Sunt într-un loc fără culoare și fără aer de când ai plecat.
Lumea s-a cutremurat din temelii, și încă nu s-a așezat la loc.

Oamenii merg mai departe, și trec pe lângă mine, și eu mă întreb…cum?
Sună a clișeu, știu, dar…nu văd ei că lumea a rămas puțin strâmbă?

Noi două, mamă, am fost în război atâția ani. Ce lupte am mai tras. Ce salve de tun și trompete care să le anunțe sosirea.

Am fost cel mai mare critic al tău. Am fost rea, am fost neștiutoare, am fost copil, am fost rece.

Câte lacrimi. Câte frustrări. Ale mele, că ale tale nu le-ai arătat multă vreme.

Ai dus totul, ai ascuns totul de mine, de noi. Ai avut o viață teribil de grea.

Cumva o viață o nuanță mai deschisă ca greutate decât mama ta. Și mi-ai făcut mie o viață mult mai ușoară decât a ta (la fel cum fiecare femeie a facut pentru generația de după ea, pentru copiii săi și copiii acestora).

Și ai făcut asta nu doar prin munca ta. Care a fost sisifică. Nu neapărat prin lucrurile materiale pe care le-ai oferit.

Ci prin puterea ta. Puterea ta de muncă, puterea ta de spirit, puterea ta de sacrificiu. Prin casa plină de cărți, și cititul noaptea târziu, cu mine culcușită lângă tine în plapumă.

Când în sfârșit am înțeles că nu trebuie să luptăm, am înțeles cu adevărat cine ești.
Bucățică cu bucățică. Lacrimă cu lacrimă.

Când am devenit prietene, și tu te-ai bucurat. Când în sfârșit ai putut să plângi în fața mea, și eu în fața ta. Când ne-am putut sfătui, și ajuta reciproc. Ce culoare! Ce frumusețe! Ce bucurie…

Tare mult ai mai iubit tu. Totul. Pe noi, copiii tăi, dar și lumea în general.

Ai iubit cu abandonul copilăriei: și florile, și muntele, și marea și cerul, și apa și animalele.

Și nu te-ai precupețit pe tine în a da ajutor celorlalți. Niciodată.

Și nu te-a oprit nimic niciodată să trăiești și să vibrezi de bucurie, nici oase rupte, nici ochi înlăcrimați.

Nu o să uit niciodată cum, în mijlocul AVC-ului care te-a și despărțit de noi, mi-ai auzit vocea rugându-te să te ridici din pat ca să poți pleca spre spital și te-ai ridicat. Mi-ai auzit vocea prin telefon, și ai reacționat așa cum ai făcut-o mereu: ai mers să vezi ce vrea copilul tău, ce nevoie are.

Eu doream doar să fii bine.

Sunt multe lucruri pe care nu o sa le uit niciodată despre tine, multe amintiri pe care o sa le port cu drag cu mine mereu.

Și de-abia aștept sa ne revedem, dincolo.

Caută-i pe Buna și Bunu, pe Mica și Ticu, pe Răzvi. Spune-le din nou ca ii iubesc. Și te rog sa îi cauți și pe Pepino, Surya, Stela, Vio, Ursu, Grace, Sugar, Rock…caută-i pe toți pufoșii noștrii dragi, și spune-le și lor că îi iubesc.

Te iubesc, mama. Te iubesc!

Aceasta postare De când ai plecat a aparut prima data pe Corcodus.ro.

As vrea sa zic ca zilele care au trecut au fost cele mai urate zile din viata mea, dar nu pot. Am avut altele la fel de urate. Si de grele.

Sambata am adus-o pe mama acasa.

Lucrurile s-au desfasurat lin, repede. Birocratia nu ne-a pus probleme, furnizorii de servicii si-au facut treaba impecabil, si asta ne-a facut noua totul mult mai usor.

A fost un pelerinaj continuu de oameni, flori si condoleante.

Oameni in lacrimi, oameni cunoscuti si majoritatea necunoscuti mie – dar in casele carora mama a fost.

A vindecat o vaca acolo, un cal dincolo, doi catei ceva mai in colo. A spus o vorba buna la venire si la plecare. A avut timp si de o cafea, posibil. De o incurajare – sigur.

Inca o vaza pentru flori? Sigur!

Doriti un pahar cu apa? Luati loc.

Plangeti cu cei ce plang. Plangeti.

Duminica, a fost liniste cam pana la 12, cu o ora inainte de inceperea procesiunii spre biserica. Apoi au inceput sa vina oameni, atat de multi oameni ca nu am mai avut loc inauntru.

Ultimul drum a fost lung. Cel mai lung din viata mea. Un kilometru si putin. Gradini, livezi si mici pasuni presarate in drum.

Animalele din drum au venit sa isi ia ramas-bun.

Caii au venit la garduri, in dreptul masinii funerare. Unii din ei au nechezat. Vacile la fel. Una din ele a mugit spre masina. Am plans. Au venit si oi, si o capra. Mereu doar in dreptul masinii funerare. La biserica pisici. Vreo 3.

Cainii nu ne-au latrat pe drum. S-au auzit doar pasarile cantand. Mierle, vrabii, grauri.

Biserica a fost neincapatoare. Am dus greu slujba cu totii. Fiecare cuvant de slujba pecetluia adevarul mortii mamei. Fiecare lumanare. Fiecare semn al crucii.

Multumiri si recunostinta din partea mea si a familiei celor care si-au facut timp sa vina: rude, prieteni, oameni care au venit sa ne mangaie si sa isi ia ramas-bun. Prezenta voastra ne-a intarit.

Multumiri si recunostinta pentru prietenele mamei care au venit si pur si simplu au facut lucrurile sa mearga: pus masa, strans masa, gatit, curatat. Au venit si au tinut roata in mioscare, cu dragoste si dedicare.

Multumesc celor care au dat sfaturi utile cu blandete, care au ajutat in liniste si cu delicatete acolo unde a fost nevoie. Uneori doar din ochi, cu o aplecare de cap.

Multumesc colegilor mamei, pentru prezenta, incurajari si pentru povestile frumoase despre ea.

Multumesc si celor care au inteles limitele pe care le-am impus ca familie.

Mult absurd.

I-ar fi pasat mamei de acest 𝘰𝘣𝘪𝘤𝘦𝘪? Nu. Am spus des „Nu!”. Am spus si multi „Da!”.

Multumesc si celor care nu au inteles, pentru ca mi-au aratat ca uneori pur si simplu lumea e de nemestecat. Si atunci pur si simplu…ignori.

Trei mentiuni:

Ii rog respectuos pe toti cei care au facut poze cu sicriul in ciuda dorintei familiei, pe cat posibil, sa le stearga si mai ales sa nu le publice online. O spun cu toata fermitatea de care sunt capabila.

Cei care simt nevoia sa iti spuna „cum se face”, sa se abtina. Si sa stie ca mai sunt cel putin 2 alte persoane care zic ca „se face” altfel. Si ca cel mai probabil cei indurerati s-ar lipsi de expertiza asta.

Nu exista nici un motiv, dar absolut nici unul, pentru care ai scoate de la slujba de inmormantare, din biserica, membrii familiei. Nici unul. Totul, orice, poate fi rezolvat 𝘥𝘶𝘱𝘢.

In loc de incheiere:

Viata e scurta, si uneori nu mai e timp. Noi credeam ca mai avem. Ca mai e timp sa radem, sa ne veselim, sa calatorim, sa ne iubim de aproape.

Uneori, timpul nu mai este. Dispare. Traiti ca atare, si ca si cum fiecare zi e ultima cu cei dragi, si prima cu Cel ce ne-a dat viata si o poate si lua.

Aceasta postare Cele mai urate zile… a aparut prima data pe Corcodus.ro.

De ce e important să poți recunoaște conținutul generat cu AI?

Pentru că toate interacțiunile cu aceste pagini și acest conținut o să vă adauge o tinichea virtuală în coadă, și veți primi automat mult mai mult asemenea conținut. Cel mai probabil, încet dar sigur, feedul vostru se va sufoca de asemenea conținut.

Și pentru că deja, mulți profită de naivitatea unora, vedeți ultima poză unde cineva strânge bani pentru celebrul „Mihăiță”, Mihăiță fiind inexistent.

Ce vor autorii acestor pagini? Bani și audiență. Bani pentru ei, și audiență pe care o pot manipula când e nevoie: alegeri, momente de criză etc.

Să purcedem:

5 semne că o imagine este generată de AI

➤ Anomalii la lumini și umbre
Sursele de lumină și umbrele pot fi ilogice sau incoerente față de poziția obiectelor și a oamenilor.

De exemplu: în poza cu băiatul cu pâinea, pâinea are un ambalaj de plastic topit peste franzelă.

În poza cu băiatul plouat, logo-ul Kaufland nu e scris corect.
În poza din cafenea, scrisul de pe meniuri este complet inventat, nimic nu e citibil.
În poza cu cei doi băieți care mănâncă pe drum, băiatul din stânga are 3 mâini.

5 semne că un text este generat de AI

Ca exemplu, e suficient să intrați pe oricare dintre paginile populate de AI (de ex., cautati „Viață de Românaș”) și să citiți bazaconiile de acolo.

Îndeplinesc 100% toate criteriile de mai sus.

Aceasta postare Cum recunoști conținutul generat cu AI a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Cand te vad, in sfarsit, totul devine o idee mai colorat
Cand iti ating mana, simt cum se desparte ceata cotidianului
Si am un punct de referinta, stabil si concret, care mediaza
Intre mine si univers.

In spatiul ala in care ne atingem,
Desi intre atomii nostrii sunt leghe distanta
Totul devine mai clar.

Cand te iau in brate, in sfarsit, respir ceva mai liber
Pentru ca aerul e mai familiar, si totul miroase a tine
Cand iti aud vocea, ceva imperceptibil dar incontestabil
Se schimba in atmosfera din jur.

Si toate astea ard, ard in mine, asteptand doar secunda
Sa se arate la suprafata.
Si ard mocnit, in gand si in vis,
Si din cand in cand arunca jerbe imaginare de foc. Peste lume.
Care nu intelege de ce in noiembrie sunt focuri de artificii
Peste oras.

Cand in sfarsit imi zambesti, visul si gandul devin realitate
Si din mocnit, totul explodeaza, in batai de inima nestavilite
Si as da foc, magnific, la tot ce nu ne intereseaza sa pastram
Sa arda, sa se consume prin foc. Sa se curete.

Si toate ard, si ar arde si de jur imprejur, dar asta
Nu ar fi cuminte. Asa ca zambesc la randul meu, si astept
Sa imi spui, candva: arde tot. Am incredere in tine.
Si sa pasesti cu mine in mijlocul focului.

Aceasta postare In mijlocul focului a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Azi este cea mai misto zi de luni din istoria zilelor de luni.
As vrea sa invatam din acest sentiment de satisfactie. Sa il luam frumos de manutze si sa il ajutam sa creasca mare, ca intr-o tara in care cetatenii ei sunt mandri, drepti, si cinstiti.

Si sa nu uitam ca eforturile facute pentru votul de ieri (voluntarierea ca observatori, discutiile de interminabile de incurajare a votului, orele de asteptare la coada etc.) nu reprezinta un hei-rup de moment. Nicidecum. Reprezinta un efort concentrat pe termen lung, pe care noi romanii trebuie sa il facem pentru a ne apara democratia, libertatea si principiile.

O nota pentru tinerii vontanti:

Pe vremea cand in Romania, ca sa avem muzica buna trebuia facuta contrabanda ilegala, erau la putere parintii celor pe care ieri i-am pus nitel la punct. In aceeasi perioada, era ilegal sa ramai “la oras” dupa terminarea facultatii, daca erai din provincie. Ce inseamna asta pentru perspectivele unui job bun? Insemna ca puteai sa alegi desemnarea facuta de partid, sau sa ramai somer. Iar daca ramaneai somer, erai cautat cu Militia la usa, si amenintat zi de zi. Nu aveai cum sa iti depui CV-ul unde doreai, pur si simplu optiunea asta nu exista.

Ce vreau sa spun cu asta?

Ca in decembrie 1989 niste oameni au murit, au fost omorati de regimul comunist care dansa un dans al metamorfozei: dorea sa se preschimbe din ceausist in iliescianist dar sub umbrela Rusiei comuniste. Istoria a avut alte planuri, insa toti cei care aveau inainte de 1989 functii afiliate comunistilor, a doua zi din democratie si-au schimbat titulaturile (din tovarasi in cetateni), numele de functie (din reprezentanti ai securitatii si partidului in denumiri mai onorabile), dar totul a fost de fatada. Pentru ca si acum, la 30 de ani dupa acel moment, noi luptam cu generatia de oameni careia i-au dat nastere comunistii de atunci.

Pentru ca lupul si-a schimbat pielea, dar naravul nu. In acesti 30 de ani, tari din jurul nostru care nu au fost sufocate de radacinile comunismului au evoluat si noi inca ne luptam cu balaurul.

E nevoie de tine. De mine. E nevoie sa intelegem ce inseamna democratia, si sa o traim ca atare.

Nu e suficient doar un hashtag, sau un protest insufletit in Piata Victoriei. Ne ajuta, ne organizeaza si ne anima, dar nu sunt suficiente.

Lupta cea mare e la vot. Si o prezenta la fiecare scrutin, cu buletinul in mana si asteptand indarjiti sa punem stampila este singurul lucru care poate sa puna punct metamorfozei Partidului Comunist Roman. Schema de mai jos e facuta inainte de alegerile din 2016, si descrie permutarile si spasmele balaurului comunist. Care va continua daca nu e oprit.

Insa cel mai bun zid de aparare e o multime de oameni care stiu ce doresc sa voteze, si care o fac disciplinat.

Prima poza din acest articol e cu parintii mei. La vremea ei a fost cauza unui mare scandal: erau amandoi in facultate si poza, relatia lor si faptul ca s-au sarutat in public (poza e facuta pe malul Dambovitei, foarte aproape de intrarea in facultatea de medicina veterinara), a ajuns in atentia profesorilor, a parintilor lor si practic a intregii facultati. Au riscat sa fie exmatriculati, si lucrurile s-au oprit doar in ceasul 11, foarte greoi. Inclusiv bunica mea, care era cadru didactic in aceeasi facultate a avut de suferit din cauza asta.

Discutiile sunt lungi, dar sistemul i-a impiedicat sa se mute impreuna dupa casatorie (nu din cauza pozei, ci pentru ca fiecare avea serviciul in alta parte si era cam ilegal sa iti dai demisia), i-a impiedicat sa isi gaseasca locuri de munca unde ar fi dorit ei sa o faca, i-a impiedicat pana la urma sa ia toate deciziile pe care orice tanar(a) azi e liber(a) sa le ia pentru viata sa.

Ce avem de aparat noi, dragii mei?

Libertatea de a merge oriunde dorim, libertatea de a decide ce facultate si ce serviciu sa alegem, libertatea de a alege ce muzica vrem sa ascultam si cu cine, libertatea de a vota pe cine dorim, libertatea de a pune la colt un partid sau un intreg aparat guvernamental prin exprimarea votului nostru.

Pentru ca tirania incepe cu lucruri mici: un articol de ziar (sau blog), interzis. Sau pentru care poti risca sa nu mai ajungi acasa – pentru ca nu i-a placut lui…sa zicem Tariceanu ce contine. Acapararea puterii, a institutiilor si a fluxului de bani. In felul asta scolile se vestejesc si devin locuri de tortura, fara fonduri si cu profesori slab spre deloc pregatiti. Spitale devin locuri in care intri cu un picior rupt sau o pneumonie si pleci in sicriu, de la infectiile spitalicesti.

Si continua cu un asalt asupra justitiei si legislatiei, care pune tot ce inseamna control in mana cui nu trebuie. Control care se extinde prin numirea in functie a nepotului, a cumnatului sau a amantelor  – in pozitie cheie, de decizie si executare de politici publice. Stiti voi, urmasii colunistilor de atunci. Acum la a 3-a generatie post-revolutie.

Si poate continua foarte usor, cu ajutorul balaurului, si al masinariei de propaganda care continua sa invarta minciuni si fabulatii aiuritoare.

Avem de aparat normalitatea. Si pentru asta e nevoie sa continuam sa facem ce am facut si pana acum:

Sa fim vocali, prezenti, implicati.

Sa nu uitam ca democratia se mentine in picioare atunci cand fiecare dintre noi se implica si isi joaca rolul de cetatean al unui stat hibrid ca al nostru: stat european cu mostenirea balaurului parazit – care nu va inceta sa scoata capete noi daca e lasat netratat.

Singurul tratament valid e votul informat, si dat consecvent: ca pedeapsa pentru minciuni sau coruptie sau incurajare pentru o treaba bine facuta.

Aceasta postare Cea mai misto zi de luni: pentru tinerii votanti a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Viata se strecoara-nainte
Ca un covor de verdeata,
Se asterne – Cucerind orase parasite
Drumuri prafuite
Inimi vestejite.

Inainteaza sarind peste garduri
Musteste din campuri de lupta
Bea sangele scurs din violenta abrupta
Preschimba moartea in rauri de flori
Si schimba fata pamantului.

Rodeste pe aiurea caprifoi
Sau trifoi cu trei-patru foi
Flori de migdal si corcodus.

Viata se repede inainte
Alearga, si creste mare:
Ca un copilas care isi descopera
Cu mirare, picioarele

Si daca nu are loc sa treaca, zboara
Facandu-si din vise si dor aripi.

Se ia la tranta cu ce e cazut,
Mereu, mereu inainte

Viata zboara, se repede, se strecoara.
Viata alearga inainte,
Chiar daca se impiedica sau cade.

Aceasta postare Viata a aparut prima data pe Corcodus.ro.

A trecut un an de cand a plecat dintre noi. Si inca nu am un sir de ganduri coerente despre pierderea asta. Nu am vrut sa treaca anul asta, dar nici puterea sa scriu despre asta nu am avut-o. Poate ca inca nu o am pe deplin. Nu am vrut sa astept un an.

In ziua in care a murit am fost acolo, si am luat-o in brate ca pe un copil. Am ridicat-o usurel din pat, si m-am asezat asa, ca un spatar, in spatele ei. Si i-am vorbit, am imbratisat-o, i-am spus ca o iubesc. I-am multumit pentru tot ce a facut pentru mine. Si am sperat ca dragostea dintre noi ne va lega in continuare cu un fir invizibil, si indistructibil.

Cateva ore mai tarziu a murit. Discret, ingrozitor de discret, in liniste. Cumva, de asteptat dar si incredibil de graitor pentru intreaga ei fiinta.

Mica a fost fiinta a carei iubire m-a salvat de la o viata care ar fi fost…am avut o copilarie neobisnuita. Nu am vrut sa astept un an.

Ea a avut 6 matusi din partea mamei ei. Toate Tușile s-au adunat cumva in viata ei – si a familiei ei – si si-au crescut impreuna toti copiii. Aveau o viata atat de impletita unii cu altii, incat nu isi anuntau vizitele unii altora, chiar si din afara orasului. Era chiar normal sa ajungi acasa si sa o vezi pe Tusi cu Unchiul ca au venit la tine, au facut de mancare, ti-au facut curat si ti-au culcat copiii, si apoi te asteapta cu un pahar de vin seara la o vorba buna.

La fel m-a iubit si pe mine. Si nu doar pe mine, ci pe noi toti. A daruit tot ce a putut din sine, ca sa ne faca pe noi intregi, sa ne simtim iubiti si protejati.

Era micuta rau de tot ca o tufa de caprifoi, si Ticu era inalt ca un stejar. Si cand era suparat nu ii statea nimeni in cale – doar ea cu o vorba buna.

Nu am vrut sa astept un an, dar observ ca e greu de scris printre lacrimi, si ca nu am prea multa coerenta in idei.

Nu am vrut sa astept un an. Moartea e greu de conceptualizat si de inteles, si nu pot decat sa sper ca dincolo de moarte, firul ala invizibil ne va trage iarasi aproape una de alta. Pentru ca dragostea dintre noi, dragostea pe care m-a invatat ea sa o simt, sa o cultiv, sa o inteleg, a venit de dincolo de noi. A fost dragoste din Dragostea Lui.

Imi povestea la un moment dar Mica de o muzica de pian pe care o auzea dintr-o casa a unor vecini, cand era ea insasi fetita. O viata intreaga apoi si-a cantat in palme acordurile auzite atunci: erau muzica de inchinare venita dintr-o casa de credinciosi.

Mi-a spus cineva cam acum un an, tin minte in ceata  – tot anul trecut e cam in ceata, sa stiti – mi-a spus deci ca acolo unde e Dragostea adevarata acolo e negresit si Dumnezeu. Asta e speranta mea, speranta revederii dincolo. Speranta ca iubind la fel, ca simtind la fel, ne vom indrepta spre acelasi loc amandoua.

Pentru ca  „Acum deci rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea. 1 Corinteni 13:13″.

Am ales sa imi scriu undeva cuvintele astea, ca speranta a regasirii. Si pana la urma le-am scris pe mana stanga. Sa imi fie mereu sub ochi. Una dintre pietrele mele de aducere aminte. Mi-am facut acest tatuaj ca sprijin de iesire din cea mai adanca durere a vietii mele, si am ales sa il inchei cu punct di virgula. Pentru ca acum multi ani, dragostea ei a fost singura care m-a ajutat sa resping ideatia de suicid, si toate planurile aferente despre asta. Insa dincolo de pierderea ei, am ce mi-a lasat mostenire: m-a invatat sa iubesc. Si am pus punct si virgula pentru ca viata continua. Asa cum a continuat atunci, asa cum continua si acum, iar sprijnita pe Dragostea celui de Sus pot merge si eu inainte. Pana la urma am asteptat un an. Un an si o luna, si cateva zile. Sa nu le mai numar. Sa nu le mai numar. Love keeps us kind, when life leaves us blind.

P.S. Si Chester. Si de el imi aduc aminte des.

Aceasta postare Nu am vrut sa astept un an a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Pentru ca anul trecut nu am putut trece si printr-o aniversare, am lasat-o sa treaca pur si simplu. S-au aglomerat atatea lucruri in parcursul a cateva luni de zile ca nu am stiut incotro sa ma duc sa respir, asa ca m-am dat la fund ca sa treaca valul, si cu asta basta. Asa ca scriu articolul asta, la 34 de ani.

Scriu aici, ca sa tin minte peste 20 de ani, cine eram cand eram cu vise in priviri, carti sub pat si vant in par, acum 10-15 ani de zile. 🙂

• Eram nocturna

Sunt si azi, dar acum motivele sunt diferite. Pe vremea de care va spun, stateam noptile cu prietenii in fata curtii si pur si simplu traiam. Ca sa stam noaptea pe strada utilizam o gramada de metode subversive (precum furisatul afara pe ferestre, sarit de ziduri si garduri, pracrtic un parkour pe intuneric si fara zgomot, ca niste mici ninja). Parintii mei au aflat de-abia anul asta ce sotii faceam noi pe atunci. Eu si frate-meu. 🙂

• Citeam mai mult

Asta trebuie sa o reiau cu aceeasi intensitate. Solutia e mai putin sau deloc TV (mare pacoste, simt ca ucide neuronii, mai ales in ultima perioada). Musai. Imi promit ca la anul pe vremea asta sa nu imi para rau de lista de volume citite.

• Eram mult mai curajoasa

Mi-am descoperit, cercetand adanc o serie de anxietati si de spaime pe care nu le aveam acum 15-20 de ani. De exemplu mi-e scarba/frica de gandaci de bucatarie. Eu care salvam viespi, ocroteam paianjeni (asta inca fac), si care nu ma temeam de serpi. Bine, nici acum nu ma tem de serpi, sau paianjeni. Dar de gandacii de bucatarie…da. Nu m-am stricat de tot, asa-i?

• Sufar de depresie si anxietate

Multa vreme nu am realizat. Am crezut ca starile prin care trec sunt normale, sau ca pur si simplu „asa sunt eu”. A trebuit sa treaca aproape 14 ani de la primele semne ca ceva e foarte grav (primele tentative de suicid, ideile si planificarile de suicid) ca sa parcurg, cataloghez si inteleg cu adevarat tot ce simt.

Multe din momentele prin care trec acum au radacina in lucruri grele, in suferinte si dureri prin care am trecut. Mi-am adus aminte zilele trecute si am re-procesat perioada de dupa operatia la genunchi, care era sa ma lase infirma pe viata, si de procesul de recuperare. Am avut parte de niste cadre medicale extraordinare, dar si de oameni care mi-au frant spiritul, si care efectiv m-au torturat. Pana cand, cumva, am reusit sa imi asum ca nu voi mai merge niciodata corect, dar ca e ok. Nu merita sa raman in locul ala asa de intunecat, in care cineva are atata putere asupra mea si o foloseste gresit.

Imi aduc aminte si de relatia abuziva cu primul meu prieten. Cum mi-a luat aproape doi ani sa ies din relatia cea mai toxica si mai ingrozitoare a vietii mele, si cat de grea a fost vindecarea.

• Imaginea mea de sine e alta, dar nu tocmai

Mi-am redefinit modul in care ma gandesc la mine, in anii astia, de cateva ori. Acum, practic, cred despre mine ca investesc cat pot de mult in relatiile cu ceilalti, si ca investitia asta e ceea ce conteaza cel mai mult. Comoara mea din Cer va fi alcatuita din cat de mult am iubit, inteles, ajutat si sprijinit pe cel/cea de langa mine. Cum arat, cum ma simt, ce port, cati bani am in banca sunt irelevanti. Acum ceva ani credeam ca importanta e atentia pe care mi-o acorda ceilalti, si cat de mult ma iubesc ei pe mine. Uneori inca ma lupt cu chestia asta, insa. Recunosc.

• Ma sustine bunatatea Lui Dumnezeu

De la varste foarte mici am simtit ca exista intre mine si Cer o senzatie de apropiere, de familiaritate. Si senzatia asta a crescut, si s-a intarit, si azi e o tesatura de sentimente, fapte, idei, intamplari, certitudini si promisiuni care ma tin dreapta. In picioare. Cu puterea de a merge inainte, cu toate imperfectiunile si asperitatile si lacunele mele.

• Am avut mereu in preajma oameni minunati

De prin liceu ma tot uit in jur si descopar cata frunza si iarba de oameni faini am in jur. Oameni de la care invat, oameni care imi arata ca le pasa, oameni care imi sunt exemplu, oameni care nu se sfiesc sa dea o mana de ajutor, oameni care incurajeaza, oameni care investesc in altii si in viitorul acestei tari.

• Razvan

Inainte sa fie pe firmament ideea de casartorie, am stiut ca vreau un barbat care sa ma iubeasca si care sa il iubeasca pe Dumnezeu. In perioada de dinainte de a ne casatori am ingenuncheat si m-am rugat peste viitorul nostru, stiind ca vor fi momente in care voi vrea sa stiu ca am ales bine amandoi, si ca familia noastra e in grija Lui. Asa a fost, au fost momente mai putin roz, momente de lupta si de lacrimi. Dar nicicand nu m-a parasit convingerea ca noi doi suntem din Mana Lui. Si ca am primit un barbat care ma iubeste si care Il iubeste. Si vreau sa ma ridic mereu la inaltimea acestor doua iubiri. Pentru ca fara tine nimic nu ar fi la fel. Totul ar fi mai gri si mai amar. Si nu ar fi nicicum la fel de liniste.

Aceasta postare La 34 a aparut prima data pe Corcodus.ro.

M-am gandit mult daca sa scriu sau nu articolul asta.
Pentru mine Leonard Cohen e intim si adanc, e sapat demult in inima mea si in ritmul cu care merg pe strada.

Numele meu de aici, alaxandra, e luat de la titlul melodiei sale: „Alexandra leaving”. Undeva in anii de liceu, cand internetul nu era prezent sa ne conecteze si corecteze, am primit cadou un .mp3 denumit „Alaxandra leaving – Leonard Cohen”. Un typo.

Dar versurile astea maiastru alcatuite mi-au dat curajul si puterea sa las inapoia mea multa durere si disperare. Sa inaintez prin suferinta si sa invat demnitatea plecarii.

(observati, va rog, cum o asculta si cu cat respect, pe Sharon Robinson)
Leonard, domnule Cohen, m-ati insotit in clipe de liniste si de jale, si imi veti ramane intiparit pe vecie in urechi si inscris in suflet (caci inima, cine stie ce forma va avea in vesnicie?). Sper sa ne revedem in Cer unde o sa rasune cu siguranta melodiile si poemele acestea pretioase. O sa rasune pentru adevarul din ele, si dincolo de ele. Sper sa ne revedem in Cer, intrucat in cuvintele cu muzica am auzit cu ecou de netagaduit Credinta, Speranta si Omenescul.

As fi vrut sa tac mult dupa ce am auzit de moartea sa. Sa tac si sa ascult, si sa ascult si sa tac. Ah, viata nu mi-a dat voie, imbulzindu-ma nepoliticos.

Cata melancolie, Leonard. Domnule Cohen, cata melancolie mi-ati oferit, atat in cantec cat si in amintire. Melancolia unei vieti in care nu esti niciodata pe deplin ne-singur, decat poate in acele momente cand esti singur de tot dar fata in fata cu Dumnezeu.

Ce cadou, ce viata si ce sperante. Ce acorduri, ce bucurie in tristete. Cat albastru si ce plecari si cat ramas-bun.

Multumesc!

Multumesc Leonard. Domnule Cohen.

Cu recunostinta,

Alaxandra, whom you have already left.

P.S. Las aici si Hallelujah, in varianta pe care o iubesc si o apreciez cel mai tare. Pentru ca Hallelujah nu e Hallelujah fara versurile astea:

It doesn’t matter which you heard
The holy or the broken Hallelujah

si

And even though it all went wrong
I’ll stand before the Lord of Song
With nothing on my tongue but Hallelujah

Imagine originala, aici. Editare, Alexandra Giula.

Aceasta postare Noapte buna Leonard Cohen! a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Suntem oameni. Failibili. Fragili. Mici. Si ne oferim reciproc milioane de motive pentru care sa nu ramanem laolalta. Milioane.

Daca am sta sa le numaram, nu ar mai fi intre noi decat milioanele de motive, cu liste si vise frante si ganduri si dureri.

Avem crapaturi. Mintile noastre, inimile noastre, gandurile si zilele noastre sunt subrede, deseori stau sa se surpe si sa devina praf in vant. E suficienta o pala de furtuna mai apriga si tremuram de la incheieturile fiintei,  cele mai intime.

Daca strigatele noastre de dinauntru ar putea sa vibreze ne-am autodistruge. Tremuratul precede vibratia, undele care au frecventa sa ne distruga.

Uneori pe dinauntru au mai ramas doar suspinele care se cer alinate.

Suntem franti. De cei pe care i-am iubit inainte, de ce ne-a ranit in trecut. De ceea ce nu am avut, dar am tanjit cu toata faptura. Suntem franti si crescuti uneori stramb. Eu asa sunt. Un copac ce putea fi mladios, dar sunt opera de arta contorsionata a propriei mele vieti.

Si nu suntem doar victime, ci si cauza directa a ranilor celor care ne inconjoara.

Nicaieri altundeva ca in familia restransa nu e mai usor de vazut suma acestor efecte: fata de cei mai dragi ai tai lasi cascadele de furie sa curga. In cei mai de aproape arunci cu sulite de vorbe fara sa te mai gandesti uneori.

Poate ca ce am scris pana acum e greu de citit si de digerat, poate e o perspectiva mult prea sumbra pentru cei care nu cunosc dragostea decat din povesti si filme de Hollywood.

Dar am si o veste buna.
Fiecare relatie, desi in randurile de fata eu ma refer la relatiile de lunga durata si in special la casatorii – fiecare deci, e o flacara. O flacara care arde in jurul celor doi parteneri: o flacara miraculoasa care inteteste focul intern al celor doi. Care intareste lutul din care suntem facuti. Care ne  caleste fierul si il face otel, si pe noi mai puternici. Pentru ca in doi (in trei, de fapt – pentru ca Singurul care leaga oamenii laolalta spre mai bine e Dumnezeu, si binecuvantarea lui tine rugul aprins), totul e posibil. Tangibil.

You against the world, and it’s enough.

Dar ca sa mearga, trebuie ca in fiecare dimineata – uneori de mai multe ori pe zi – sa iei decizia constienta si asumata si senina: decizia ca vei arde laolalta cu omul de langa tine, spre mai bine.

Decizia ca iubesti si azi.

Poate pare desuet. Nu e. Poate pare dificil, mai ales daca tu acum suferi. Si daca intre voi e plin de milioane de motive si de vise frante si ras-frante.

Dar impreuna se poate. E suficient ca amandoi sa vreti, si privind in aceeasi directie sa infruntati totul laolalta. Luand decizia de a face asta in fiecare zi, o data si inca o data, si inca o data.

Sigur pe drum o sa aflati ca de fapt sunt milioane de motive bune pentru care merita sa luptati sa ramaneti laolalta. Doar ca daca dati la o parte cenusa arderilor fara rost o sa vedeti ce flacara frumoasa construiti impreuna.

Sursa foto: aici. Prelucrare Alexandra Giula.

Aceasta postare Vise frante si despartiri a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Dana si Petru sunt din judetul Brasov, si au 10 copii. 🙂
Marian este baiatul lor cel mai mare iar celelate surori si frati sunt…de la casa de copii.

Dana este invatatoare, iesita la pensie. Petru este si el pensionat, dar a lucrat si in invatamant, ca suplinitor, dar si intr-o fabrica.

Cand avea 17 ani, Marian a fost cel care a propus prima data celor doi parinti sa isi asume aceasta responsabilitate. Va las in continuare sa cititi cateva cuvinte despre Antonia, prin cuvintele celei care o creste si ajuta sa paseasca prin viata:

Antonia este sora lui Emanuel.  Emanuel a fost de mai multe ori la noi acasa, inca din anul 2003. Am aflat cu intarziere ca Emanuel are o sora, tot la Casa de copii.
Pe cand era mai mica, Antonia arata ca un baietel. Din pacate aceasta este realitatea pentru multe fete care cresc intr-o casa de copii.

Era un copil energic, stia ce vrea, dar nu stia cum sa exprime acest lucru. Ca şi Emanuel ea a crescut in casa de copii din localitate. Antoniei ii era greu sa aiba incredere in oameni, mai ales in adulţi, suferind inca de faptul ca a crescut in Casa de copii de la sase ani, cand mama lor s-a imbolnavit. Copil fiind,  işi masca  timiditatea printr-o atitudine agesiva,pentru e se proteja.

Incepand cu luna martie 2006, Antonia a venit la noi in familie impreuna cu Emanuel, fiind incredintati prin Tribunal cu hotarare judecatoreasca, in plasament familial. Am vazut-o prima data pe aceasta fetita la toaleta fetelor in scoala. Cu caciula trasa pe ochi, pantalóni largi si geaca baietoasa, arata chiar ca un baiat.

Chiar i-am atras atentia :
-Ce cauti, mai baiete, aici?

La interpelarea mea s-a uitat peste umar cu o strambatura, miscandu-si capul brutal, ca si cum ar fi vrut sa-mi transmita un mesaj nu prea pasnic.

In spatele meu era colega la care era in clasa si mi-a atras atentia:

– Este fetita!

Dupa ce am aflat ca este sora lui Emmanuel, am luat-o si pe ea la sfarsit de saptamana in familie. In ziua in care am anuntat-o ca intentionam sa-i luam pe amandoi pentru o perioada mai lunga de timp, au venit impreuna in vizita. Am stat de vorba in birou si, in momentul in care i-am adus la cunostinta faptul ca intr-o familia se indeplinesc niste sarcini (cum ar fi invatatul) a avut o reactie necontrolata, violenta chiar.

A dat cu pumnul in scaun strigand:

-Da’ce! Eu nu vreau sa invat! Mie imi place sa joc fotbal, asa ca vreau sa am timp sa joc fotbal!

Un timp am tacut, privind-o lung, apoi i-am spus pe un ton calm:

– Tu alegi : vii la noi si respecti regulile familiei sau ramai in centru…Noi nu te obligam…

A bombanit ceva neinteligibil, dupa care au plecat. A doua zi a venit impreuna cu Emanuel sa ne ajute sa desenam curcubeul in camera lor. In timp ce-l desenam, mi-a soptit:
– Am hotarat sa vin…si sa invat…

Si s-a tinut de cuvan: In clasa a VI a a luat premiul al II-lea. Acum este clasa a IXa. Este printre primii elevi din clasa, la invatatura, dar si purtare…A incheiat doar cu medii de 9 si 10. E ambitioasa, dar si sensibila…

La inceput a fost greu pentru Antonia, deoarece avea impresia ca trebuie sa lupte pentru a castiga un loc in inimile noastre. Mi-a marturisit cu durere in glas ca mama lor il iubea mai mult pe Emanuel si o pedepsea doar pe ea cand faceau rele, fapt pentru care se razbuna pe fratele ei, lovindu-l si lasand ura sa i se cuibareasca in suflet. Poate era doar o impresie, poate era adevarul, dar cert e ca o afecta acest fapt. Treptat si-a dat seama ca este acceptata asa cum este ea si ca nu mai este cazul sa rivalizeze cu fratele ei sau cu altcineva pentru a fi acceptata si recunoscuta ca un copil valoros.

Si-a dat seama ca fratele ei este persoana cea mai importanta din viata ei si se roaga sa lase dragostea de frate sa-i inunde inima. Cu cat sta mai mult la noi, cu atat se simte mai bine in casa noastra şi simte ca face parte din familie. Antonia simte ca este tratata ca un copil normal si este acceptata si iubita neconditionat. Isi doreste sa creasca si, la randul ei, sa fie cu noi cand vom fi batrani.

Mi-a fost greu sa inteleg de ce m-a trimis Dumnezeu pe pamant, spune Dana, pana in anul in care, la indemnul fiului nostru, am decis sa marim familia. Am luat in plasament doi copii de la centrul de plasament din localitate, asumandu-ne riscuri, responsabilitati. Era inceputul unei altfel de vieti, o viata dedicata altora. Este greu de inteles de ce am acceptat sa facem asta, insa un lucru este sigur: merita tot sacrificiul, mai ales cand cel care conduce vietile din familie este Dumnezeu. Lui i-am incredintat copiii noștri și nu vom inceta nicio clipa sa ne rugam si sa credem ca le va fi alaturi intotdeauna.

Prin faptul ca am devenit parintii copiilor altora, copii cu mosteniri genetice, traume si frustrari, copii cu varste mari (7 și 9 ani au avut primii doi copii, apoi au venit alaturi de noi si la 14 ani) ne-am demonstrat noua ca nu e adevarat ceea ce se spune, și anume ca nu e posibil sa cresti, educi, iubesti si sa accepti (prin adoptie sau plasament) copii care au depașit varsta de 5 ani.

Este posibil!
Dar asta presupune sacrificiu, multa iubire, rabdare (ce se formeaza doar prin incercari…și nu le-am dus lipsa), presupune lacrimi, nopti nedormite, ganduri, framantari, dar mai ales presupune credinta. Presupune ca și copilul sa conștientizeze șansa pe care i-a oferit-o Dumnezeu și sa accepte ajutorul. Daca nu am fi incredintat totul in mana Domnului, daca nu i-am fi privit pe acești copii prin ochii lui Dumnezeu, nu cred ca ar fi fost posibil. Inca nu am terminat planul lui Dumnezeu pentru vietile noastre, inca ne mai lasam folositi in procesul de modelare a altor destine, dar vrem sa va aratam tuturor cat de minunat a transformat Dumnezeu viata Antoniei, venita in familia noastra printre primii copii.

Era o fetita salbatica, cu porniri violente și chiar vulgare. Am privit-o prin ochii lui Dumnezeu si am vazut o fetita cu suflet sesibil și curat, cu vise și dorinte neimplinite, dornica de protectie și afectiune, o fetita in care Dumnezeu a pus mult potential. Si nu m-am inșelat. Antonia s-a lasat modelata de Dumnezeu intr-un proces ce a durat 12 ani (pana in prezent).

Nu a fost usor, dar rezultatul final este minunat: Antonia s-a transformat intr-o persoana cu un caracter frumos, cu demnitate si vointa, o tanara care știe ce isi doreste si munceste cu seriozitate pentru a-si implini visul.
Dorinta noastra, ca parinti, este ca ea sa-si continue viata asa cum isi doreste, dupa propriul vis, cu incredere ca este capabila sa depașeasca orice obstacol. Si asta pentru ca nu e singura: cu ea a fost și este Dumnezeu!
Zambetul infloreste acum pe obrazul acestui copil, care a invatat sa se pretuiasca si sa-si recunoasca statutul de fetita… acum, o adevarata domnisoara.

Fii binecuvantata, fata draga!

Desi sunt convinsa ca  acasa la Dana si Petru exista si probleme si obstacole, cred cu tarie ca au reusit sa construiasca impreuna un colt de rai. Dana este o femeie extraordinar de puternica, dar fragila. Puternica pentru ca Dumnezeu ii e alaturi la fiecare pas. Petru are si el o poveste interesanta in spate: barbatul care a crescut 10 copii este si el la randul sau un copil crescut in grija statului.

Iata ce spune Dana despre Petru:

Sotul a fost crescut la o casa de copii din Arad…Este omul pe care Dumnezeu l-a pregatit pentru mine, sa ne completam si sa putem duce la sfarsit un plan al Lui atat de greu, dar frumos…Daca toti sotii s-ar intelege cum ne intelegem noi, cu respect si iubire, nu ar mai exista divorturi.

#relationshipgoals #spunedebine

Intregul articol este scris si publicat cu permisiunea Danei si a Antoniei. Carora le multumesc pe aceasta cale. Sper ca povestea familiei voastre sa ii inspire si pe altii sa faca lucrurile pe care le faceti voi, ca familie.

Aceasta postare Antonia – O poveste de dragoste a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Mă afund cu ambele mâini
În muzica de-acum
Dar şi în cea de altă dată…

Prin vântul ce se abate furios
Asupra Oraşului Personificat
De zgomote frânte şi sparte.

Ascult câmpia cu maci
Obsedant de roşii  –
Dar un roşu ce curată negrul
Durerii…
Iertării…

Aplecată pe marginea cerului
Ascunsă de tei înfloriţi
Stă luna, martoră sunetului
Câmpului
Macilor înroşiţi.

Dacă aş privi din vârful
Dealului suit cu ardoare
De sub crucea înfiptă cu sete
Din inima durerii trăită  –
Cu iertare

Aş scoate cuiele înfipte, ruginite
Numai primind
Sângele ce a colorat macii
Spălandu-mi greşeala, păcatul.

La multi ani, de ziua internationala a poeziei. Poem publicat prima data acum niste ani, pe alaxandra.wordpress.com. 🙂

Imagine de: Paloma Aviles, Artwork: Alexandra Giula.

Aceasta postare Un roşu ce curăţă negrul a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Iti bat unii clopotele, Doamne,

Incercand sa scape de duhurile rele,

Si duhurilor nu le mai pasa demult.

Trag de ele in dimineti de toamna alburii

Si orasul ascunde ecourile, prin sirene si urlete.

Unii aud, si tresare in sufletul lor ceva de demult.

Le aduce aminte de Tine cantecul clopotarului.

Cantecul clopotarului blazat sau plin de credinta?

Le aduce aminte de Tine, prin ceata, cat sa respire o clipa liberi

Inainte sa amuteasca din nou, scufundati in cotidianul vascos.

Aceasta postare Ceata a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Vad ca e la moda sa faci misto de pelerinii de la Sf. Paraschiva. Si probabil, foarte usor si la indemana. 
Cum sa va explic…e urat ce faceti. Dar va inteleg.

Credinta e un simt extrem de greu de descris cuiva care nu il are.

Cum descrii unui orb, vederea? Unui surd, auzul? Cum descrii cuiva care nu are maini senzatia de a fi luat de mana sau de a lua pe cineva in brate?

Cum descrii sinestezia?

Pentru ca si asta este credinta: e acel moment cand auzul, vazul, intamplarile de zi cu zi, sau altceva din viata de zi cu zi declanseaza procese, simtaminte si trairi dincolo de ceea ce ai fi experimentat altfel.

Dincolo de ce vezi tu cu ochii tai: o icoana palida, o lumanare micsorata de flacara, locul unde el/ea ingenuncheaza zilnic (si podeaua e ceva mai lucioasa), cladirea banala unde nu ai zice ca e o biserica (dar acolo viata ei/a lui, s-a cutremurat definitiv si s-a reconstruit pornind de la legatura cu Dumnezeu) – dincolo, sunt oameni care vad si simt altceva. Si acest altceva e greu de descris in cuvinte.

Datorita acestui simt, datorita acestei deschideri si vulnerabilitati (asumate, ne-o asumam, sa stiti), noi cei care credem traim altfel. Sau incercam sa traim altfel.

Avem mai multa bucurie in vietile noastre, mai mult echilibru, mai multa liniste decat aveam inainte de momentul asumarii credintei. Decat inainte de momentul convertirii. Si nu pentru ca viata ne-ar fi automat poleita cu aur sau binefaceri in secunda doi dupa ce deii credincios, ci pentru ca Prietenia cu Dumnezeu e ca oricare alta relatie: te ajuta sa cresti, sa iti gasesti potentialul maxim, iti ofera sprijin si acceptare si dragoste. Nu asa fac prietenii adevarati? Nu?

Vad ca e la moda sa ridiculizezi credinta si mai ales pe cea crestina.

E ok, serios, e OK!

Unii ar spune ca e o dovada de curaj sa admiti ca esti credincios, crestin mai ales in aceasta perioada…sa ii spunem seculara. Eu cred, ca si pana acum, ca de fapt crestinismul nu necesita curaj ci acel tip de incredere si acel stil de a vedea viata pe care il au toti copiii. Si pe care unii adulti il pierd. Eu cred ca asta a vrut sa spuna Hristos cand, vorbind despre copii, a zis:

Luca 18
16 Iisus a chemat la Sine pe copilaşi şi a zis: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei.
17 Adevărat vă spun că oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea.

Aceasta postare Ce e Credinta? a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Diviziunea muncii, sau de ce fiecare ar trebui sa faca ce se pricepe si doar atat.

Stim cu totii o persoana care e genul „bun la toate”: repara instalatia electrica, face pe instalatorul, zugraveste, monteaza rafturi, si ocazional mai pune si gresie/faianta/parchet. Unii oameni sunt pur si simplu talentati si le pot face pe toate. Nu neg. Dar altii sunt priceputi la ceva anume (sa zicem la partea cu tevile), si ajung sa le faca pe restul…de nevoie. Si deseori prost. La noi acasa e un domn care se chinuie de 3 luni sa ne monteze un intrerupator dublu. Intre timp a vopsit niste chestii pe balcon (asta a mers bine), a pus silicon la chiuveta din bucatarie (asta nu a mers la fel de bine), si a re-fixat un alt intrerupator (si aici am avut probleme). Omul e adus de proprietar. Nu il pot nici da afara, nici sa aduc eu altul decat pe cheltuiala proprie. Asa ca doar bombanesc sotto-voce. Poate la anul avem si noi intrerupator ca lumea in hol…

Lucrand de cativa ani in web-development pe cont propriu si nu numai, si mai mult, participand in grupul bloggeritelor de pe facebook la nenumarate discutii despre site-uri, domenii, teme, pluginuri si alte elemente care alcatuiesc o prezenta agreabila a unui site fiabil, am ajuns sa intalnesc deseori persoane care confunda/incurca unele lucruri.

De exemplu, am intalnit persoane care, aflate la inceput, considera ca orice problema tehnica de pe un site poate (sau trebuie) sa fie rezolvata de cei care le ofera hostingul. Desigur, aceasta opinie este mentinuta si de firmele/angajatii firmelor care ofera hosting:
Din dorinta de a fi de ajutor sau de a fideliza clientii, in fine. Din imposibilitatea de a spune nu, sau pentru ca au senzatia ca le stiu pe toate.

Am sa dau doua exemple:

Primul este recent. O persoana a decis ca doreste sa isi faca mutarea de pe un blog pe platforma gratuita, pe domeniu si hosting proprii. Zis si facut. Cumparat domeniul, achizitionat hosting si…cei de la firma au preluat stafeta si au facut tot setupul.

Cu singura problema ca blogul vechi a ramas in picioare, si continua sa:

– fie continut duplicat, cu autoritate si vechime mai mari decat blogul nou
– sa capteze vizitele din motoarele de cautare
– sa impiedice ridicarea metricelor pe noul domeniu, inclusiv a indexarii
– sa produca multa confuzie utilizatrilor
– sa dea batai de cap proprietarei

Un al doilea exemplu:

O alta domnisoara a vrut sa faca acelasi lucru, dar de pe platforma gratuita oferita de Blogger, pe un domeniu + hosting proprii pe platforma WordPress. WordPress.org.

Aceasta trecere inca nu s-a efectuat, pentru ca persoana de la suport tehnic de la hosting a informat-o pe domnisoara ca: trecerea este posibila, dar ca nu se poate garanta integritatea articolelor, a comentariilor sau a imaginilor si ca risca destul de mult sa le piarda. De aici, domnisoara a inteles inclusiv ca este posibil sa piarda chiar si articolele si comentariile de pe blogul pe platforma gratuita. Cum? Nu stiu. Poate doar intentionat.

Evident informatiile sunt incomplete si pe alocuri false.

Concluzia finala e ca desi tranzitia de la blogspot pe platforma gratuita la un site propriu pe wordpress nu e la indemana oricui, treaba se poate face cu maxima finete si rezultate excelente. Daca investesti timp de cercetare in asta si daca ai rabdare. 🙂

Sa lamurim cateva arii de competenta:

a. Compania de hosting iti poate explica de ce site-ul tau nu este accesibil, desi ar trebui sa fie.
b. Compania de hosting te poate ajuta cu un backup suplimentar, in caz de nevoie/urgenta
c. Compania de hosting poate repune un backup daca este nevoie: ai fost virusat, atacat de un hacker, sau ai compromis datele in orice alt tip.
d. Compania de hosting te poate ajuta sa iti resetezi parola (daca asta nu este posibil din ecranul de login).
e. Compania de hosting te poate ajuta cu monitorizarea erorilor care apar, si cu cifre despre consumul de spatiu/banda/procent de prcesor.
f. Compania de hosting este obligata sa te anunte in cazul unor infectii/atacuri de pe server, sa ia masuri ca orice probleme sa fie reparate si sa curete totul cat mai temeinic posibil.

Daca compania de hosting ofera un suport excelent (adica nu sunt obligati, dar o pot face daca sunt foarte-foarte amabili) cei de la suport tehnic te mai pot ajuta cu:

f. Adaugarea unui e-mail pe server
g. Stergerea fisierelor vechi, temporare, a backupurilor in plus, sau altele similare
h. Studierea logurilor de erori, pentru a incerca sa afle sursa unor potentiale probleme.
i. Mutarea unui site, in anumite conditii, de pe un hosting pe serverele lor: daca sistemele de hosting sunt similare, si practic e doar un transfer de fisiere si import de setari.

Cred ca asta e cam tot.

Cei de la hosting, in general, nu ofera sau ar trebui sa taxeze separat:

a. Instalari de softuri gratuite de management de site: Joomla, WordPress, Drupal, TYPO3 etc.
b. Instalari de softuri de management care nu sunt gratuite: Magento, Ghost PRO, LIGHTCMS etc.
c. Instalari si modificari teme, layouturi, culori, bannere, etc.
d. Verificari, instalari pluginuri.
e. Verificari si reparatii a site-ul deja instalat: fie ceva stricat de client, fie ceva „intamplat” pe parcurs: conflicte de pluginuri, de teme, de fisiere core, erori etc.
f. Devirusari pe sisteme instalate, verificari de integritate etc.
G. Optimizari: de viteza, incarcare, SEO etc.

Motivele simple pentru care asa ceva nu e recomandat sunt:

Serviciile de hosting sunt clar definite in contractul pe baza caruia se ofera abonamentul de hosting, si ele presupun niste limitari de competenta.
Clientii nu ar trebui sa le ceara acestora sa isi depaseasca aria de competenta, pentru ca in aceasta mentalitate ei cer un serviciu care nu li se cuvine, de la cineva care nu se pricepe la asta sau care nu e platit pentru acel lucru.

In consecinta, se cere ceva pentru care nimeni nu va ofera garantii. Si asta nu e bine. E o mentalitate simplista, si daca vreti/vrem ca internetul romanesc sa progreseze trebuie sa invatam sa platim pentru servicii, si sa nu mai facem lucrurile decat cu oameni dedicati, care sunt in cunostinta de cauza si care pot oferi garantii pentru munca lor.

Pentru toate lucrurile pe care NU le poate (nu ar trebui, vreau sa zic) face firma de hosting pentru clientii lor, cei/cele care ar trebui angajati sunt developerii de web: care stiu platforma pe care doriti sa aveti site-ul, care cunosc limitarile, bunele-practici si care isi declina competenta pe treburile pe care nu le pot face 100% cu profesionalism. Cum ar fi hostingul web. 😀

Serios, asta e marca unui om caruia ii pasa de munca lui: stie pana unde se pricepe, si de acolo fie te anunta ca nu se pricepe, fie iti recomanda pe cineva care te poate ajuta.

Ce parere aveti? Se practica si in alte domenii (in afara de reparatiile din casa) treaba asta? Cu ce v-ati confruntat pana acum?

Aceasta postare Diviziunea muncii – mirajul omului tehnic a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Ramas-bun unor amintiri si a unor trairi de de mult.

Am fost in vizita, sa imi caut copilaria, si ea fugise de acasa.

Fugise de la gard, fugise catre mare…

Am fost in vizita, la Constanta.
Acolo unde am trait, respirat si invatat lumea de mica-mica, pana cand am luat lumea in piept si am plecat „in Bucuresti”, de tot.

Prima data cand am ajuns acolo, era noapte si eu eram mica. Sa tot fi avut 6 ani, si desi locuisem la Mangalia ani buni, in 23 August nu mai fusesem decat in „trecere”.

❀

Am gasit atunci o casa mare, luminata de becuri galbene si inconjurata de o mica livada de meri. In jur, plin de regina noptii, care inalta spre cer un parfum cum nu am mai intalnit decat in vise. In casa, m-au primit doua maini batrane, ale unei Alexandre cu 80 de ani mai multi decat mine. Am cunoscut cu ea blandetea, si rabdarea. Si cu uimire am aflat la ce se foloseste un „toiag„: e ajutorul pe care il iei cu tine dupa ce o viata intreaga ai crescut 7 copii, dintre care ai ingropat deja 5. Ajutorul care sa iti dea voie sa-ti tragi sufletul in timp ce cresti doi nepoti. Unul mic-mic, altul de 6 ani.

❀

Camera mea era deasupra bucatariei. A fost prima camera in care am dormit in seara dintai. Am ramas in ea, pentru balcon. Imi imaginam serenade, nopti cu luna, liniste. Am avut parte de toate, mai devreme sau mai tarziu, si balconul ala mi-a imbogatit copilaria:
Cand eram mici, pana am crescut si am plecat de acolo, vara ne mutam somnul pe balcon. Cu saltele si cuverturi groase, dormeam acolo numarand stelele si spunandu-ne povesti. Eu cu fratele meu, si cu oaspetii ce ne vizitau verile.

❀

Ne furisam afara din casa: pe fereastra luminatorului, escaladand terasa de la etaj sau pe ferestrele ascunse din spatele casei. De acolo saream peste un garaj sau ne furisam pe langa gard, ca sa nu facem zgomot. Apoi radeam si ne simteam bine intre noi, copiii: sa tot fi fost  10-15 laolalta, in fiece seara. De la 10.00 seara, cand adormeau parintii pana la 2-3 dimineata strazile erau ale noastre.

❀

„Pe Vale”si „la Garla”. La poarta noastra incepea un drum in panta, care cobora simtitor spre alte case si spre un mic paraias care venea dinspre Techirghiol si se varsa…intr-o salba de lacuri si apoi in mare.
Cate sute de ore ne-am petrecut „pe fantana”… Cu picioarele atarnate pe marginea betonului, cu locurile stiute din vreme, cu chiote si jocuri care mai de care.
Cu intreceri pana la primul pod, sau la al doilea. Cu parinti care ne strigau si noi nu ne lasam dusi de acolo. Cu alergatul dupa baietii care prindeau broaste sa le chinuie, si cu bataia primita de la noi, fetele din cauza asta…

❀

Aveam un gard acoperit cu vita de canada si iedera. Si printre plante, aveam locuri unde noi – si vecinii – ne adunam sa punem tara la cale, cand nu aveam chef de iesit pe strada. Ani de-a randul nici iedera nici vita nu au crescut acolo: erau cortina, marginind scena pe care evoluam: teatru, televizor, martorul imaginatiei si apetirului nostru pentru stat de vorba. Acum, gardul inca mai tine minte locurile unde ne adunam. Noi…nici noi nu le-am uitat.

❀

Am spus „La revedere” si salciei. Salcia mea mandra, frumoasa si inalta. Plantata acolo dupa ce o gasisem la intamplare printre lacurile de langa mare. A crescut, a crescut, a crescut. A trebuit sa fie taiata bine de tot, dar inca acopera fantana din curte cu o perdea verde si frumoasa de crengi. Sa o fi vazut inainte de asta: o spectaculoasa revarsare de crengi unduitoare si matasoase. Inalta cat casa cu etaj si vesela ca o zi cu soare. Salcie plangatoare vesela. Cine ar fi crezut? Nu doar oamenii zambesc printre lacrimi.

❀

Am colindat camerele, am colindat curtea. Am colindat amintirile. Totul suna a gol. Langa foisor mai sta in picioare ultimul mar din livada de acum 24 de ani. Face mere dulci si colorate. Si da inca umbra. A ramas acolo pentru ca l-am rugat pe Alica sa-l mai lase o vreme. L-a lasat. Mi-a adus aminte de asta si ne-am zambit unul altuia.

❀

Imi pare rau ca au plecat de acolo mama si Alica. Fratele meu a plecat bucuros. Eu am revenit cu melancolie. Nu stiu cand/daca voi mai reveni. E totul prea dulce-amarui. Am trait atat de intens si de solitar si de aproape de alti oameni in acelasi timp.
Acolo am petrecut ani cu caini foarte dragi (Pepino, Ursu, Dora), cu caii mei care au insemnat atat de mult pentru mine (Surya, Vio, Stela), cu pisicile (si cele salvate din Garla, si cele salvate de Pepino), cu pomii (aveam amandoi ciresul visinul, marul, parul, gutuiul, salcia si smochinul lui). Numai nucul a fost solitar.

❀

Am colindat peste tot in amintiri zilele cat am fost acolo asta-vara. La mare nu am indraznit sa ma duc si acolo. S-a schimbat mult. Stiu ca pe ici-pe-colo se mai pastreaza ce am iubit atat de mult: soarele, noptile, cartile, marea, scoicile, golful cu faleza portocalie, rasariturile de soare, florile de cicoare, sturgurii-ananas negri, apa cu gust usor salciu. Lacurile si paradisul de langa mare: cu iarba inalta, papura, libelule si copaci cu frunze argintii.

❀

Cele doua „mari”. Marea cu oameni si galagie, si marea linistita si numai-a-mea, unde ajungeai doar daca stiai cararile si aveai rabdare sa treci prin campul gol, pe drumeagul prafuit. Marea mea e acolo. Acolo in gandurile mele. E un perpetuu ramas-bun, pentru ca zilele si anii de acolo au contribuit la mine. Un perpetuu zambet, intors spre trecutul pe care nu vreau sa il uit, dar de care nu trebuie sa ma agat.  Nu am fost la marea mea, dar am fost intampinata tot de valuri si de albastru si acolo unde am pasit cu incantare.

Aceasta postare Ramas bun a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Cand ne-am cunoscut noi doua prima oara eram oarecum in contra-timp:

Tu mica-mica, eu grabita sa cresc mare. 🙂

Stiu ca am ajuns la tine acasa cand ai ajuns si tu: intr-un port-bebe aaaaalb, dantelat si delicat era mutrisoara ta usor creata, usor adormita si cu un ciuf de par de moale. Am o poza din ziua aia (caut si iti arat, daaA?), mirarea de pe fata mea zice doar: „Vaaaiii, cat de mica eeeee! Chiar ca diminutivam: <<Surioara>>!”

Stiu ca in fata mea, langa tine, statea tata: mandru, zambitor si putin obosit.

Imi aduc aminte cand ai inceput sa desenezi. Era un desen facut de tine pe biroul tatei. Nu mai stiu ce, dar era tare frumos colorat. 🙂

Intr-o zi a trebuit sa fac pe „parintele”. Aveai vreo 4-5 ani. Te-am luat de la gradi, suplinind pe cineva. Ai vorbit non-stop pe drumul spre casa. Te-am dus la mine, sa stam nitel de vorba, sa ne jucam si sa il asteptam pe tata sa te duca acasa. Semanai cu mine, la varsta ta. Muuuult de tot. De unde stiu? Vorbeai mult. Si eu vorbeam/vorbesc/voi vorbi mereu mult. 😀 Surori? Surori?

Am regasit mereu la tine chestii care m-au impresionat: de la ciuful ala blonziu de prima data, la stilul voluntar si haios in care vorbeai la 5 ani, la …dar sa nu ma iau cu vorba.

De ceva timp ne vedem mai des. Si tin sa iti spun ca pentru mine asta este principala si cea mai mare realizare a mea din ultimii ani: faptul ca desi nu am crescut impreuna, faptul ca desi nu am avut mult timp laolalta, in ciuda zgomotelor si a aglomerarii de treburi pe care le avem de rezolvat am gasit timp de petrecut impreuna. Si ca acum suntem prietene. Surori de-adevaratelea, nu doar cu numele.

Ai 14 ani. Deja esti mare. Sa stii :).

Dar daca am reusit ceva pana sa devii mare a fost sa te iubesc mult, mult de tot. Asa ca o voi face si de acum in colo. Si ma bucura faptul ca si tu ma crezi si stii aproape. Dar mi-as dori sa nu uiti niciodata.

Cand esti trista, cand esti vesela, cand vrei sa razi sau sa plangi: sa ma cauti. Chiar daca sunt doar la cateva strazi departare sau peste cateva orase si sute de km.

Am descoperit in ultimii ani la tine si faptul ca stii sa iubesti foarte frumos, foarte sincer si foarte tare. Si ca te deschizi si accepti oamenii din jurul tau la fel de natural precum o floare accepta lumina soarelui. E un dar foarte frumos asta, si pretios.

Draga mea, astept cu nerabdare si cu drag sa ne descoperim in continuare. Dar mai ales eu pe tine, pentru ca desi esti mare, mai ai de crescut. Sper doar ca pe langa toti oamenii din viata ta care te iubesc (si sunt o gramadaaaa!), sa fiu si eu una din persoanele care sa iti dea o mana de ajutor, o imbratisare si incurajari atunci cand ai nevoie de ele.

P.S. saptamana asta a fost „Siblings Day„. Asa ca La multi Ani si cu aceasta ocazie. 😀

Aceasta postare ;) La Multi Ani, Min-Min! a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Cateva remarci scurte/descrieri sau idei notate in fuga:

In fiecare dimineata imi cumpar cafeaua din acelasi loc. Ambii vanzatori ma zaresc de vis-a-vis si aproape intotdeauna cafeaua mea e gata cand ajung sa spun: „Buna dimineata!”.
Schimbam doua vorbe, facem schimb intre bani si paharul meu cu licoare-de-trezit si ne continuam ziua.
E un moment asa de placut, de prietenos. Sa iti zambeasca oamenii, sa le zambesti.

Coffee: connecting people.

❀

Imi place Dambovita. Ma uit la ea cu drag, cum desparte cuminte orasul in doua si cum ne ofera pe aleile care o marginesc un spectacol de sclipiri, flori, pescarusi si coborat domol la vale.
Imi aduc aminte de o poza, din tineretea parintilor mei:

Erau pe malul Dambovitei, sprijiniti de balustrada. Era inainte de indiguire, si de aspectul actual, dar e aceeasi apa. Aceeasi senzatie. E putin soare. Ei se sprijina de balustrada si aproape unul de altul, intr-un inceput de sarut. Disting din amintire parul blond al mamei, o bluza alba si pe tatacare se apleaca protector deasupra mignonei Doina.

❀

Plec dimineata tarziu de acasa. Si plec seara si mai tarziu catre casa. In felul asta usor defazat, viata mea are alt ritm decat galagia constanta a vietii orasului. Nu ca nu mi-ar placea si versiunea asta. Nu ca nu m-ar incanta zumzetul de stup al Bucurestiului. Dar in ultima perioada ajung la serviciu cu ceva timp dupa ce majoritatea e deja sosita si plec de la serviciu mult dupa ce concitadinii mei au ajuns acasa. Si in felul asta ajung sa impart orasul cu strazile mai goale, cu cei ce ratacesc ca si mine fara sa se grabeasca, cu zburatoare care poposesc langa mine fara sa se sperie si cu autobuzele goale de la orele noua seara.

❀

 Mi-a inflorit orasul, si e aproape gata. Forsythia e in floare. Rasare ghidus din Gradina Botanica, prin parcuri si in palcuri stralucitoare peste tot prin oras. E ferm convinsa ca orasul are nevoie de lumina in prag de primavara, asa ca isi joaca rolul cu placere. Ploaie-de-aur ii ziceam cand eram mica.
Pentru mine, inflorirea aceasta este speciala, e prima piesa de domino care anunta venirea frumusetii inapoi. Ceea ce va doresc si voua!

❀

Puteti gasi primele articole din serie aici, aici si aici.  🙂

Aceasta postare Scurte 4 a aparut prima data pe Corcodus.ro.

ALEGERI pentru Preşedintele României 2014

Aceasta este lista sectiilor de votare din afara tarii, pentru alegerile prezidentiale 2014.

Aceasta postare LISTA SECŢIILOR DE VOTARE ALEGERI pentru Preşedintele României 2014 a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Update: Avem trei castigatoare. Tea, pentru ca de multicel i-am pus gand bun blogului ei. Oana, pentru ca – era sa zic merita, dar toate fetili merita o unda de rastafz  – chiar si pe blog; Oana deci, pentru ca mi-a placut tare mult articolul ei si tema actuala e…cazul sa plece pa-pa. 
Si Adinaa, care se cam chinuie cu tema actuala. Timpul investit de ea in blogul ei merita o incurajare si un zambet. 
Felicitari, scumpelor!

Sunt abonata la o multime de newslettere interesante, care imi dau saptamanal mii de idei colorate.
In seara asta, citind una-alta, din link in link, am ajuns la site-ul: .wpmultiverse.com.

Pentru ca mi-au placut mult, si pentru ca pun accentul pe eleganta si usurinta de citire, zic sa dau bucuria mai departe:

Ofer, pentru doua persoane, instalare si customizare gratuite pentru oricare din teleme de la wpmultiverse.com.
Atentie, „jurizarea” va fi subiectiva.  🙂

 

Ce trebuie sa faci ca sa te inscrii in concurs?

Scrie pe blogul tau un articol, in care sa mentionezi (linkback) acest articol.

Scrie despre blogul tau, ce iti place la el, ce nu iti place. Ce doresti sa modifici, ce doresti sa pastrezi.
De asemenea, alege o tema, dintre cele free, de la wpmultiverse.

Voi alege doua bloguri, unde instalarea temelor va fi facuta de mine, si personalizarea va fi facuta in conformitate cu discutiile avute in prealabil.
Prim personalizare inteleg adaptarea temei la nevoile si structura blogului vostru, si consiliere in acest sens. Nu voi face modificari masive asupra designului, dar putem discuta culori, fonturi, widgeturi, etc.

Alte detalii: 
Va pot promite ca veti avea totul gata pana la finalul lunii Octombrie, in functie de timpul pe care il avem cu totii la dispozitie.

Inscrierile in concurs se pot face pana Luni, 29 Septembrie, ora 12.00 ora 18.30.  Castigatorii vor fi anuntati pe 3o Septembrie, aici pe blog.

Spor la scris si de-abia astept sa cunosc cu ocazia asta oameni noi!

P.S. Acest articol este scris din doua motive: 
Primul este acela ca nu am mai organizat niciodata un concurs, si ma tot gandeam care sa fie acela.
Al doilea e ca luna asta e un moment bun sa incepem un mic buzz in jurul Cloudberries.ro, micul start-up de care ma ocup impreuna cu sotul meu.

Aceasta postare Concurs: Castiga o instalare gratuita de tema WordPress a aparut prima data pe Corcodus.ro.

[dropcap size=”1″]Webstock [/dropcap] este cea mai mare conferinta de social media din Romania care reuneste in fiecare an comunitatea online locala. Nu rata cea de-a saptea editie a evenimentului!

Anul acesta voi fi blogger acreditat la Webstock 2014.

Multumesc Evensys, cu aceasta ocazie, si stiu ca va fi – asa cum e intotdeauna – un eveniment impecabil.

Ce astept cu nerabdare:

• Sunt sigura ca prezentarile se vor ridica la nivelul celor de anii trecuti. Imi amintesc cu mare placere atat noutatile cat si personalitatile pe care am avut ocazia sa le cunosc in felul asta.
• Intalnirea cu o mare si semnificativa parte din comunitatea blogosferica.
• Intalnirile cu fetele de pe grupul bloggeritelor.
• Poate si petrecerea de dupa…daca mai am energie.
• Sa fac poze. Multe poze.
• Ma intereseaza ce au de zis unii dintre speakeri, evident. Am un focus special pe Steven van Groningen, Exarhu si Zoso.

Cateva detalii organizatorice:

Editia din 2014 va avea loc pe 26 septembrie 2014 la JW Marriott Bucharest Grand Hotel.
Cele doua sesiuni principale se sesfasoara intre 09.00 si 14.30.

Apoi se va putea alege dintre cele trei sesiuni desfasurate in paralel:

Sesiunea “Turbo charge your blog”
Sectiunea “ Innovation in Communication”
Sectiunea “Mobile Trends”

Ghiciti unde o sa ma aflu eu? 🙂

Pe langa conferinta efectiva, exista si Webstock Awards, care anul acesta va avea urmatoarele categorii:

1. Publishing

Proiecte online bazate in principal pe continut specializat, deschise interactiunii cu utilizatorul

2. Utility

Aplicatii online sau pentru desktop ce ofera utilizatorilor diverse instrumente pentru activitatile de zi cu zi

3. Visual

Campanii si proiecte care evidentiaza in special componente vizuale

4. Blogging Campaigns

Campanii desfasurate pe bloguri (de la bannere pana la teste auto)

5. Special Projects

Proiecte speciale dezvoltate in online pentru sustinerea campaniior unor branduri, ce au inclus cel putin o platforma de social media

6. Facebook Applications

Aplicatii dezvoltate si implementate pe Facebook

7. Bloggers Projects

Campanii si proiecte initiate de catre bloggeri

8. Mobile applications

Aplicatii pentru platformele mobile din zona comunicare, media, instrumente, productivitate

9. Corporate Blogs

Bloguri de brand/companie care se fac remarcate prin design, creativitate si continut.

*In cadrul acestei categorii nu se va lua in considerare regula lansarii blogului in ultimul an. Blogul poate fi inscris chiar daca a fost lansat cu mai multi ani in urma.

10. Innovation

Campanii sau aplicatii care au avut la baza componente inovatoare si noi tehnologii

11. Social Campaigns in online

Campanii sociale care au fost implementate in mediul online, campanii si proiecte realizate in scopuri caritabile

12. Video Blogging

Clipuri video (video sharing, TV online dedicate, site-uri ale televiziunilor offline)

Aceasta postare Webstock 2014, editia VII a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Azi intru in Club 30. Pentru ca, aparent, e o chestie importanta, am fost felicitata de grupul select care imi cunoaste varsta (aka cele mai bune prietene si colegi de liceu care sunt THAT AWESOME incat inca tinem legatura – HAHA).  

Deci, iata:

30 de lucruri importante de invatat pana la 30 de ani

1. As vrea sa va spun ca intelepciunea vine cu varsta, dar…nu e adevarat. Vine cu ceea ce inveti din ceea ce traiesti.

2. Iubirea transforma. Nu iti fie frica sa iubesti, insa verifica cu maaare atentie pe cine. Nu da margaritare porcilor, mai ales.

3. Prietenii cu adevarat buni sunt pretiosi. Rari. Daca apar in viata ta, fa eforturi sa ii tii aproape. Cumva, viata in 2014 nu mai seamana cu cea din 1984. Timpul curge ametitor si tinde sa te desparta de unii si altii. Nu-l lasa, sau cel putin nu renunta fara lupta. 😀

4. Incearca sa nu iti pierzi obiceiurile bune. E dificil uneori, dar pe termen lung merita.

5. Ca sa scoti ceva rau din viata ta ideal e sa il inlocuiesti cu ceva bun. Vezi pt. 4. 🙂

6. Daca ai frati sau surori: sunt cei mai buni prieteni ai tai. Nu uita asta niciodata. Niciodata. Si daca la un moment dat realizezi ca nu iti cunosti asa de bine fratele/sora, fa eforturi in sensul asta. Petreceti timp impreuna. E mi-nu-nat!

7. Cauta-ti din cand in cand invatatoarea din scoala primara. Vei afla lucruri noi despre tine.

8. Daca nu mai locuiesti in acelasi loc in care te-ai nascut, ocazional fa o plimbare prin zona. Adu-ti aminte ce visai, cum gandeai, ce doreai.

9. Daca esti casatorit(a), fa vizita de la pt. 8 cu sotul/sotia. Povesteste-i despre tine. Pune intrebari.

10. Ocazional, da-te in leagan. De preferinta unul pe care il detii. 🙂

11. Fa multe fotografii. Nu le sterge chiar pe toate.

12. Scrie un jurnal in adolescenta. Fie online fie pe hartie. Unele ganduri trebuiesc revizitate.

13. Fa-ti o lista, cat esti inca in liceu, cu lucruri pe care vrei sa le eviti cand „cresti mare”. Nu strica din cand in cand sa o verifici.

14. Copilului din tine trebuie sa ii ceri iertare la un moment dat. Pentru ca sigur l-ai dezamagit pe parcurs. Dar daca „tineti legatura” vei fi o persoana mai fericita, mai echilibrata si mai binevoitoare fata de alti oameni.

15. Ajuta. Cat poti de mult. In felul asta vei cunoaste oameni, cu care (chiar daca nu te pot ajuta si ei pe tine) vei putea tese legaturi. Ajutorul oferit inseamna dragoste, dragostea uneste.

16. Nu fii foarte dur(a) cu parintii tai. Chiar daca acum ai doar 15 ani si simti ca sunt ferm decisi sa iti strice toata viata. Pe la 20 de ani o sa inceapa toate sa aiba sens. Ceva sens. Serios. 🙂

17.  Concluzia e ca parintii tai au facut tot ce au putut.Daca nu au facut nimic, ei bine…ai sansa sa rupi tu cercul asta cu proprii tai copii. Noteaza asta undeva. Undeva inainte de 30 de ani probabil vei intelege mai tot. Daca te-a interesat.

18. Toate obstacolele peste care vei trece (si vei trece peste atat de multe incat vei deveni campion/campioana la sarituri) vor deveni parte din tine.

19. Invata sa iti iubesti ranile. Tristetile. Te-au facut cine esti, si fiecare in sine este o lectie.

20. Cumva e corolar la 19, dar: fiecare tristete, deznadejde sau rana poate fi un prilej de a evolua. Atata vreme cat intelegi asta, nu iti vor umple inima de amaraciune, ci le poti transforma in bucati de intelepciune.

21. Cealalta fateta a monedei e succesul. Succesul care, daca nu este cercetat si verificat, daca nu este tinut in frau te poate face nefericit. Pentru ca oricat de mult succes ai avea, oricat de multe lucruri ai realiza, nu esti infailibil/a. Din nefericire succesul poate sa te pacaleasca in directia asta. Mai ales daca esti tanar.

22. Corolar la 21. Daca esuezi dupa pt. 21, verifica pt. 18. Tineretea inseamna si ca ai mult loc de manevra. Poti gresi si invata de aici. Sa nu iti fie frica de esec.

23. Banii nu sunt totul. Iti ofera casa, masa, un telefon mai bun si o masina mai fiabila. Dar hai sa fim seriosi, 12 ore de munca/zi la un moment dat isi cer obolul. Si e posibil sa nu vrei sa platesti pretul in felul ala.

24. Nu uita ce iti place. Indiferent ca sunt cartile, muzica, dormitul mai tarziu uneori, sau pentametrul iambic, fa-ti timp sa te joci. Sa te simti bine atunci cand faci ceva ce realmente te bucura.

25. La 25 de ani ai un sfert de secol. Nu uita ca de fapt, in perspectiva, chestia asta nu e chiar asa de impresionanta. Ai inca multe de parcurs.

26. Daca pana acum ti-ai trait viata in graba, incearca sa incetinesti putin. E OK. 🙂 Poti sa te bucuri de peisaj putin, sa te odihnesti ocazional. 

27. Asculta multa muzica. Dar urmareste ca ceea ce asculti sa iti faca bine. Sa iti schimbe starea de spirit inspre bine. Muzica poate, uneori, deseori, sa adanceasca depresia, sa preschimbe melancolia in tristete. Foloseste muzica pentru a te vindeca, nu pentru a-ti adanci durerea.

28. Vaneaza secretul bucuriei. Uneori fericirea nu e ceea ce ti transmite dinspre mentalul colectiv; insa bucuria e mai usor de recunoscut. E ca o carte familiara, care stii ca te va face mereu sa zambesti. Bucuriile sunt pentru viata asa cum sunt stelele pentru cerul de noapte. 

29. Re-invata sa crezi in cea mai mare dragoste. Chiar daca la un momentdat ai senzatia ca in ceea ce te priveste ea a trecut deja pentru tine. Poti iubi iar, si poti sa o faci mai cu sens si semnificatie. Just wait. 🙂 (Daca ai gasit dragostea despre care vorbesc, si simti ca trebuie recuperata sa stii ca si asta se poate. Nu glumesc.).

30. Lista ramane deschisa. Nicidata nu poti avea pretentia ca stii totul. 🙂

Aceasta postare 30 de lucruri importante la 30 de ani a aparut prima data pe Corcodus.ro.

„Resentimentele sunt ca o otrava pe care o bei in speranta ca iti va afecta dusmanii.” – Alan Brandt

Iertarea este un act de igiena sufleteasca.
De curatire, de catharsis.

Iertarea pe care o primesti te va absolvi de vina, dar cea pe care o oferi te elibereaza pe tine de greutatea unor sentimente si emotii care sunt, intrinsec g(rele).

Viata trebuie sa curga, sa fie in miscare. Stagnarea dauneaza, anchilozeaza si blocheaza atat energia, concentrarea cat si tonusul general. Stagnarea inseamna deprimare sau frustrare si vice-versa.

Daca lucrurile nu curg…baltesc. Si apa care balteste fara sa fie improspatata, devine „apa moarta”.

Am stat sa ma gandesc cum pot pune in cuvinte ceva ce am inteles mai degraba la nivel intuitiv…

Si apoi mi-am pus intrebarea: „De ce I se pare lui Dumnezeu important actul iertarii?”, de unde isi extrage semnificatia acordata in iudeo-crestinism si care a modelat atat de mult modul in care intelegem noi romanii la randul nostru ideea de iertare.
Si nu ma refer neaparat la actul de a cere iertare, care merita sa fie tratat separat, ci la actul acordarii acesteia.

Si ma intorc la definifia din primul rand: iertarea e un act de igiena. La fel cum iti pui in randuiala hainele, trupul, casa, la fel cum simti nevoia de curatenie in oras si in tara – asa ar trebui sa resimtim/consideram si nevoia de igiena mentala si sufleteasca.

Neiertarea cauzeaza tensiune, stress, neliniste. Strica relatii, intuneca prietenii, provoaca certuri.

Neiertarea contine in sine si resentimente. Resentimentele pot genera ura. Acestea te leaga de obiectul afectelor negative, intr-un mod opus dar uneori la fel de puternic precum dragostea poate lega doua persoane. COnexiunea aceasta emotionala nu se poate rupe decat daca lasam in urma durerea, ranile si orice dorinta de razbunare. 

A reusi sa inveti sa treci dincolo de o dezamagire, de ceea ce poti percepe ca pe o tradare si sa realizezi ca de fapt ce trebuie sa ierti e conditia umana – limitata, perfectibila, fragila si plina de defecte.

Da, oamenii de langa tine ar trebui sa te sustina. Da, mama/tatal nu ar trebui sa aiba voie sa iti franga sufletul asa. Da, sotul/sotia ta nu ar trebui sa isi dea voie sa te tradeze in felul ala.

Dar a tine cu toata puterea de durerea cauzata inseamna de la un punct a insista ca meriti sa fii ranit(a), a te scalda in lacrimi si in depresie ; si toate astea nu te vor face sa fii un om mai bun. Mai alert. Mai bucuros. Nu te va face sa intalnesti fericirea. Calea opusa, insa in mod cert iti va aduce linistea de a te bucura de ceea ce ai deja. Linistea sa faci planuri sa obtii ceea ce tii doresti.

Linistea sa te vindeci.

Sunt tanara. Sunt si la varsta la care ideea de a avea copii devine din ce in ce mai concreta si mai colorata.

Cum stiu eu sa iert se va reflecta asupra copiilor mei. Pentru ca nu iert ca sa fac un bine celui iertat, nu ca scop in sine al iertarii. Insa in felul asta demonstram ca punem mai presus (eu si sotul meu) linistea noastra si pacea fata de orice alta situatie externa pe care poate o putem controla sau nu.
E dificil sa ucizi resentimentele. Nu e usor pentru noi, oamenii, sa acceptam ceea ce ni se pare „nedrept”. Desigur, nedrept dupa propriile noastre repere.

Insa eforturile merita depuse, merita concretizate in iertare. Pentru armonia care se naste de aici, pentru lectiile de viata pe care le putem oferi copiilor, pentru a putea recunoaste mai usor ce anume e cu adevarat important in viata. Cum se aduna, sclipire cu sclipire, fericirea.

Aceasta postare Iertarea este egoista. Fa-o oricum! a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Un albastru fascinant, intrerupt din cand in cand de nori pufosi si racorosi, luminati de un soare vesel.

Un moment de orbire temporara peste care asezi ochelarii de soare si mergi mai departe, zambind.

Uneori noua oamenilor ne e mai dor de cerul insorit al zilelor trecute, fata de – prin comparatie  –  necunoscutele zilelor de ieri.

Ne e greu sa schitam viitorul, sa planificam, sa ne concretizam prezentul si sa lasam trecutul – trecutului.

Sigur, e mai simplu sa te gandesti la ce a fost, mai ales daca din zorii amintirilor ies lucruri frumos colorate, aranjate, doar cu ce dorim sa ne aducem aminte.

Casa in care locuiai cand erai mic. Strada pe care alergai cu prietenii la joaca, sau parcul prin care te plimbai de mana cu prima dragoste. In cazul meu teiul cu care discutam noptile despre dragostea netinuta de mana.

Cerul zilelor de ieri e mai senin, parca. E mai plin de nori pufosi decat  cel de azi.

De ce?

O slabiciune omeneasca. Greutatea vietii te mai striveste ocazional, trecutul devine refugiu. Graba de a trai nu ne lasa timp intotdeauna.

Nu te agata de trecut, risti sa pierzi din vedere prezentul. Nu te lasa absorbit(a) in prezent, poti pierde din vedere viitorul.

Dar ideea de la care am pornit e alta:  Cerul e acelasi si ieri si azi si va fi la fel si maine. Cerul in sine nu se schimba. Se schimba doar perspectiva ta asupra lui. Asupra modului in care vezi lucrurile.

Daca prin Cer, intelegi directia inspre care privesti spre Dumnezeu, cel putin, Cerul e imuabil. Te cauta mereu. Nu doar dinspre zile ca cele de ieri. Ci si din viitorul lucrurilor netraite inca.

Si daca tu azi privesti mai atent spre asta, o sa vezi ca si ziua de azi e la fel de frumoasa ca cele de ieri, ba poate chiar mai usoara. Mai usoara cuc at apropierea de Cer e mai mare.

Totul tine de cat de pregatit(a) esti sa simti cu adevarat ca viata merge inainte si ca Dumnezeu te asteapta si in zilele care ti se astern inainte.

Aceasta postare Cerul zilelor de ieri a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Toata stiinta de pe lume
Si toate tainele din cer:
Fara iubire, ele suna
Precum un clopotel stingher.
Chiar daca prin credinta
Muta-voi munti si ape
Eu fara dragoste si pace
Nimic nu sunt.

Iar daca multa umilinta,
Si mila am, si chiar cainta
Eu dragoste daca nu am,
Nu sunt nimic.

In dragoste…gasesti rabdare
Bunavointa si iertare.
Ea nu se lauda si nu huleste
Ea e credinta, e nadejde
Si dragostea
Deasupra e, intotdeauna.

Cand totul se va prabusi,
Si va renaste totul,
Noi, altfel vom cunoaste
Si vom simti Perfectul.

Si vor ramane-acestea trei
Credinta ce ne intareste
Taria ei, ce da nadejde
Si dragostea nepieritoare:
Ce-i peste toate, cea mai mare.

Inspirata din traducerea Dumitru Cornilescu & traducerea ESV a Epistolei 1 catre Corinteni a Apostolului Pavel. Unul dintre cei mai mari poeti.
Initial publicata aici, in 2007-2008.

Aceasta postare Fara iubire – 1 Corinteni 13 a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Primavara mea e cu soare.

E cu mirari blande si cu flori.

E cu inflorire de corcodusi si vant moale de aprilie. Nu am o luna favorita. Nu am o primavara favorita.

Mi-aduc aminte cand am descoperit-o:

Pe un drum cu tei verzulii, intr-o dimineata cand m-am uitat ca pentru prima data in sus. Am vrut sa vad cerul, dar frunzele proaspete mi-au captat atentia: licarind verde-crud, lasand ici-colo cate un strop de cer, sau de soare. 

Cred ca toti teii au decis  in acea dimineasa sa infrunzeasca, si in zumzet si voie-buna, au facut-o!

Bucuria lor, bucuria mea. Drumul spre scoala nu a mai fost niciodata la fel.

Am privit cerul si am vazut copacii. Am privit frunzele si am vazut primavara.

E foarte posibil ca dimineata de atunci sa fi fost prima mea primavara. Sa nu fi inteles ce inseamna verde-crud, flori de papadie, forsitia – ploaia de aur. Sa nu fi inteles toporasii si micile flori de nu-ma-uita. Nici corcodusii sa nu fi insemnat nimic fara acel primordal moment de semi-orbire si incantare. Cand am privit in sus.

Afara e o alta prima-vara. O alta traire. Un alt an.

Mi se pare ca toti copacii au decis azi-dimineata sa infrunzeasca. Arunca o privire in sus. S-ar putea sa descoperi ceva. 🙂

Aceasta postare Primavara mea: o privire in sus a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Ce mi-am propus pe Corcodus.ro pe 2014:

Vreau un alt fel de atmostera, un altfel de stil, un alt fel de a citi si de a asculta muzica. Vreau sa ramana tot ce exista deja: tutorialele, explicatiile, lucrurile utile si frumoase.

Vreau sa ne citim cu drag si sa ne regasim dupa fiecare fraza la fel de prieteni, mai zambitori si mai atenti unul la celalalt.

Am intalnit in ultimele zile/luni o gramada de lucruri pe care eu personal nu le voi face niciodata;  am senzatia lucrurile astea lucreaza impreuna pentru a alcatui o atmosfera incarcata si dificil de suportat atat online cat si offline.

Sa ma explic: sunt de parere ca atmosfera la televizor (stiri, emisiuni de talk-show, emisiuni politice sau nu) adopta un ton artagos spre martial – atunci cand nu e alarmist si isteric.

Am senzatia ca ziarele au preluat tonul si nuanta si s-au pliat pe mesaj perfect.

De aici pana in online a mai fost un pas, si discutiile despre stiri/subiecte de ultima ora sau doar importante aprind focuri si pasiuni manifestate urat si contorsionat.

Pentru ca imi doresc, si mereu am dorit sa ma separ de scandal si de tot ce simt ca e nepotrivit in relatiile dintre oameni, eu imi feresc copacul de asemenea omizi.

Ce parere aveti?

Ca indrumar imi las aici mie, dar si voua, lista cu cele mai „gustate” articole de pe Corcodus.

Intamplarea face ca textul de la nr. 1 sa imi fie si mie foarte, foarte drag. Si o draguta coincidenta face ca in perioada asta se fac 5 ani de cand scriam cuvintele alea.

Dragule, sa ne traiesti!

[list icon=”icon: comment”]

• Scrisoare unui prieten drag
• 15 lucruri pe care le poti modifica la o postare de facebook
• Tutorial: Cum transformi un profil de utilizator in Fanpage pe Facebook
• Cum sa iti personalizezi numele de utilizator pe facebook (vanity URL)
• Ce faci cand: un hacker iti sparge site-ul? Pentru WordPress.
• Cum sa scrii un CV si cum sa il trimiti, ca proaspat absolvent
• Un acvariu, doua acvarii: idei simple de ingrijit si intretinut mica lume subacvatica
• Tutorial: Cum instalezi un blog de wordpress pe un domeniu nou
• Tutorial: cum sa iti modifici in mod creativ profilul de facebook
• Interviu: El este Onisim Lungu aka Pumn de Tarana!

[/list]

Aceasta postare Altfel, despre Corcodus.ro a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Cateva cuvinte, insirate, adunate, ordonate si explicate.
Nu am pretentia ca le-am explicat pe intelesul tuturor, ci doar pe al meu. Dar sunt frumoase, sunt utile si mai mult: impreuna au sens. Construiesc un drum de la A la Z si mai ales inapoi.

[row][column size=”1/3″][dropcap style=”flat” size=”2″]A[/dropcap]

Alint: un alt fel de mangaiere. De obicei rezervat copiilor, se poate extinde inspre oamenii pe care ii iubesti cel mai mult. Uneori o vorba buna, spusa cu drag este singurul lucru care sta intre inima cuiva si un alt a: cel din Abis. [/column][column size=”1/3″][dropcap style=”flat” size=”2″]B[/dropcap]
Balsam: picurat, susurat, asezat lin peste rani. Se face din dragoste si atentie, se masoara dupa pricepere si necesita timp. Cred ca in lumea asta agitata cel mai bun balsam de oblojit suflete e timpul: acorda din timpul tau celor dragi.[/column] [column size=”1/3″][dropcap style=”flat” size=”2″]C[/dropcap]Caldura: face in ciuda iernii si frigului de afara. Dar vine nu dinspre case, ci dinspre inimi.[/column][/row]

[row][column size=”1/3″][dropcap style=”flat” size=”2″]D[/dropcap]
Dar: A darui. Darurile sunt ceva ce primesti fara plata. Fara sa meriti. Pentru ca esti pretuit, iubit, special. Pretuita, iubita, speciala.[/column] [column size=”1/3″][dropcap style=”flat” size=”2″]E[/dropcap]
Eclesiast: pentru ca toti suntem praf in vant, alergam dupa naluci si himere si ne departam de noi insine fara sa ne dam seama. Suntem subscrisi tragediei vietii: moartea. Si din moarte nu exista scapare omeneasca. Exista doar speranta de dupa, rodita din Pomul Vietii.[/column] [column size=”1/3″][dropcap style=”flat” size=”2″]F[/dropcap]
Fuior: fuior de sperante, de omenesc. De viata si de amintiri. Suntem subtiri, suntem fragili. Dar transformati in fir de tort, de maini dibace, de experienta si mai ales de trairea impreuna cu semenii nostrii putem deveni utili, puternici, putem tinti catre ceva: si coconul de matase tinteste sa devina borangic. Va ajunge acolo vreodata de la sine?[/column][/row]

[row][column size=”1/3″][dropcap style=”flat” size=”2″]G[/dropcap]
Gingasie: caracteristica florilor. Caracteristica mangaierilor. Pretioasa pentru ca e rara.[/column] [column size=”1/3″][dropcap style=”flat” size=”2″]H[/dropcap]
Har: iertare in dar. Ne apartine tuturor. Uneori, cei ce nu cunosc harul in confunda cu vocatia. Harul e un fel de aer spiritual. Daca nu ar exista, nu am putea exista noi.[/column] [column size=”1/3″][dropcap style=”flat” size=”2″]I[/dropcap]
Iertare: e greu sa ne-o acordam noua insine. Insa ranile pe care ni le facem singuri in felul asta sunt si mai greu de vindecat, pentru ca simtim ca le meritam.[/column][/row]

[row][column size=”1/3″][dropcap style=”flat” size=”2″]J[/dropcap]
Jale: sa pierzi ceva ce iubesti pentru totdeauna. Ce iubesti?[/column] [column size=”1/3″][dropcap style=”flat” size=”2″]L[/dropcap]
Libelula: ceva stralucitor, liber si efemer. Oare efemeritatea nu sporeste libertatea?[/column] [column size=”1/3″][dropcap style=”flat” size=”2″]M[/dropcap]
Minune: Un copil. O speranta implinita neasteptat. Un vis pe care nu il vezi inca, dar pe care il astepti cu infrigurare.[/column][/row]

[row][column size=”1/3″][dropcap style=”flat” size=”2″]N[/dropcap]
Niciodata: sa nu spui niciodata. E, deseori, o complicatie inutila.[/column] [column size=”1/3″][dropcap style=”flat” size=”2″]O[/dropcap]
Odisee: fiecare e propria sa calatorie. Si da, drumul in sine conteaza. Experienta ta de viata…e viata ta. Fa-o sa conteze. Lupta cu Scilla & Caribda, invince ciclopii, paraseste vrajile colaterale, lupta cu zeii prezentului. Ca sa ajungi la final cu bine.[/column] [column size=”1/3″][dropcap style=”flat” size=”2″]P[/dropcap]
Parjol: O sa il asimilez cu ideea de Jale. E o stare intermediara de pierdere. De pierdere a drumului corect, a linistii. A lucrurilor importante.[/column][/row]

[row][column size=”1/3″][dropcap style=”flat” size=”2″]R[/dropcap]
Rezumat:  un cuvant pe care multi dintre noi l-au urat cand erau la scoala. Si totusi, daca ar trebui sa faci rezumatul vietii tale, care ar fi el? Cum ar suna? E format din decizii, regrete, invataminte sau intrebari?[/column] [column size=”1/3″][dropcap style=”flat” size=”2″]S[/dropcap]
Solitudine: pentru ca am inteles ca ce e cu adevarat in sufletul si mintea mea e adevarata solitudine. Chiar daca as umple tomuri intregi de carti explicandu-ma, aratandu-ma, concluzia finala ar fi: nici eu singura nu ma inteleg cu adevarat. Nu pot ajunge pe fundul parapastiei care sunt.[/column] [column size=”1/3″][dropcap style=”flat” size=”2″]T[/dropcap]
Tinta: locul final unde doresti sa ajungi. Cine vrei sa fii la final. Indiciu: un indicator important e ce fel de relatii ai avut de-a lungul anilor cu oamenii din jurul tau.[/column][/row]

[row][column size=”1/3″][dropcap style=”flat” size=”2″]U[/dropcap]
Urzeala: in fiecare lucru pe care il facem cu mainile noastre punem cate putin din noi. De aceea lumea, natura e asa de frumoasa: pentru ca se vede in ea semnatura Creatorului. Urzeala intregului univers poarta, in sine, amprentele Divinitatii.  [/column][column size=”1/3″][dropcap style=”flat” size=”2″]V[/dropcap]Viitor: diferenta dintre acum si ce va fi peste o secunda.[column size=”1/3″][/column] [column size=”1/3″][dropcap style=”flat” size=”2″]Z[/dropcap]Zdranganit: uneori toti sunam spart. Ne sunt rupte corzile, indoite sau sparte clapele si astfel sunetul pe care il scoatem devine a-muzical. Disonant. Devine durere. Cred ca repararea insa incepe cu litera A.[/column][/row]

[row][column size=”1/3″][/column] [column size=”1/3″][/column] [column size=”1/3″][/column][/row]

🙂

Photo by: mmagallan, editare de subsemnata.

Aceasta postare Alfabet in cuvinte a aparut prima data pe Corcodus.ro.

A fost o data ca niciodata…

Aceasta postare Poveste in imagini a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Cererea de donatii de pe Corcodus.ro pentru cazul Larisei s-a incheiat. Multumim pentru intelegere.

O mogaldeata mica si dulce, la inceput timida dar apoi zambitoare si care iti raspunde din priviri mai mult decat orice. Asa este Larisa la varsta de doi ani. Cu mainile putin reci si piciorusele la fel, cu gura mereu deschisa si parca incercand sa respire cat mai mult aer, Larisa inca sufera de efectele bolii ei de inima:
Are o inaltime mult sub varsta ei, merge parca putin mai incet decat alti copii, si are buzele usor mai inchise la culoare: cianotice. Inima ei nu face fata cum ar trebui efortului, si sangele ei nu este oxigenat. Fara aparatul care ii supravegheaza bataile inimii Larisa ar fi in pericol sa moara.

[pe2-image src=”http://lh6.ggpht.com/-ZDuI7TfgfDo/UkguXnffz0I/AAAAAAAABCs/hGo64bdu230/s144-c-o/Larisa-_DSC9804-corcodus-alaxandra.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5929039892706217794″ caption=”” type=”image” alt=”Larisa-_DSC9804-corcodus-alaxandra.jpg” ]

Avem nevoie sa strangem 1300-1500 de EUR. Atat costa drumul programat pentru luna noiembrie, pentru consult, verificarea aparatului de langa inima Larisei si eventuale ajustari decise de medici.

Buna scumpa, m-am interesat: biletele sunt 400 de euro dar astept sa-mi spuna sigur daca imi gaseste la pretul asta. Ca sunt ff scumpe. Sper sa-mi gaseasca. Cazarea 200, transport dus-intors 400,controlul este 300.

Sper sa se stranga suma asta, fara ea nu pot pleca. Iti multumesc ff mult pt tot. esti o scumpa te pup, Ana.

Incepand cu drumul acesta spre Germania, Larisa nu mai beneficiaza de reducerea pe care o avea inainte de a implini doi ani. Deci biletele de avion  au fost mult mai scumpe ca pana acum.

 [pe2-image src=”http://lh6.ggpht.com/-nQ2l1bhVQBw/UkguXhG_xLI/AAAAAAAABCk/vy8vZELlLfU/s144-c-o/Larisa-_DSC9793-corcodus-alaxandra.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5929039890992841906″ caption=”” type=”image” alt=”Larisa-_DSC9793-corcodus-alaxandra.jpg” ]

[pe2-image src=”http://lh6.ggpht.com/-vf4YoLUmLcQ/UkguY7R-C6I/AAAAAAAABC8/F1BZcuIkzRo/s144-c-o/Larisa-_DSC9834-corcodus-alaxandra.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5929039915198057378″ caption=”” type=”image” alt=”Larisa-_DSC9834-corcodus-alaxandra.jpg” ]

Termenul de data asta este 1 noiembrie, dar as dori sa reusim mai devreme, pentru ca fara bani, Ana nu va reusi sa organizeze cum trebuie drumul spre Germania.

Banii sunt pentru biletele de avion Bucuresti – Dortmund, si apoi pentru biletele de microbuz pana la clinica, adica Dortmund – Bad Oeynhausen, plus cazare si taxa de consultatie.

Ana nu lucreaza, pentru ca Larisa a fost si este in continuare bolnava, si are nevoie de ingrijire aproape non-stop.

 

Cererea de donatii de pe Corcodus.ro pentru cazul Larisei s-a incheiat. Multumim pentru intelegere.

Mie suma asta mi se pare mica, avand in vedere ca este vorba de sanatatea unui copil, daca as avea in clipa asta banii i-as da. Din pacate, de una singura nu pot.

[pe2-image src=”http://lh3.ggpht.com/-ae6hYXNSdzw/UkguYsT80mI/AAAAAAAABDQ/3FXgxwKkXWI/s144-c-o/Larisa-_DSC9814-corcodus-alaxandra.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5929039911179833954″ caption=”” type=”image” alt=”Larisa-_DSC9814-corcodus-alaxandra.jpg” ]

[pe2-image src=”http://lh4.ggpht.com/-NXoOe-BvdvY/Ukgubu_VFKI/AAAAAAAABDo/ow9GXPnHIYg/s144-c-o/Larisa-_DSC9877-corcodus-alaxandra.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5929039963438257314″ caption=”” type=”image” alt=”Larisa-_DSC9877-corcodus-alaxandra.jpg” ]

Insa pentru ca stiu ca in general lucrurile sunt complicate, ridic miza cu o oferta:

In cuantumul unei donatii pe care o stabilim de comun acord, oferim (eu si sotul meu): servicii legate de mediul online:

CONSULTANTA
Audit website
Strategie & Planificare
Audit SEO
Audit imagine online

BLOGGING PACK INSTALARE SITE
Transfer blog/site de pe domeniu gratuit pe domeniu propriu
Copywriting
Instalare tema de WP: gratuita/premium.
Customizare temaWP
Transfer blog de peWP pe blogspot.

WEB-BUILDER PACK
Webdesign
Alcatuire arhitectura site
Instalare site -WP, Joomla.
Implementare
Maintenance

SOCIAL MEDIA
Social media assessment
Setup conturi social media + personalizare
Maintenance tehnic
Creatie + publicare de continut
Campanii publicitare social media.

Si aici va cer ajutorul voua. va rog sa ma ajutati sa demonstrez ca un om nu e singur, atata vreme cat cei din jurul sau sunt oameni.

Aici puteti gasi primul articol din seria celor scrise despre Larisa, si aici al doilea.

[pe2-image src=”http://lh6.ggpht.com/-qkeRtF9nlJA/UkguYyLuumI/AAAAAAAABDE/v-qVYBUO2Fw/s144-c-o/Larisa-_DSC9823-corcodus-alaxandra.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5929039912755968610″ caption=”” type=”image” alt=”Larisa-_DSC9823-corcodus-alaxandra.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh3.ggpht.com/-jxywh4epLQg/UkguayM3LyI/AAAAAAAABDc/XS_8BG7IcXA/s144-c-o/Larisa-_DSC9855-corcodus-alaxandra.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5929039947120455458″ caption=”” type=”image” alt=”Larisa-_DSC9855-corcodus-alaxandra.jpg” ]

Actele care dovedesc cele spuse de mine le puteti gasi in articolele mele precedente (scrisoare ade externare de la clinica din germania, diagnosticul medicilor din Romania, precum si traducerea documentelor din limba germana).

[pe2-image src=”http://lh5.ggpht.com/-sbOFzHqY2TY/Ukguara2XbI/AAAAAAAABDs/X4DxgfpqG_0/s144-c-o/Larisa-_DSC9846-corcodus-alaxandra.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5929039945300073906″ caption=”” type=”image” alt=”Larisa-_DSC9846-corcodus-alaxandra.jpg” ] [pe2-image src=”http://lh4.ggpht.com/-CelL2BqDP04/UkguaNc_nZI/AAAAAAAABDM/pD45aAAGz2M/s144-c-o/Larisa-_DSC9841-corcodus-alaxandra.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5929039937256005010″ caption=”” type=”image” alt=”Larisa-_DSC9841-corcodus-alaxandra.jpg” ][pe2-image src=”http://lh5.ggpht.com/-4dr5fU5iRrs/UkguXqzGDpI/AAAAAAAABCg/h1yHhR5R-LI/s144-c-o/Larisa-_DSC9777-corcodus-alaxandra.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5929039893593722514″ caption=”” type=”image” alt=”Larisa-_DSC9777-corcodus-alaxandra.jpg” ]

[pe2-image src=”http://lh4.ggpht.com/-AyYLdtOU604/UkgubRmOHJI/AAAAAAAABDk/jYPh3l4AeEc/s144-c-o/Larisa-_DSC9871-corcodus-alaxandra.jpg” href=”https://picasaweb.google.com/116496694726508810729/Test#5929039955548314770″ caption=”” type=”image” alt=”Larisa-_DSC9871-corcodus-alaxandra.jpg”]

Cererea de donatii de pe Corcodus.ro pentru cazul Larisei s-a incheiat. Multumim pentru intelegere.

Aceasta postare O mai tineti minte pe Larisa? | O mana de ajutor a aparut prima data pe Corcodus.ro.