatare macar a 2 pui, dintre care un pui sa fie femela, in 2 ani ar duce la aparitia unei haite de 14 animale necontrolabile: cei doi initiali + 12 urmasi! O rata de multimplicare anuala de 3,5 ori pe cap de individ!

Imaginati-va deci ce s-a putut intampla in ultimii 15 ani!

Spuneam intr-un comment pe Facebook:

„ Atatia ani de indiferenta crasa, politicianism ieftin si afacerism veros pot fi acoperiti prin mijloace „umane” ? Si in timpul acesta sa moara copii si adulti sfasiati de caini nesupravegheati la fel ca in ultima tara africana? Avem o mare dilema! Dar care trebuie solutionata! Repede!”

Fiind insa corectat (pe buna dreptate) de prietenul meu John Samihaian:

“de acord cu comentariul tau as face insa o rectificare: „Avem o mare PROBLEMA! Dar care trebuie solutionata! Repede ..!” pentru ca dilemele nu pot fi „solutionate” ele pot fi, eventual, stapinite ”.

Corect John! Asta inseamna ca ne trebuie o solutie, repede fiindca suntem in criza de timp .

Sunt medic veterinar, am ales aceasta meserie din dragoste pentru animale, mi-au trecut prin maini multi caini mai cuminti sau mai „rai”, pot spune ca am salvat de la moarte o multime de animale, am adoptat din adapostul comunitar si deci stiu ce inseamna sa ai grija de un animal: insemna dragoste dar si responsabilitate, hrana dar si supraveghere, curatenie dar si educatie.

Copii mei iubesc animalele si au putut sa treaca de la sperieturi zdravene prin parcuri sau de pe aiurea, provocate de caini nesupravegheati de stapani, la o relatie fireasca cu aceste fiinte, avand grija de ei si iubindu-i.

Nu stiu cum as reactiona daca li s-ar intampla ceva de la acesti caini nesupravegheati dar stiu ca trebuie neaparat sa facem ceva. ACUM!

In primul rand as aplica imediat legile in vigoare. Cu stictete maxima, fara nici o mila.

Apoi, as face un plan coerent (de fapt sunt convins ca exista deja multe planuri, dar nu sunt luate in serios de autoritati, daramite sa fie puse in aplicare), de control strict al populatiei canine fara stapan: prindere, sterilizare, eutanasiere pentru cei care nu au fost adoptati intr-un termen rezonabil (3 luni de la prindere). Fara eliberare dupa sterilizare! Simultan as incepe o campanie sustinuta de sprijin a adoptilor cainilor fara stapan, cu facilitati si nu piedici pentru cei care adopta, dar si cu supravegherea noilor stapani.

Nu in ultimul rand as apela la asa numitele metode „inumane” „barbare” etc .

Respectiv as ucide imediat populatiile canine aflate in zona nimanui de la periferiile oraselor, haite de caini incontrolabile, caini nomazi, care circula nestingheriti de la periferie spre centru si invers.

Trebuie inteles ca este o situatie de urgenta si asemenea situatii se pot rezolva doar prin masuri drastice si rapide. Totul controlat si nu lasat la liberul arbitru al unor hingheri oarecare!

Ah! Un ultim scenariu al naibii de posibil: in ultimii zeci de ani nu au fost semnalate cazuri de rabie la populatiile canine de la oras insa exista rabie silvatica (la vulpi). Imaginati-va o vulpe turbata muscand un caine pe la periferia orasului iar acesta fiinta gregara, alaturandu-se sau facand deja parte dintr-o haita, odata infectat (atentie virusul turbarii e prezent in saliva animalului infectat cu 10 zile inaintea primelor semne clinice de turbare), acesta transmitand virusul la alti caini, samd. Si toti acesti vectori de turbare circuland nesupravegheati spre zonele de hranire: ghene, tomberoane, locuri populate. Scenariu horror, nu-i asa?

Sursa foto: b536.ro.

[divider top=”0″]

Mai multe linkuri utile aici, aici si aici, si va indemn sa le cititi pentru importanta lor informativa si pentru ca e nevoie sa ajungem la o concluzie.

Aceasta postare Un scenariu horror – Guest Post Alexandru Baciu a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Am fost, desigur si la Otaku, nu puteam rata si ocazia asta sa mai punem la cale un cosplay – si prin NOI ma refer la mine si la sora mea. 😀 In afara de faptul ca oboseala si-a spus cuvantul asupra amandurora, totul a fost foaaaarte frumos si dragut. Fanii din domeniul asta sunt foarte draguti, politicosi si cumva…calzi. Atat intre ei cat si cu outsideri ca mine. 😀

Am avut ocazia sa cunosc cativa oameni foarte faini si masionati cu ocazia asta, lista mea de prieteni de facebook a crescut si ea, si per total: mai vreau!

Printre dorintele mele de dupa Comic-Con a fost si aceea de a vedea si un cosplay dupa Princess Serenity. Ei bine, dupa cum puteti vedea dorinta mea s-a indeplinit cu varf si frisca si ciresele deasupra!

Dintre punctele faine ale zilei:

– Oamenii. Nu stiu daca pot sublinia asta suficient de tare, dar pentru mine oamenii fac sau strica imprejurarile. Fandom-ul din domeniu e mai mult decat fabulos! Kudos, dragilor!

– Costume faine, si oameni gata sa pozeze.

– Chestii interesante pe la mese. Am plecat acasa si cu o carte sci-fi romaneasca. Nu cred ca mai repet greseala prea curand, insa am apreciat entuziasmul persoanei de la stand, care chiar a incercat sa imi dea ceva pe gustul meu.

– O gramada de activitati, care pareau si interesante.

– Mi-a placut organizarea. Si locatia aleasa. O idee mai respirabil decat la Comic Con.

– Am vazut-o pe Serenity, si pe Doctor. Si un Human Tardis a fost toppingul delicios. 😀

Ce as schimba?

– Lumina din interior. Care e hazul sa faci poze in semi-intuneric? Nici unul, really! Se puteau aprinde mai multe lumini pe holuri. Serios.

– Nimic la eveniment in sine, dar as merge mai devreme data viitoare. There’s so much to do!

Plecand de acolo am reusit sa ajung si pe la ultimul etaj din Arcul de Triumf. Vreti sa stiti ce e acolo? (Muzeu, privelistea de sus e Bucurestiului – priceless. Arata a oras european. Si replici dupa coroanele regale, si dupa sceptrul regal.)

[pe2-image src=”http://lh4.ggpht.com/-mSxfbSw8yTo/UZogmNi5cDI/AAAAAAAAAs8/Noa_zz6FcZ0/s144-c-o/otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6595.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5880048104328753202″ caption=”” type=”image” alt=”otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6595.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh6.ggpht.com/-L4OQBWtHOCg/UZoggxTwckI/AAAAAAAAAsc/0woVkiJgrmQ/s144-c-o/otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6580.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5880048010849710658″ caption=”” type=”image” alt=”otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6580.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh3.ggpht.com/-NDrCFeVvNmc/UZoghpeatuI/AAAAAAAAAso/dy1nRZ38jUU/s144-c-o/otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6584.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5880048025926809314″ caption=”” type=”image” alt=”otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6584.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh5.ggpht.com/-ddHp7jzi_oU/UZogiErew1I/AAAAAAAAAss/F6_KP8S1Qp4/s144-c-o/otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6585.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5880048033229357906″ caption=”” type=”image” alt=”otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6585.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh3.ggpht.com/-ORVyOjggQb8/UZogq_DF4jI/AAAAAAAAAtE/sZEDqDVCMEE/s144-c-o/otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6598.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5880048186336600626″ caption=”” type=”image” alt=”otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6598.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh4.ggpht.com/-ubjiy9DdQWs/UZogrTvUAmI/AAAAAAAAAtQ/fE0Z1Q9DVaE/s144-c-o/otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6604.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5880048191890784866″ caption=”” type=”image” alt=”otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6604.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh5.ggpht.com/-d_0u2cehfB8/UZogsfo9JJI/AAAAAAAAAtY/kpvkjCaRZ-U/s144-c-o/otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6609.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5880048212265215122″ caption=”” type=”image” alt=”otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6609.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh4.ggpht.com/-88GmfaUUlGA/UZogj5nuDZI/AAAAAAAAAs0/o-0GhPvZMj4/s144-c-o/otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6590-B%252526W.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5880048064620531090″ caption=”” type=”image” alt=”otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6590-B&W.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh3.ggpht.com/-j7BjF6VdLtA/UZogtDtA_XI/AAAAAAAAAtg/cXKhhG1Xrt0/s144-c-o/otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6619.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5880048221945920882″ caption=”” type=”image” alt=”otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6619.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh5.ggpht.com/-IO6r8QeKCbc/UZogwKhamBI/AAAAAAAAAuA/S-jNXLFSe1k/s144-c-o/otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6623.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5880048275315922962″ caption=”” type=”image” alt=”otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6623.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh5.ggpht.com/-IJczVPmlqvc/UZogwJwC8pI/AAAAAAAAAt8/IJEfdy66L70/s144-c-o/otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6625.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5880048275108852370″ caption=”” type=”image” alt=”otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6625.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh6.ggpht.com/-wN8aLqYFRfc/UZohPs5BCrI/AAAAAAAAAuM/bqyY2P_K3R0/s144-c-o/otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6647.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5880048817117661874″ caption=”” type=”image” alt=”otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6647.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh6.ggpht.com/-6lDh5cMlUDs/UZohhfRy_0I/AAAAAAAAAuU/2iXSItOWIYY/s144-c-o/otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6655.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5880049122701147970″ caption=”” type=”image” alt=”otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6655.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh5.ggpht.com/-cScB31TN7pk/UZohvojM_NI/AAAAAAAAAuc/YnDEvN6-V2o/s144-c-o/otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6656.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5880049365708242130″ caption=”” type=”image” alt=”otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6656.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh3.ggpht.com/-8-RKKSpMIq8/UZoh_pv25bI/AAAAAAAAAuk/CEX1hK4wcgM/s144-c-o/otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6671.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5880049640907662770″ caption=”” type=”image” alt=”otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6671.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh4.ggpht.com/-mPqGM1tTZtg/UZoiLVX8IPI/AAAAAAAAAus/dT9KFziMQII/s144-c-o/otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6676.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5880049841597063410″ caption=”” type=”image” alt=”otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6676.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh4.ggpht.com/-16dvEllORdQ/UZoiY2525-I/AAAAAAAAAu0/gSvZGYjIWgs/s144-c-o/otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6679.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5880050073935996898″ caption=”” type=”image” alt=”otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6679.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh5.ggpht.com/-_mA7mTsmAF4/UZoikI0ub7I/AAAAAAAAAu8/EH9XO1QK-10/s144-c-o/otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6685.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5880050267724869554″ caption=”” type=”image” alt=”otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6685.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh6.ggpht.com/-gzcs-5vcyas/UZoixtslbLI/AAAAAAAAAvE/wsv9QRTKr_k/s144-c-o/otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6696.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5880050500961135794″ caption=”” type=”image” alt=”otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6696.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh3.ggpht.com/-lhpxEshAX4g/UZoi-E4ojfI/AAAAAAAAAvM/GlaonWoodCE/s144-c-o/otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6704.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5880050713344118258″ caption=”” type=”image” alt=”otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6704.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh6.ggpht.com/-R2fbDDejtnA/UZojMp0FjJI/AAAAAAAAAvU/_ub5b2tTd0c/s144-c-o/otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6713.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5880050963775327378″ caption=”” type=”image” alt=”otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6713.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh6.ggpht.com/-WXDzcUFkPuk/UZojZkwNIwI/AAAAAAAAAvc/_solQxEYY6k/s144-c-o/otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6723.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5880051185755169538″ caption=”” type=”image” alt=”otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6723.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh4.ggpht.com/-uct9bDqRYQg/UZojseoI-RI/AAAAAAAAAvk/ImA6oNq7Sz0/s144-c-o/otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6730.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5880051510528243986″ caption=”” type=”image” alt=”otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6730.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh6.ggpht.com/-sSw9hKEcOdw/UZoj8RoO3BI/AAAAAAAAAvs/dnl3UamsCPI/s144-c-o/otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6737.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5880051781916875794″ caption=”” type=”image” alt=”otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6737.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh3.ggpht.com/-abxcLYbq8B0/UZokKXencyI/AAAAAAAAAv0/-sIWH0dhjaI/s144-c-o/otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6743.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5880052024005325602″ caption=”” type=”image” alt=”otaku-fest-2013-corcodus-alaxandra_DSC6743.jpg” ]

Pentru restul de poze, si ca sa vedeti si persoanele din poze (multe sunt tag-uite), va invit sa faceti click aici, pentru a ajunge la albumul postat pe facebook.

Ne vedem acolo data viitoare?

Aceasta postare Otaku @ Bucuresti – 2013 a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Am auzit asta. Mi-a fost spusa si mie, am auzit-o spusa si altora. Cum am luat-o eu? Greu de povestit. Greu de explicat.

Violenta e ceva greu de internalizat. Mai ales cand vine peste tine din partea cuiva in care ai incredere totala. Eu aici amestec doua situatii: violenta pe care am suferit-o cand eram copil, si violenta suferita ulterior in cadrul unei relatii abuzive.

Violenta te face sa te simti mic, inutil, te face sa nu intelegi mare lucru decat ca atata meriti. Poti deveni violent, sau te poti face una cu tapetul: sa nu rasufli, ca nu cumva sa „gresesti” si sa „meriti” sa fii din nou pedepsit.

Poate la un moment dat va trebui sa si intervii (ca mine), intre fostul/fosta tau/ta agresor/agresoare si altcineva care iti izbeste mama de un perete si ii cara pumni in plina figura: ca sa faca ordine. Sa fie ascultat!

Violenta si etichetele care decurg din ea pentru cei care sunt victime duc la ofilirea si micsorarea persoanei violentate. Duc la durere si ura si la mai multa violenta. Pentru ca daca incepi sa fii tiran, greu dai inapoi.

Copii nu merita asa ceva: nu merita bataie, nu merita amenintari, nu merita abuz verbal si psihic. Poate le vor invinge, si vor deveni mai buni decat au fost programati sa accepte…dar parintii sunt cei care ar trebui sa protejeze mica fiinta ce le-a fost incredintata spre crestere si educare. Nu sa creeze premisele pentru frica, lacrimi, si handicap emotional.

Citeste (iti vine sa crezi?):

În România anului 2013, 38% dintre părinţi recunosc abuzul fizic asupra copiilor în familie; 63% dintre copii afirmă că sunt bătuţi acasă de către părinţii lor, iar corecţiile precum „lovitul cu palma” sau „urecheala” nu sunt percepute de majoritatea părinţilor, şi într-o anumită măsură, nici de copii, ca fiind comportamente din sfera abuzului fizic; 20% dintre părinţi apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educaţie a copilului; 18% dintre copii afirmă că au fost bătuţi acasă cu băţul sau nuiaua, 13% cu cureaua, 8% cu lingura de lemn.

Cifre îngrijorătoare arată că, în ciuda interzicerii prin lege încă din 2004 a oricărei forme de violenţă asupra copiilor în familie, părinţii nu doar că încă utilizează pedeapsa corporală în practica educaţională de zi cu zi, dar un procent semnificativ dintre ei apreciază pozitiv bătaia ca mijloc de educaţie a copilului.

Convingerea că prin pedepsire copiii vor învăţa cele mai importante lecţii este extrem de răspândită în rândul părinţilor. Cu toate astea, ceea ce copiii învaţă este total diferit de ceea ce încearcă părinţii să îi înveţe.

Iată, mai jos, câteva dintre consecinţele pedepsei fizice şi emoţionale în familie:
>>> Slăbeşte legăturile de ataşament între părinţi şi copii.
>>> Afectează dezvoltarea emoţională a copiilor.
>>>  Poate crea resentimente, frică şi ostilitate faţă de părinţi, pe care copiii nu le exprimă în mod direct.
>>>  Bătaia are efecte pe termen lung şi afectează modul în care viitorul adult se va comporta şi se va simţi în contexte tipice vârstei adulte.

În ceea ce priveşte violenţa asupra copiilor în şcoli, în România frecvenţa în context educaţional a comportamentelor de abuz emoţional şi verbal pe care cadrele didactice le angajează în numele „metodei educaţionale” este extrem de mare. 86% dintre copii sunt certaţi de către cadrele didactice atunci când greşesc; 33% dintre copiii sunt jigniţi şi etichetaţi la şcoală de către cadrele didactice; 7% dintre copii afirmă că sunt bătuţi de către profesorii lor.

Studiul evidenţiază, de asemenea, datele referitoare la stările emoţionale experimentate de copii în cadrul şcolii. Astfel, majoritatea copiilor raportează că trăiesc stări emoţionale care variază de la indiferenţă (29% dintre copii), anxietate, retragere, nesiguranţă şi încordare (57% dintre copii) şi îngrijorare (6% dintre copii).

Campania „Copii fara Etichete” urmareste constientizarea acestei probleme. Doreste sa produca in societatea noastra o schimbare de atitudine dar si de paradigma: in educatia copiilor practicile violente nu au ce cauta! Ele trebuiesc inlocuite cu modele pozitive, cu respectarea copiilor si a drepturilor lor.

Puteti merge pe blogalinitiative.ro ca sa va informati mai temeinic, si sa preluati campania pe blogurile voastre.

In Romania, fraza „Eu te-am facut, eu te omor!”  ar trebui sa ajunga un discurs abolit. Si cu munca si inversunare si incapatanare si educatie, asa ceva chiar este posibil.

Aceasta postare Eu te-am facut eu te omor! a aparut prima data pe Corcodus.ro.

De watermark, ca si termen, ati auzit? La Open Connect, o conferinta la care tot merg, am aflat ca trebuie sa explic termenii pe care nu toata lumea ii intelege. Pe scurt de tot, watermark este acel semn distinctiv pe care-l lasi tu pe anumite chestii, in special poze. Poate fi un logo, poate fi pur si simplu o adresa, poate fi orice.

Si pentru ca tot am luat-o didactic, sa continui didactic: de ce scriu acest articol? Motivele mele sunt 2:

• Gazda mea, Alexandra, este fotograf si tocmai a facut poze la Social Media Summit. Iar pe poze a pus watermark:

•  Am primit niste reprosuri, mai demult, pe tema asta. Ca stric pozele, ca oamenii vor poze curate etc.

Acum sa vedem de ce punem watermark pe poze. Asadar, avantaje:

1. Pentru ca pozele noastre sa nu fie furate. Facem poze la peisaje, la cladiri, la evenimente, la personalitati. Nu e normal sa ne fie furate pozele. Si e foarte greu sa stam sa verificam fiecare persoana de pe acest internet. Oricum, si daca gasim o astfel de persoana, tot e nasol: ii scrii mail, il ameninti, eventual ii faci reclama negativa. Dar ca sa se resolve COMPLET trebuie sa-l dai in judecata. Complicat.

2. Este o modalitate de a-ti face reclama. Daca faci poze la un eveniment e clar ca trebuie sa arati, cumva, ca pozele tale sunt cele mai bune. Se va vedea comparative: pozele lui X sunt peste pozele lui Y. Cum? Dupa watermark.

3. Daca va intrebati cat de util este un watermark pe o poza in care apareti voi cu 5 prieteni va dezamagesc nitel: e util si acolo. Voi dati TAG celor 5 prieteni, deci poza va aparea la toti 5 pe profil. Prietenii lor o vor vedea si s-ar putea ca unii din ei sa afle astfel de blogul/site-ul vostru. De bine zic.

4. Revenind la punctul 1: iti convine ca poza ta sa fie gasibila pe google pe locul 1, nu? Ok, sa presupunem ca oamenii nu-s asa nesimtiti si n-o vor fura. Dar ei o vor salva, sa zicem pentru a o pune wallpaper. Se mai uita ei cine a facut-o? De pe ce site e luata? Asa va aparea tot timpul, in orice moment, site-ul vostru. Vor afla, vrand-nevrand, de voi. E un adevar, cu totii vrem sa ne promovam, iar aceast lucru mi se pare cat se poate de normal.

5. Este o chestie cat se poate de normala. Eu as numi-o un fel de certificare de proprietate. Toata lumea stie ca tu stai in casa respectiva, dar cand sunt probleme trebuie sa arati acel certificat de proprietate. E ceva rau in asta? Mi se pare ca nu. Deloc chiar

Exista oare numai avantaje? Din pacate nu. Sa vedem cateva dezavantaje:

1. S-ar putea strica oarecum aspectul pozei. Daca pui watermarkul undeva jos sau in colt acesta ar putea fi usor scos (taind poza). Daca-l pui pe mijloc s-ar putea ca unii sa fie nemultumiti de aspectul pozei. Atentie deci unde puneti watermarkul si cat de vizibil este. Prelucrarea pozelor este si ea o sarcina care cade in carca fotografilor, nu?

2. Unii oameni, chiar si pe facebook, ar putea fi nemultumiti. Pot sa-si scoata tagul de pe o astfel de poza, spunand ca nu doresc sa faca reclama unui blog, fie si al unui prieten. Nu inteleg ce e atat de grav dar fiecare cu “piticii” lui.

3. Este considerat de unii (probabil aceiasi ca cei de la punctul anterior) o modalitate agresiva de promovare. Sunt unii care ar vrea sa vada pereti goi, sa fie emisiuni si filme fara reclame si sa nu care cumva sa primeasca vreun email promotional, chiar daca ei candva au bifat acea optiune. S-ar putea ca la acesti oameni efectul sa fie contrar si sa-ti respinga site-ul ori profilul. Acestia s-ar putea sa prefere fotografi care nu lasa urme pe fotografii. Chiar am auzit candva o replica de genul, dupa un eveniment: pozele lui Y imi plac mai mult pentru ca sunt fara watermark. Paradoxal, pentru unii e un criteriu.

Dupa cum vedeti, argumentele pro-watermark sunt si numeric superioare. Eu oricum sunt “fan” si nu am cum sa ii condamn pe cei care fac asa ceva. Fiecare se promoveaza cum poate. Din acest motiv, ca sa revin la ce am zis la inceput: nu m-am suparat deloc pe Alexandra pentru ca a pus watermark pe poze.

Dimpotriva, eu personal recunosc meritele fotografilor si uneori scriu eu, fie si-n comentarii, cine a facut poza. E o datorie morala. Serios.

Si acum sa pun in aplicare ce am scris mai sus. Si sa imi las watermarkul pe articol. Asadar, Emil Calinescu ma numesc si sunt proprietar de 3 bloguri: http://emilcalinescu.eu/ , http://emilstudentulminune.wordpress.com/ si http://minunat.eu/ . Va astept si la mine cu un guest-post, eu publicand pe unul din ele in functie de tematica.

Salutari BLOGOSFERICE tuturor 

P.S. Multumesc Alexandrei pentru gazduire.

Aceasta postare Watermark pe poze: DA sau NU? – Guest post Emil Calinescu a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Atentie, urmeaza o postare lunga. Am cautat si bibilit cele mai amuzante cautari prin care au numerit oamenii la mine pe blog. Unele sunt de-a dreptul…dar va las pe voi sa va amuzati:

ce scrii in mail cand trimiti un cv – Hm, o sa ma gandesc la asta si revin.
procrastinare – Ma pricep la asta. Voila!
cum sa usuc un corcodus – Habar nu am de ce ai vrea sa faci asa ceva! Sa-ti fie rusine!
lucrari licenta pictura – Aici.
cum sa transform un cont de facebook in pagina ? – Afli aici cum e cu profilele de facebook si transformatul.
caise verzi – Si mie imi plac.
cum scrii – Cum scrii, ce?
cum sa am 5000 prieteni pe facebook – Greu. trebuie sa ii adaugi. Si sa nu fii spammer. Sau sa fii o fata frumoasa.

cum unesc doua pagini de facebook – Afli aici. La final.
injuraturi elegante – Nu exista asa ceva. Daaaar: aici si pe unele din threadurile adiacente poti afla cam ce inseamna o DISCUTIE eleganta, in contradictoriu.
poze pisici cocotate pe birou – aici le poti vedea pe ale mele. inclusiv cocotzate pe biro.
daniel cosnita – maxima afluenta de cautari cu numele asta. singurul daniel cosnita pe care-l stiu e asta.
timpul ne constrânge – asa-i. totalmente de acord.
cel mai frumos bujor desenat – nu cunosc. la corcodusi insa stau ceva mai bine.
ce se intampla cand contul de facebook ajunge la 5000 prieteni – nu mai poti adauga altii. nici like-uri la pagini nu mai poti da.
durere in suflet – recomand sa intri aici si sa citesti una-alta.
nume de zana – zanele mele au fost Mica si Mama.
mutrisoara imbufnata – Hai ca esti simpatic(a). Uite una:

pamantul deocamdata – Mircea Vintila. Chapeau bas!
intrebari frumoase de dragoste – „Te casatoresti cu mine?”
i se vad chilotii in autobuz – Stiu. Urat, nu?
cum se face un siviu si il trimiti prin email – pas cu pas? am zis ca ma gandesc. revin.
melodii cu corcoduse – Sorry. Nu am.
m-am mutat – Felicitari! Si eu.
sunt o planta – Serios? Mai, si eu ma simt asa uneori, dar…nu-i musai ceva rau. Cheer up!
corcodus remediu – Corcodus e un remediu? La ce, la ce?
wp pe teava – Poftim?
lustruit teava inozx – Poftim inca o data? E in legatura cu cea de mai sus?
cum e politicos sa te prezinti – Cu nume si prenume, privind persoana cealalta direct in ochi.
am terminat medicina veterinara forum – Nu stiu ce sa spun…ai terminat-o pe forum? Cu facultatea ce s-a intamplat?
dialoguri intre toamna si frunza cand toamna la frunza cu ea in caleasca – Misto rau imaginea. O sa mai cercetez problema…

mancaruri antistres – Eu mananc iaurt cand ma doare stomacul de la stress. Sau beau ceai de busuioc. Functioneaza!
kitty cat hrana pisici – Kit-e-Kat e o porcarie sinistra. Ia de aici mancare pentru pisici. Si mancare pentru caini. A-ntaia!
ce se vede pe dedesubt la femei – Stiu si eu? Grija pentru altii? Dragostea? Cam astea sunt „deep-down” in general.
am luat un virus pe facebook care scrie singur mesaje pe facebook si mess – Uite aici cum scapi de virusii astia umblatori.
nu suna iresponsabil la 112 – o viata poate depinde de tine! – Dap. Asa-i. Uite si dovada.
ce plopi fac puf? – Tooooti! 🙂
ce inseamna crengute cu frunze – Umbra? Verde? Tu ce spui?
de ce se aude televizorul mai tare in timpul reclamelor? – Pentru ca „advertiserii” sau clientii lor, au senzatia ca asa iti atrag atentia mai bine. Din punctul meu de vedere reusesc sa ne provoace atacuri de panica.
costume de hoti pentru copii – Serios? Nu l-ai convins, totusi, sa poarte altceva? Ce exemplu ii oferi pe mai tarziu?
cum convingi un client sa vina la banca ta – Asta o fi d-ra de la ING?
buna cuviinta in masina – E ca si aia de pe strada. Doar ca adaptata la spatii mai restranse.
femeia cu genunchii lipiti – Asta nu stiu cum sa o interpretez…E educata. Clar.
cum mai putem spune la crengi – Ramuri.
desene cu catei micuti si blanzi si sa se vada imaginea mare – Poftim. Nu stiu daca’s blanzi, insa.
banca cere cnp la telefon – Nu-l da. Mai bine te duci direct si rezolvi problema. Serios.
adrian stanescu – Hm…singurul pe acest nume pe care-l stiu e IT-st. Repara calculatoare soft si hard. Si retele. Uite: 0740.812.758.
cum sa primesc un client in banca – Asta e tot d-ra de la ING. Clar. Deja imi urmareste blogul. Hehe.
text despre o planta – Asta?
am un link care se trimite singur pe facebook – Virus. Iata: aici.
volumul reclamelor – E tare. Stiiiiu.
poti trimite sms prin nokia ovi suite – Da. Poti. Daca ai un telefon atasat de el. Te costa tarif normal.
poze cu oameni de buna cuviinta – Hm. Uite aici: istorie romaneasca in fotografii.
ce este corcodus – Un pom fructifer. Asta de aici e un blog.
ce scri ma acolo – Nu e treaba ta. 😛
de la eticheta la buna cuviinta – E un pas de facut ce-i drept. Buna cuviinta e mai mult decat simpla eticheta.
ce te uiti ma la profilu meu – E na.? Nu io. Serios!
old books – Miros frumos. Foaaaarte frumos.
animalele lui becali – Sunt oile. Si nu numai.
fumatul in birou 2012 – Nu il aprob. La noi se fumeaza numai afara pe balcon.
программирование картинки (programming pictures) – Multumesc de vizita, d-le. Sau doamna. Google nu mi-a spus. Poze din alea n-am.

quartet acvariu – Hm…Mi-e greu sa imi imaginez ce doresti sa spui. Ai patru pesti care vor sa cante? Au talent?

Aceasta postare Cautari amuzante pe blog – gradinarite frumos a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Nu inteleg de ce toata lumea face atatat caz de faptul ca Becali si-a facut banii cu oi. De parca asta i-ar fi garantat auromat un singur neuron, si ala folosit prost si evident stratul gros de nesimtire ca topping.

In primul rand, lucrul cu animalele iti da un anumit fel de disciplina. Lucrul cu animalele care depinde de anotimp, vreme, animale salbatice, toate astea iti daruiesc un anumit fel de intelepciune. De asemenea nu poti ajunge in varf, cu alte cuvinte cioban cu acte in regula, decat in timp indelungat: cunoscand bine animalele, locatiile, vremea si mai ales oamenii.

Oameni buni, Becali nu e cum e din cauza ocupatiei sale anterioare, ci pentru ca asa e natura lui. Asta poate, atat ne da. Inclusiv din parlamentul european.

Cumva, a avut priza la prostime.

Cu spoiala lui de credinta, cu impresia lasata asupra celor multi ca el chiar poate reprezenta cumva un fel de trimis al Domnului. Reuseste cumva chiar sa se foloseasca de credinta lui ca sa isi mascheze preferintele personale:

 Este adevărat că eu sunt misogin, dar din punct de vedere al religiei. Nu văd femeile în funcţii foarte mari, pentru că aşa spune cartea sfântă. citat din Gigi Becali

Discursul lui brut, impanat cu idei semi-crestine. Darnicia lui insotita de camerele de filmat peste tot, discursurile lui urate dar spuse tare in fata tuturor despre cat face el, si cat are de gand sa mai faca. A, si da de pomana la saraci si biserici altceva decat pantofi cu toc. Adunati toate astea si veti vedea ca Becali, in ochii multora era sau inca este un fel de Robin Hood ortodox si credincios, care in loc de arc si sageti are un Maybach si un mandat in PE.  Toate astea au fost publice. Apoi au mai fost cine stie ce intelegeri de culise, care l-au propulsat in politica. Asta nu au fost publice. Au fost mai pe ascuns. Dar toate astea l-au facut sa fie pe Gigi Becali europarlamentar de Romania.

Si noi l-am cocotzat acolo, nu oile lui.  Noi prin votul nostru, prin tacerea noastra, prin lipsa noastra de educatie, prin nepasarea noastra. Prin complicitatea noastra.

Noi suntem, oameni buni, oile lui Becali. Si ne duce unde-i place.

Aceasta postare Oile lui Becali sau voturile noastre a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Toata lumea stie ca youtube are si parti bizare. In afara de „zona cu pisici” si de cea cu bebelusi, sunt unele chestii la care dupa ce te uiti clipesti in gol cateva momente si apoi te intrebi: „Ce este chestia asta la care m-am uitat?”

Ok, ceea ce urmeaza sa vedeti e unul din acele videoclipuri.

Las la o parte sacrificiile pe care femeile le fac de sute de ani in numele modei, sau pentru propria placere de a fi frumoase. Las la o parte faptul ca unele chestii pe care le facem sunt hilare, bizare si inutile.

Pot intelege corsetele (atata vreme cat nu impiedica respiratia si pozitia coloanei), pot intelege tatuajele (nu mi-as face, dar cochetam cu ideea candva) si piercingurile, pot intelege chiar si UGG-urile combinate cu fusta scurta (oricum o dai nu se pupa, dar ma intelegeti voi).

Astazi ma simt generoasa.

Pot intelege si motivatia tipei care incearca sa atraga atentia asupra faptului ca femeile au dreptul legal sa umble la bustul gol prin new york – atentie! – la fel ca barbatii. Sigur, nu sunt de acord, si nici nu as sustine ca necesar un asemenea lucru neimportant pentru mine. Dar ilteleg motivele. Asta era ideea.

Dar fetelor, acum exista si partea a doua, aceea in care din cauza modei se cade in ridicol. Repet: RIDICOL.

Toate am invatat sa mergem pe tocuri, si multe dintre noi am mers putin ciudat la inceput, eventual prin casa.

Cred ca ce doresc eu sa spun este: ce motiv ai avea sa porti niste incaltari care te transforma intr-o persoana cu dizabilitati? Pentru ca o persoana cu probleme cu spatele, sau cu picioarele are nevoie de BASTON ca sa umble?

Si ce anume este sexy in aceasta infatisare de camila? Pentru ca d-ra, in afara de faptul ca nu mai poate sa umble cum trebuie, acum arata ca o camila.
Mai jos, varianta fara baston. Dar impresia de animal cu copite ramane. De ce ai vrea sa arati asa? De ce, de ce , de ce?

No SEXY there. None at all.

Aceasta postare No SEXY at ALL a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Undeva pe la varsta de 14 ani, m-am indragostit de un baiat. Il cheama Bogdan (Bogdan, daca citesti asta, deja stii povestea, poti sa treci mai departe:D; Razvan, daca citesti, si tu o stii, deci…moving on:-„).

De la el am „prins” primele notiuni despre fotbal, si despre hip-hop. Am inceput cu 2PAC si ai lui, si am continuat de una singura cu BUG si apoi Parazitii (dupa ce BUG au scazut muuult in ochii mei cand si-au tratat fratii mai mici „La Familia” cu multa…nesimtire).

Povestea a crescut, pasiunea mea pentru realitatile societatii romanesti (asa cum le vedeam eu la 15 ani, da? diferenta dintre ce era la TV si ce ascultam si traiam in viata reala, si pe strazile orasului) s-a reflectat in faptul ca muzica asta m-a scuturat putin de la nivelul ideal al cartilor in care trisem pana atunci, si mi-a perspective noi.

Ca o pasionata de cuvinte ce sunt si ma aflu am preluat rapid limbajul si semnificatiile expresiilor din melosul HH, si mi le-am insusit, cu mandrie desigur. Bine, aceasta abilitate de a descifra limbaje si expresii, de a intelege o categorie de oameni dupa ce cuprinzi metaforele lor si le intelegi, imi va fi de folos mult timp dupa aceea.

Ok, ce vreu sa spun de fapt, e ca la intrarea in clasa a 9-a puteam sa injur ca un birjar. Imi veti intelege deci mirarea, cand intr-o zi in drum spre liceu ma intalnesc cu sus-numitul Bogdan, care, dupa ce ma aude etaland cu nonsalanta proaspetele mele cunostinte lingvistice imi spune: „Nu imi vine sa cred ca ai spus asta! Nu iti dai seama in ce pozitie te pui? Esti fata, nu cred ca e cazul sa vorbesti asa, si mi-as dori sa nu te mai aud vreodata folosind un asemenea limbaj!”. Clasa a 9-a, da? Am citat aproximativ din memorie, dar si stilul si ideile erau aceleasi.

Am simtit ca ma transform intr-o sfecla, am tacut brusc…apoi m-am balbait putin…si de aici nu imi mai aduc aminte cum am continuat. Cert e ca de atunci am tinut mereu cont de aceste cuvinte, si de ideea din spatele lor.

Intre timp, am mai castigat cateva idei, si una peste alta, nu sunt de acord cu limbajul grosier la nici o varsta, indiferent de sex. Cu atat mai putin dupa ce ai niste ani, niste studii, si un capital de cunostinte generale; asa, un bagajel confortabil.

Pentru ca imi lasa impresia ca in loc sa gandesti, in loc sa spui ceva convingator sau sa iti accepti emotiile si sa faci din ele ceva semnificativ, dai drumul unei injuraturi care nici nu te imbogateste cu nimic, nici nu face lumea mai buna.

Daca te certi cu cineva si injuri, inseamna ca nu ai fost capabil sa spui ceva mai inteligent.

Daca ai avut o surpriza neplacuta (in trafic, la un meci, te-ai lovit, etc.) si injuri, inseamna ca nu te poti stapani cum se cuvine. Deci esti slab. Cui ii plac oamenii slabi?

Daca injuri ca sa te integrezi, si ca sa impresionezi, inseamna ca ai impresia ca nu poti fi apreciat pentru ceva mai valoros.

Iar daca injuri pur si simplu…imi pare rau ca te-am chinuit cu acest articol. Nu esti in targetul blogului meu.

Am acest citat, de la care am pornit articolul aici de fata:

„Chiar daca prietenii si amicii tai folosesc injuraturi in general, tu vei fi perceput ca mai inteligent, mai matur, mai coerent,mai politicos, mai atent, si in general ca fiind mai placut daca iti controlezi limbajul si emotiile care de obicei aduc cu ele injuraturile. Poti alege sa ai caracter si eleganta, sau poti fi considerat nepoliticos, vulgar si opac.”
– James O’Connor (Cuss Control Academy)

„Even if your friends and associates commonly use cuss words, you will be perceived as more mature, intelligent, articulate, polite, considerate and pleasant if you control your language and the emotions that typically prompt expletives. You can choose to have character and class, or be considered rude, crude and crass.”
– James O’Connor (author and founder of the Cuss Control Academy)

Cred ca explica minunat ceea ce incerc eu sa afirm in aceast articol. Daca aveti nelamuriri sau vreti sa ma combateti, go ahead! Dar folosind un limbaj curat. 😀

Aceasta postare Injuraturile: #$%^&…&*(*^#!!!!! a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Eu sunt un fan Nokia. Le iubesc produsele: liniile elegante, materialele rezistente, ecranele luminoase. De cand mi-a picat in mana primul telefon mobil de-al lor cred ca i-am tradat o singura data. Cu un telefon primit cadou.

Pornesc discutia de la un fapt simplu: un brand mare, international, pus fata in fata cu stilul romanesc de a rezolva lucrurile. Sa ne mai mire faptul a exista companii mici care inca nu au un sistem bine pus la punct pentru a avea grija de clienti, post-vanzare? Pe mine nu ma surprinde.

Am cumparat recent un telefon SH. Este vorba de un Nokia N900 cumparat de la un prieten.  Telefonul a fost folosit cam un an de zile, e cumparat cu toate accesoriile originale si in cutia lui in care l-a livrat Nokia la magazine. 😀 Buun.

Atentie, va rog: nu cumparati telefoane sau orice altceva de la „baieti”; sunt lucruri furate. si nu faceti decat sa incurajati o industrie lucrativa ce e drept, dar care se poate intoarce oricand impotriva voastra. 
Pentru ca e un telefon folosit, are cateva taste care nu mai arata ca noi.

Asa ca imi doresc sa inlocuiesc tastatura. Simplu, nu? Intru pe site-ul Nokia, si caut locatiile unde imi pot duce telefonul in service.  Ma uit rapid pe adrese si aleg si eu ce imi e mai la indemana. Apoi mai caut inca o data, ca sa am un service „de rezerva”: Nokia Care Center si inca o firma din acea lista.

Ok, si dau doua emailuri identice, cu urmatorul continut:

Buna ziua,

 Am un telefon Nokia N900, iesit din garantie. As dori inlocuirea tastelor, deoarece cateva dintre ele au capatat un aspect urat: vopseaua s-a cojit.

 As dori sa aflu daca puteti sa efectuati dvs. aceasta inlocuire, si daca da, va rog sa imi dati un cost al acestei operatiuni.

Cu stima,

Alexandra Giula.

Iata doua reactii diferite la aceeasi intrebare, copy-paste din e-mailuri.

Prima:

From: Alexandra Giula [mailto:…]
Sent: Monday, January 16, 2012 5:27 PM
To:
Subject: Inlocuire tastatura telefon Nokia N900

Emailul meu original.
From: Customer Care <…>
To: …
Sent: Tuesday, January 17, 2012 10:44 AM
Subject: RE: Inlocuire tastatura telefon Nokia N900

Buna ziua,

Acest model este iesit din fabricatie si nu avem tastatura in stocul de piese. Vom verifica la producator daca se mai poate comanda si va comunicam.
Conform ultimului prêt existent in baza de date, aceasta inlocuire ar costa aproximativ 100 ron.

Va multumim.
From: Alexandra Giula [mailto:…]
Sent: Tuesday, January 17, 2012 1:13 PM
To: Customer Care
Subject: Re: Inlocuire tastatura telefon Nokia N900

Buna ziua,

V-as ruga sa imi comunicati daca se mai poate comanda acest tip de tastatura, si daca da, va rog sa imi dati si un pret final.

Alexandra.

From: Customer Care <…>
To: ‘Alexandra Giula’ <…>
Sent: Tuesday, January 17, 2012 3:08 PM
Subject: RE: Inlocuire tastatura telefon Nokia N900

Buna ziua,

Se poate comanda tastatura insa trebuie sa trimiteti aparatul in service si sa achitati suma aferenta inlocuirii acestei componente. Pretul exact va fi comunicat dupa estimare.

Va multumim.

Semnatura, tralala.

From: Alexandra Giula [mailto:]
Sent: Tuesday, January 17, 2012 3:29 PM
To: Customer Care
Subject: Re: Inlocuire tastatura telefon Nokia N900

Buna ziua,

Nu stiu daca discut cu aceeasi persoana de ieri, dar ati spus ca intai trebuie verificat.
Nu pot da aparatul in service daca nu mi se confirma ca este vorba de o piesa disponibila, daca nu mi se transmite un timp de livrare si un pret.

Cum pot achita daca nu cunoasteti pretul exact? Si mi-e greu sa inteleg despre ce estimare e vorba, e o inlocuire de tastatura nu v-am cerut reparatii la parti sofisticate, precum camera video.

Astept un raspuns,
Multumesc.

Alexandra Giula.

From: Customer Care <…>
To: ‘Alexandra Giula’ <…>
Sent: Tuesday, January 17, 2012 3:08 PM
Subject: RE: Inlocuire tastatura telefon Nokia N900

Buna ziua,

Asa cum vi s-a comunicat, in acest moment nu exista piesa in stoc. Dupa ce aduceti aparatul in service, se face estimarea exacta (aproximativ 100ron – suma difera in functie de cursul valutar) si dupa ce achitati se lanseaza comanda de piese catre producator. Termenul de livrare depinde doar de producator.

Va multumim.

Semnatura, tralala.

Si a doua:

From: Alexandra Giula [mailto:…]
Sent: Monday, January 16, 2012 5:28 PM
To: service@nokiacare.ro
Subject: Inlocuire tastatura telefon Nokia N900

Emailul meu original.

>>>

From: „service@nokiacare.ro” <service@nokiacare.ro>
To: …
Sent: Monday, January 23, 2012 6:05 PM
Subject: RE: Inlocuire tastatura telefon Nokia N900

Stimata doamna Giula,

Va multumim pentru ca ati apelat la serviciile noastre!

Legat de solicitarea dvs., va confirmam ca se poate inlocui tastatura la modelul Nokia N900.
Pretul interventiei este in jur de 77 LEI (piesa, manopera si TVA).
Costul poate varia in functie de cursul EUR.

In cazul in care sunteti interesata, avem rugamintea de a ne comunica pentru a lansa comanda catre producator.

Cu stima,

Echipa Nokia Care
Str. Grigore Alexandrescu nr. 59, sector 1, Bucuresti
Tel: 0766. 161216/ 0725. 161216/ 0756.161216
E-mail: service@nokiacare.ro

Am sters datele de contact din primul schimb de e-mailuri, pentru ca poate aveau oamenii o zi proasta. Se intampla.

Am pastrat datele de la Nokia Care nu pentru ca au avut pretul mai mic, ci pentru ca si-au facut treaba. Bine.

Astept confirmarea de livrare a piesei si inlocuirea tastaturii. Va arat o poza dupa. 😀

Aceasta postare Service autorizat. Studiu de caz, Nokia. a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Nu pot spune ca am o opinie extrem de ferma, atat de ferma incat sa simt nevoia sa dau in judecata statul sau sa ies cu furca in strada. Insa simt o stare profunda de disconfort la simpla idee ca toate aceste date despre mine vor fi detinute in sistem centralizat de catre cineva, si ca ele vor fi „date” mai departe prin cine stie cate maini…cine stie cui pana la urma.

Exista aici o initiativa frumoasa anti recensamant, si ii spun frumoasa mai ales pentru ca initiatorii blogului au insistat pentru: o lamurire a adevarului, ocolirea minciunilor (e recomandata mai degraba evitarea recensamantului in cazul in care nu dorim sa ne dam informatiile decat minciuna sau confruntarea recenzorilor), si un tratament omenesc fata de oamenii care vor colecta datele in teren.

Se cer niste date personale extrem de intime si de personale: nume, CNP semnatura = astea deja sunt suficiente pentru un furt de identitate in toata regula. Si se poate face cu ajutorul unui xerox. Apoi, toate datele despre familie, locuinta, cei plecati in afara, tipul de relatiei in care esti (divortat dar in relatie cu cineva, de cat timp si daca ai facut sau nu copii cu acea persoana),  nivelul educational scriptic, utilizarea internetului.

Gasiti aici toate formularele, daca doriti sa le cititi si sa stiti exact la ce sa va asteptati.

Ce mi-as fi dorit eu de la acest recensamant:

1. Sa fie facut public mai din timp, cu toate intrebarile cunoscute, afisate, si asa mai departe.

2. Sa fie OPTIONAL. Si sa se specifice asta.  L-as fi facut cu draga inima daca era optional.

3. Sa am dreptul sa nu raspund la intrebarile care imi lezeaza dreptul la intimitate. Fara repercursiuni.

4. Sa nu imi ceara date de identificare precum CNP, adresa exacta, specimen de semnatura, etc.

Nu mi se par niste cerinte mari sau imposibile. Asa, insa toata povestea asta imi creeaza un puternic disconfort psihic, si voi face tot ce pot ca sa evit sursa acestui disconfort.

Clar. Voi ce parere aveti?

Aceasta postare Despre recensamant a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Cum te-ai simti daca  in drumul tau obisnuit spre casa, cineva te impinge, te darama si apoi iti fura telefonul, banii, poseta…ghiozdanul.

Cum te-ai simti daca asta s-ar intampla fratelui tau mai mic, surioarei tale. Sau poate bunicii tale, sau mamei?

Cum te-ai simti daca nu ar interveni nimeni, sau dimpotriva cei din jur ar sta si ar rade amuzati de ceea ce ti se intampla tie, sau celor dragi tie?

Cum te-ai simti daca in cazul unei probleme in care chiar ai nevoie de ajutorul politiei, al ambulantei sau al pompierilor, numarul de telefon suna ocupat? Sau pur si simplu nu este nimeni disponibil sa te ajute?

Iata cateva motive pentru care, in lipsa constientizarii publicului si a educarii sale, poti pati si tu ceva similar:

3 din 4 apeluri la Serviciul de Urgente 112 sunt false urgente: 73% din totalul apelurilor inregistrate in perioada ianuarie-august 2011 sunt, practic, apeluri facute in joaca sau accidental de catre cei care suna, doar 27% sunt apeluri reale.

Un om moare in 3 minute din momentul in care a intrat in stop respirator. Cum e sa piarda ruda acestuia sansa de a-l salva pentru ca cineva abuzeaza de 112. Si gandeste-te ca in fiecare zi peste 20 de oameni sunt raniti grav.

Pe www.salvez.ro poti afla mai multe despre aceasta campanie. Insa pana ajungi acolo, da-mi voie sa reiau si eu cateva din momentele in care e o idee buna sa NU suni la 112:

Nu suna la 112 in orice situatie care nu necesita interventia IMEDIATA a serviciilor de urgenta (Ambulanta, Pompieri, Politie)

Exemple de situatii in care nu trebuie sa suni la 112:

• daca ai ramas fara benzina la masina;
• daca pisica ta a ramas imobilizata intr-un copac;
• in caz de accidente rutiere fara victime, soldate doar cu avarierea autovehiculelor;
• daca esti plictisit si nu ai cu cine sa vorbesti;
• daca vrei sa faci o gluma sau sa spui un banc;
• daca vrei sa stii cat este ceasul;
• daca nu vrei sa mergi la scoala.

Cand suni iresponsabil la 112, poti intarzia ajutorul si oamenii care chiar au nevoie, nu il primesc.

De asemenea, trebuie sa stii cand este important si responsabil SA SUNI:

Serviciul 112 raspunde la apeluri de urgenta, referitoare la incendii, accidente, urgente medicale, dezastre si alte evenimente care implica interventia IMEDIATA a serviciilor specializate – salvare, pompieri, politie.

Exemple de situatii in care trebuie sa suni la 112:

• accident rutier cu victime;
• explozie;
• incendiu;
• cutremur;
• utilizare a armelor de foc;
• distrugeri de bunuri;
• daca sunteti martor la un act de trafic sau consum de droguri;
• evadare;
• tentative de suicid;
• tulburare a linistii publice;
• persoane disparute/gasite;
• furt.

Suna la 112 cu responsabilitate!

In cazul meu, a pornit totul de la Manafu. Nu mi-am imaginat niciodata ca statisticile sunt atat de uluitoare.

Insa imi aduc aminte cand eram inca in generala, cred ca eram clasa a a 6-a sau 7-a. Am fost scosi cu totii afara, in curtea scolii, pentru ca se primise o amenintare cu bomba.

Au venit niste politisti fiorosi, imbracati in costume speciale, cu caini. Niste animale superbe si bine dresate. Nu stiu cat au durat cautarile, si nu mai tin minte daca am reluat cursurile in ziua aceea.

Tin minte ca zilele alea cumparasem un penar nou, din acela cu un mini-pian incorporat, si mi-ar fi parut foarte rau daca se pierdea printre daramaturi. Pentru ca nu am avut voie sa luam cu noi nimic din clasa. Unii au apucat sa isi ia hainele, afara era racoare.

In fata scolii era un mic parculet, cu pomi. Mi-am luat prietenele si le-am bagat sub copaci, in caz ca explodeaza cladirea, sa fim putin mai feriti de bucatile de zid care ne-ar fi pus in pericol.

La final am aflat ca fusese o farsa. Cel mai probabil niste copii, care aveau o lucrare in ziua respectiva.  Nu s-au spus adevaratii vinovati. Poate ar fi fost o lectie pentru noi. Cine stie?

Au aflat parintii nostrii, au aflat cei de la inspectorat. Noi eram prea mici pentru alte detalii. Dar amintirea mi-a ramas, si momente ca alea nu as dori sa traiasca si altcineva.

Ma bucur ca Politia Romana trateaza cu seriozitate asemenea cazuri, fie ele si false. Dar gandeste-te ca in timpul acela, in care ofiterii de politie cautau bombe fictive, oameni puteau fi in pericol, si nu puteau beneficia de ajutor.

Cam despre asta e vorba. Educa-ti copii, prietenii, parintii, vecinii.

Aceasta postare Altfel de hoti. Niste criminali. a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Ok, asa cum am mai spus pe ici-pe colo,  am inceput sa lucrez de la 1 septembrie intr-o alta companie, si aici sistemul e altul. Salariul se plateste pe card. Nimic nou pana aici, nu? Ei bine eu nu mai aveam nici un cont activ, si nici o dorinta fierbinte sa resuscitez relatia mea cu BRD.  Pentru ca mi s-au parut extrem de…inumani.

Bun. Am avut o relatie relativ suportabila cu ING bank, si le apreciez eforturile care au condus la ideea de self banking, ceea ce m-a facut sa spun…hey, de ce nu?

Ok, totul bine si frumos, pe 2 septembrie ma duc, fac un cont nou, mi se iau inca o data toate datele, semnez si parasemnez, si mi se spune zambind ca in 5 zile apare si cardul.

Apare, negresit, dar eu uit de el, asa ca  ridic nu 5 zile, ci 7 zile mai tarziu din cutia postala plicul. Peste alte doua zile, ajung cu el la ING office, mi se activeaza frumos cardul, totul numai zambete. Pana aici nimic in neregula.

Ieri primesc o notificare de la sediul central,  cum ca nu mi-am putut primi salariul, doarece banii mei au sosit inapoi.  Nefiind foarte sigura daca codul IBAN fusese corect, sau care era natura problemei, am zis: merg jos si verific.  Asa ca am alergat catre bancomatul ING de la parterul cladirii, si am dat sa verific starea contului. Sanchi! Bancomatul mi-a oprit, cu scuzele de rigoare, cardul.

Deja incepusem sa fiu nerabdatoare. Ajung sus, scriu la sediul central al companiei ca e „o mica problema cu contul” si dau iute telefon la ING.

Mi se cere CNP-ul, si intr-adevar mi  se confirma ca am contul inchis. Intreb de ce. Nu se stie.  Mi-nu-nat.

Si uita asa…m-am trezit fara salariu si cont si card. Prin amabila mijlocire a celor de la ING, care au decis ca e momentul sa imi inchida contul din motive necunoscute.

De dimineata, ajung la Office-ul „de care apartin”:
Acolo, fetele amabile dar nestiutoare.  Li s-a raspuns anemic de catre o „voce” din telefon, ca nu este posibila redeschiderea contului.  Si ca sa faca o „actualizare de date” si un cont nou.
Le-am explicat ca nu sunt 100% sigura ca mai doresc un cont la ei.
O domnisoara s-a simtit datoare sa imi explice ca sa le las actele semnate, ca sa „faca oricum” contul nou, „poate maine ma razgandesc”. (Daca tacea…).

Asa ca am refuzat, si m-am dus si mi-am deschis alt cont, la Raiffeisen.

Papa, ING.

P.S. In timp ce scriu aceste randuri, ma suna de la ING. Se pare ca „din greseala” contul meu a fost inchis „o data cu celalalt”. Care celalalt era inchis cand il facusem pe asta nou. Ca asa mi-a spus mie domnisoara cu par frumos si cret care m-a ajutat la inceput.  Insa a fost reactivat si pot sa imi iau si cardul, i-me-di-at, si totul e in regula.

Daca mi-ati fi spus asta de dimineata, era totul in regula. Asa, acum ma mai gandesc daca are vreun sens sa mai folosesc acel cont, care va fi perpetuu gol.  Ar mai fi ceva care ma face sa reconsider ideea. Faptul ca cineva s-a zbatut, totusi sa reactiveze contul. Stiu cum e sa te zbati pentru un client aparent insignifiant, ca sa ai satisfactia ca ai ajutat un om. Nu stiu, ma mai gandesc.

Aceasta postare Relatia Client – Banca – mici nebuloase a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Ok, recunosc. De cand am inceput sa am legaturi mai extinse cu mass-media, altele decat prea putin interesantul fapt ca detin un blog (sau mai multe), optica mea a capatat o…noua perspectiva. Sau nu optica ci…auzul. :))

Lasand la o parte intelegerea putin mai adanca pe care o am acum, fata de sa zicem….acum 3-4 ani cand am inceput sa lucrez in radio, cred ca totul tine pur si simplu de faptul ca sunt mai atenta.

Am observat de exemplu cine imi place sau nu din radio. Am observat de exemplu cine imi place sau nu din televiziune. Si am si motive care nu tin de coloratura politica a posturilor radio/tv.

Insa una dintre chestiile pe care le observ in ultima vreme cu multa neplacere este…volumul. Ati observat cumva si voi cat de TARE se aud reclamele? Ca sa aud decent un dialog intr-un film, televizorul are un anumit volum. Fara nici o modificare a acestuia, cand incep reclamele, haos: pisicile se crizeaza, eu tresar si Razvan, sotul meu din alta camera striga sa dau mai incet televizorul.

A devenit atat de deranjant, incat stau cu telecomanda in mana, nu de teama reclamelor, ci de teama volumului acestora. Mi se pare o strategie cel putin defectuoasa.  Risti sa alungi telespectatorul care sta comod in fata ecranului, pentru a-l „atrage” prin zgomotul ala insuportabil pe cel care poate a iesit din camera in timpul filmului si a uitat sa revina?

Mai e cineva deranjat volumul reclamelor?

Aceasta postare O strategie noua de „advertising”? a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Am incheiat o saptamana… nu mai bine spus, am incheiat un sir de saptamani absolut infioratoare. S-au dus, ca apa la vale. Si duse sunt. 🙂

Acum cred ca pot sa spun mai pe larg despre ce este vorba. Am incheiat un capitol din viata mea: am plecat din firma unde am lucrat aproape trei ani de zile. A fost un job dificil, complex, care mi-a pus multe provocari inainte: eu am terminat o facultate umanista, iar aici a trebuit sa stiu si sa fac ceea ce ar fi stiut sa faca un om de ASE, cel putin.

Am fugit de cifre, de calcule, de baze de date si de tot ce inseamna sau aduce de departe a contabilitate, si tocmai asta am ajuns sa fac. Amuzant, nu?

Dar, m-a disciplinat. M-a forjat, sau m-a calit. Serios, sunt alt om decat fiinta aia mica si naiva ajunsa la primul interviu in acea firma. Am invatat multe, dar…izvorul cunoasterii curge si in alte parti. Am luat decizia de a pleca in primul rand pentru ca este momentul sa merg inainte, si sa ma dezvolt in alta directie.

Ce voi face mai departe? Sper eu ca voi dezvolta si voi creste un proiect online care mie personal imi este foarte drag. Am sa revin pe acest subiect, insa cu alte ocazii.

Spuneam ca se incheie un capitol. Privind seara asta monitorul, scufundandu-ma in realitatea virtuala pe care am cam ignorat-o in ultima vreme, am regasit o formatie cu intelesuri foarte adanci pentru mine. Cu influente asupra mea in multe privinte. Mi-au placut in liceu, si imi plac si acum. Pot presupune ca imi vor placea intotdeauna.

In seara asta am vrut sa ascult ceva puternic, plin de seva, ceva creat cu munca si sensibilitate. Ceva care sa aiba sens pentru mine. Si da, Linkin Park, sunt artisti. Culmea artisti in muzica, in poezie, prezentarea lor in ceea ce inseamna vizual (coperti, videoclipuri, concerte) este atat de aproape de desavarsire incat nu ii pot gasi un adjectiv potrivit. Pur si simplu ii ascult si ii privesc.

Recunosc, primul lor album a fost fantastic, al doilea asa si asa. Insa oamenii astia au revenit. Si suna mai bine ca inainte, daca era posibil asa ceva. Inca au ceva de spus, inca se reinventeaza, inca invata.

Am gasit pe youtube o inregistrare a concertului din Madrid, 2010. Lam urmarit, desi de obicei nu urmaresc videoclipuri atat de lungi vinerea noaptea. 😀

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=lDE5QIg9sYY&w=560&h=345]

Ma fascineaza. Am urmarit cu incantare crescanda tot ce fac oamenii astia pe scena. Se vede munca si talentul in fiecare secunda. In fiecare nota. Mi-am adus aminte de clipele urate peste care muzica lor ma ajutat sa trec, mi-am adus aminte de colectiile de poze si de albumele cumparate in liceu. De entuziasmul nostru – al meu si al colegilor de clasa – descoperindu-i pe baietii astia pe vremea aia, admirandu-i, invatand de la ei.

Si apoi, in concert, am dat de urmatoare piesa. Pe care, nu, nu o stiam. Sa imi fie rusine, da.

Ascultati:

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=_SoVVNU3aKM&w=560&h=345]

Aici, versurile.

A fost incheierea mai mult decat perfecta pentru toata perioada prin care am trecut. Nu cred ca pot singulariza vreunul din baietii din formatia asta, pentru ca imi sunt asa de dragi. 🙂

Sa aveti zile frumoase, si atuncic and lucrurile devin mai putin insorite, ascultati-i pe Linkin Park. Sunt putini ca ei.

P.S. Nu ma pot abtine. Inca o varianta a melodiei The Messenger, videoclip fan-made.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=KDOkMSf-F14&w=560&h=345]

Aceasta postare Pretexte pentru un text despre Linkin Park a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Doamnelor, domnisoarelor, vi se vad chilotii in public.  Eu ii vad, barbatii in vad, toti ii vedem. Nu sunt sigura ca e exact ceea ce v-ati dori.  (Am ales o papusica in locul unei persoane adevarate, deoarece am vrut sa scutesc o seama de sensibilitati).

Nu pot da vina imediat pe fetele si femeile care cad in plasa acestei capcane, care e ascunsa atat de bine de cativa factori: obisnuinta, neatentia, neglijenta si uneori…moda. Nu pot da vina pe ele fara, macar, acest tip de avertisment.

De ce se intampla asta:

Prima cauza, ar fi aia ca „se poarta” fustele scurte. Suficient de scurte incat, cand stati jos, se ridica muuult deasupra genunchilor. Fiind si stramte, stau ca un acoperis peste picioarele voastre. Iar pe dedesubt…evident se vede lenjeria. Dar daca e sa ma intrebati pe mine, vina nu e a fustei. Ci…

A doua cauza, este urmatoarea: femeile nu mai stiu sa stea. S-au dus demult vremurile cand eleganta era sugerata, asumata inclusiv prin postura adoptata in repaos.

Doamnelor, domnisoarelor, am purtat atata vreme pantaloni incat nu mai stim sa stam gratios. Si fustele voastre scurte nu va pot acoperi neglijenta (fraza asta am scris-o initial la persoana I-a plural, apoi mi-am adus aminte ca nu detin in garderoba ceva atat de scurt, chestie de gusturi, de fapt).

Solutia:

Ar fi suficient sa tineti genunchii apropiati, si pulpele lipite. Spatele drept, si mainile linistite in poala. Pentru o tinuta demna si decenta. Pentru ca uneori, fustele imediat sub genunchi sufera aceasta transformare subita, cand va asezati.

Deci nu e suficient sa te imbraci de acasa sis a arati bine in oglinda, trebuie sa ai grija si cum iti porti trupul pe unde te plimbi. Poti fi şleampătă sau elegantă.

Cam atat pentru azi. Dar, daca insistati (daca insisti, tu cititoarea mea) sa purtati (sa porti) fustele alea atat de scurte si de stramte, va rog frumos: tineti-va picioarele lipite! Nu e greu, cu putina disciplina.

Sursa foto: aici.

Aceasta postare Te rog, tine-ti genunchii lipiti! a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Am ascultat in dimineata asta pe drum, piesa Aliciei Keys  – New York. Mi-e tare draga Alicia Keys, are una dintre cele mai fascinante si puternice voci feminine. Si are o sensibilitata aparte in melodiile ei. Se vede si aude multa munca in spatele cantecelor ei.

Alicia Keys este o Doamna. Frumoasa, talentata, si care ma incanta de niste ani buni. Cred ca atunci cand am descoperit-o aveam…16 ani? Trebuie sa fi fost pe acolo, era 2002.

Ascultam azi New York-ul Aliciei si m-am gandit la Orasul care pentru mine e aceeasi jungla de beton, in care ma plimb cu mainile in buzunar.

O sa va amuzati putin, dar sotul meu e auto-exilat din Timisoara aici. Stim cu totii ce inseamna asta, da? Timisorenii nu ne plac, si poate au dreptate in unele privinte.

Pe de alta parte, e si o mare doza de superficialitate in toata povestea asta. Asa numita superioritate a Timisoarei fata de Bucuresti, daca exista e pur circumstantiala. De ce? Pentru ca nu a venit de la sine, ci a venit impusa cu forta in perioada in care Banatul a facut parte din Imperiul Austro Ungar. Accesul vostru la civilizatie a venit prin limitarea libertatii. Si noi, noi am trecut candva Carpatii si pentru voi. Nu ar trebui sa fim chit?

Las la o parte segregarea lor auto-impusa, si ma gandesc doar ca, fara a subestima meritele reale ale timisorenilor, le-ar prinde bine o urma de nationalism romanesc. Atat acum despre altii.

Bucurestiul. Este casa mea. Singurul loc unde am gasit linistea. Locuind pe Bulevardul Liviu Rebreanu, langa parcul IOR. Plimbarile minunate cu catelusa mea Grace prin acel parc mi-au modelat stilul de gandire. Aveam timp doar eu cu ea sa zburdam linistite. Cu orele.

Aveam 13 ani cand am descoperit primavara. Incepand cu luna aprilie, si terminand cu luna Iunie, Bucurestiul infloreste: florile mici, de pe jos – ghioceii, zambilele apar primele, peste tot. Apoi tufisoarele de ploaie de aur, insoresc fiecare coltisor plantat. Apoi e randul pomilor: corcodusii, caisii, merii, gutuii. Ciresii. Apoi salcamii si tufele de iasomie. Apoi caprifoiul si teii. E o simfonie nebuna de culori si mirosuri de flori, de copaci inverziti si mustind de seva proaspata.

In aceeasi perioada am inceput drumurile mele pe jos prin oras: am luat-o pe jos de la unirii pana in drumul taberei. Era pe vremea cand inca purtam sarafan de jeansi. Vaaai…cata vreme a trecut.

Am descoperit apoi, in liceu, restul parcurilor, partea veche a orasului. Am descoperit oamenii, si aglomeratia. Am descoperit cum sa te feresti de aglomeratie. Am facut cunostinta cu cainii, si pisicile. Cu taxiurile. Cu RATB-ul. Folosind reteaua de metrou si RATB-ul am explorat orasul, tinandu-ma de hartile afisate in mijloacele de transprort in comun.

Aici am locuit, aici am invatat, aici am iubit prima data. Aici m-am casatorit si am inceput sa imi construiesc familia. Sunt mai bogata datorita Orasului.

Am fost mai putin singura in Bucuresti. Am fost mai vesela aici decat aiurea.

Am invatat sa traiesc aici, si tot aici m-am regasit de nenumarate ori din singuratatea din multime. Si tot aici, am regasit si forta nebanuita, la fel, in mijlocul multimiilor adunate laolalta cu un scop.

Putem fi inconjurati de oameni si singuri. Putem fi impreuna mai multi decat putem vedea cu ochii si totusi sa fim una. Si lectiile astea doua m-au intarit si m-au bucurat.

Orasul asta al meu, Bucurestiul, mi-e a doua piele. Il respir  – cum respir, il vad  – cum vad. Il aud si il iubesc, si intotdeauna, dar intotdeauna il voi tine aproape de mine, chiar daca eu voi fi departe, sau daca el o sa dispara.

Bucurestiul meu.

Aceasta postare Orasul meu a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Aveam chef sa scriu azi. Dar stirile nu mi-au mai facut pofta de nimic:

Inalti functionari FMI care intra la puscarie, idei care mai de care mai colorate despre Rapirea Bisericii (la ora 6.00 indiferent de meridian, stiu ca ideile initiale nu ii apartin autoarei sau portalului, dar pare mai inteligenta critica decat ideile domnului Harold Camping).  In alta ordine de idei, se demoleaza Bamboo Mamaia, la asta nu dau link ca era poza cu Botezatu si doua tipe siliconate.

Yeeey pentru demolare! Cine are nevoie de Bamboo?

Si, la Zurich se voteaza DA! , pentru sinuciderea asistata.  Aici facem link la „Cu Drezina„, deoarece are un text mult mai pertinent decat ce as putea eu scrie despre.

Asa ca ramanem cu muzica.

Cu U2 m-am intalnit tot din cauza lui tata. Mi-a facut cadou o caseta cu „Under a Blood Red Sky„. Album inregistrat in concert.

Ei l-au inregistrat in 1983, data mea de fabricatie e la un an dupa. 1984. Aveam 12 ani si mi-a spus ca o sa imi placa.  Avea dreptate dar…toate lucrurile despre care el a spus ca o sa imi placa au inceput sa imi placa la ceva vreme dupa recomandarile lui. Si nu de multe ori, dar de suficiente ori redescoperindu-le de una singura. Probabil pentru ca avem gusturi similare.

Cam atat despre U2, pentru ca e inutil sa va povestesc despre ei, altceva decat prin prisma strict personala.

Enjoy.

Aceasta postare Fara titlurile zilei – Mary J. Blige, U2 – One a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Exista o campanie, de informare publica si de constientizare.

Aici, aici si aici am vazut-o eu.

E vorba de reclama aceea nerusinata si stupida, un tip aranjeaza frenetic o camera dezordonata. In secventa urmatoare, vedem o doamna care vine acasa dupa ce a fost la banca, cu vestea ca li s-a aprobat un credit.

Uimita si atrasa irezistibil de nevoia de a-si face si ea un credit, o duduie isi iteste capul (coafat impecabil) din dulap, pentru a intreba cu ce banca lucreaza ceilalti doi. Sotia tipului frenetic, ii raspunde instantaneu: cu BCR!

Si abia apoi realizeaza…

Ce ar fi sa realizam si noi ca e o reclama care perverteste mult prea brutal ideea de familie ca sa o lasam „sa treaca”?

Ma alatur protestului, si va indemn sa faceti la fel. Nu am cont BCR, dar va promit ca nu imi voi face niciodata, si voi face deasemenea si publicitate negativa, daca aceste reclame nu sunt scoase de pe tapet.

Aceasta postare Nici eu nu gandesc la fel cu cei de la BCR a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Cele cateva zile libere de sarbatori au venit, au trecut, gata.

Suntem inapoi in orasul personificat, printre geamurile fumurii si asezati in fata ecranelor.

Pe de alta parte, am o veste.

In mod oficial, in biroul nostru nu se mai fumeaza. Pentru ca suntem 50-50% si pentru ca negocierile durau de mult, putem anunta o victorie a aerului curat!

Fumatorii s-au retras pe hol, si socializeaza intre ei. Noi, nefumatorii, chicotim in aerul curat si ne bucuram ca nu mai ajungem acasa mirosind a tutun.

E win-win. Serios.

Sustineti si voi o atmosfera sanatoasa in mediul de lucru. Eu una sunt mult mai bucuroasa sa ajung la serviciu, acum ca stiu ca atmosfera de aici nu imi mai pune in pericol si sanatatea.

O saptamana cu aer curat va doresc si voua!

Aceasta postare Revenire din mini-vacanta a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Sau cateva motive pentru care sa fiti atenti cand va faceti cumparaturile in locuri „high class”.

Toata lumea care se respecta, si care face acvaristica (la un nivel cat de cat acceptabil) stie ca pet-shop-urile „high class”, sau „glossy” nu prea sunt ce pretind sa fie.

Eu nici macar nu am pretentia ca sunt cine stie ce mare priceputa in asa ceva, dar am patit-o deja.

Parintii  mei sunt medici veterinari, amandoi. S-au cunoscut in facultate.  Am experienta cu animalele, le iubesc si am crescut inconjurata de ele. Am avut catei, pasari, acum am pisica si acvariu.

Asa ca evident ca am avut de a face cu pet-shopurile. Problema e ca oamenii de acolo isi trateaza jobul ca pe un job. Nu mai e o meserie: ceva la care tii, in care te simti bine, care iti face placere.

Copii astia care au terminat medicina veterinara (nu se stie de ce, din moment ce nu o practica cu pasiune), sunt atat de blazati si de suparati pe viata, si habar nu au ce vand. Ce au in magazine. Si ce anume fac produsele lor. E absolut tragic. Nu mai vorbesc despre faptul ca nu cunosc speciile pe care le au la vanzare, si asta poate duce la evenimente tragice.

Asta in cazul in care au terminat medicina veterinara (ii recunoasteti in general dupa halatul verde sau alb). Ceilalti sunt fie tehnicieni, fie pur si simplu sunt si ei acolo. Dar tot nimic nu stiu.

Am fost sa cumpar pesti. O domnisoara a chinuit atat de mult pestii la prinderea lor, incat unul dintre ei a murit. Aveti mare grija la Cora Lujerului, cine va atinge animalutele/pasarile sau pestii cumparati. Cu regret va spun, nu lasati fetele de acolo sa faca asta.

Daca aveti suspiciuni, si animalulul/pestele/pasarea nu se comporta normal, refuzati achizitia! E mai bine asa decat sa ajungeti acasa cu un animal aproape mort.

Apoi, nu isi cunosc marfa.

Cer zilele trecute un produs care sa elibereze carbonul necesar plantelor in apa din acvariu. Easy-Carbo se numeste. Credeti ca a stiut cineva sa imi spuna daca macar au pe stoc? Nu.

A trebuit sa il caut si sa il gasesc eu singura. Asta cu 2 dintre angajatii de altfel amabili ai Animax-ului din Afi Palace. Langa mine.

Eu ma documentez inainte de orice achizitie, intreb amici mai experimentati, si cer pareri pe forumuri de acvaristica.

Recomand www.acvariidevis.ro, au un forum extrem de prietenos, si utilizatori amabili si priceputi.

O alta mare problema o am cu mancarea pentru pisicuta mea. Pentru ca este pisica de apartament, si este castrata, trebuie sa manance sanatos si sa aiba o dieta precauta, ca sa evitam anumite consecinte: boli de rinichi, obezitate.

Asa ca folosim Hill’s.  E o gama larga, pentru diferite tipuri de nevoi. Este, de asemenea, impartita in doua: hrana normala si diete speciale pentru boli.

Pentru ca Cofi este sanatoasa, noi mancam hrana normala, dar cu grija pentru blanita, dintisori, si asa mai departe.

Nu va pot spune de cate ori cei din pet-shopuri au dorit sa imi vanda orice altceva decat ceea ce era necesar, cu riscuri pentru sanatatea pisicii mele.  Va recomand aceasta mancare, dar va reocmand si sa va informati de la medicul veterinar despre ea, si din pliantele facute de producator. Deoarece administrarea dupa urechea pet-shopistului poate dauna sanatatii prietenilor vostri.

Va doresc animalute sanatoase si vesele, si va spun inca o data: aveti mare grija, si cautati informatiile inainte de a face orice achizitie. Nu cheltuiti banii la recomandarea celor din pet-shop-uri, ei vor sa va vanda. Dumneavoastra vreti binele micilor companioni. Informarea este cheia.

Aceasta postare Despre profesionalism in lucrul cu animalele de companie a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Citeam astazi articolul asta, si incerc sa fac un sens din textul lui scris alandala. Mi se pare un subiect mult prea important (folosit pentru rating si vanzari, desigur) cu incercari stupide de a urma „corectitudinea politica” si neglijent alcatuit. Oamenii astia nu au redactori sef?

Privind lucrurile dintr-o alta perspectiva, ideea de la baza articolului da de gandit. Pentru ca medicii, desi CMR sustine ca au dreptul sa refuze tratamentul (dupa ce au gasit in prealabil un alt doctor) pe motive de constiinta (religioasa), descoperim un vid legislativ.

Poti sustine ca nu ai ce cauta intr-o asemenea specializare ca OB-GIN, daca ai „o constiinta religioasa”, dar mi se pare ca asta ar insemna doar superficialitate.

Apoi, aspectul acesta al urgentei unui avort, poate fi realmente medical, si asta inseamna ca femeia insarcinata este intr-o situatie critica, care reclama un avort. Amintesc simplu eventualitatea unei sarcini extrauterine. Copilul nu poate fi salvat, si mama moare daca sarcina nu este intrerupta. Este etic sau moral sa refuzi tratamentul intr-un asemenea moment? Nu. Indiferent de religia pe care ar avea-o medicul.

Pe de alta parte, Romania este intr-o situatie fara precedent. In perioada 1958-2008 au fost aruncati la gunoi 22 de milioane de copii nenascuti. Mai mult decat actuala populatie a tarii.

Medicii sunt cei care pot avea un impact urias in aceasta statistica. La „Marsul pentru Viata”, am avut ocazia sa intervievez o doamna doctor, al carei nume nu il voi face public acum, dar pe care il pot oferi in privat.

Domnia sa a spus un lucru cutremurator in cadrul interviului: „cu o consiliere potrivita, cu putin timp rupt din timpul medicului, 70% dintre femei renunta la avort”. Aceste 70% dintre femei (desigur nu e o statistica oficiala, ci doar una bazata pe experienta de 30 de ani a doamnei doctor) pot fi deasemenea convinse sa foloseasca o metoda contraceptiva in cunostinta de cauza. Una care sa nu cauzeze eventuale avorturi, una care sa fie neinvaziva. O metoda contraceptiva etica. Daca nu morala.

Stimati cititori, si autori ai articolulul comentat mai sus, crimele nu au de a face atat cu religia, ci cu umanitatea in sine, cu etica personala. Si juramanul lui Hipocrat presupune apararea vietii cu toate mijloacele si priceperea medicului. Si copilul nenascut este o viata.

Alte statistici, de data asta unele oficiale, sustin ca romancele cunosc contraceptive. Dar nu le folosesc.

Mentalitatea pro-avort pare să se transmită de la o generaţie la alta. România e la ora actuală una din ţările „de top” ale Europei, în privinţa adolescentelor care rămân însărcinate, arată un studiu din 2009 al Societăţii de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală. Numărul cazurilor ajunge la 47.000, în fiecare an. Aproape jumătate din ele avortează. Aceeaşi organizaţie arată că, pe de-o parte, aproape toate româncele cunosc cel puţin un mijloc de contracepţie, dar, pe de altă parte, numai 40% dintre ele folosesc o astfel de metodă, pentru a evita o sarcină nedorită. „Avortul s-a banalizat, ca emoţie. E o lipsă de atitudine faţă de propriul corp, o desconsiderare faţă de propria ta fiinţă. Sunt femei care, mergând azi să avorteze, reproduc de fapt comportamentul mamei, care, la rândul ei, a fost pe vremuri la chiuretaj”, ne explică profesor universitar doctor psiholog Aurora Liiceanu.

Aceasta informatie nu o pot comenta, deoarece ma revolta profund.

In compensatie, pot doar sa adaug o melodie a celor de la Matafix, despre Darfur. Muzica inspirata din tragedia razboiului, pentru o tragedie a nepasarii.

Aceasta postare Living Darfur a aparut prima data pe Corcodus.ro.