Prefatez totul cu faptul ca am de gand sa fac si toate demersurile necesare pe cale oficiala: reclamatii, adrese, etc., pentru a semnala cele de mai jos autoritatilor competente. Randurile acestea sunt descrierea evenimentelor, asa cum au fost ele experimentate de mine in acest sir de evenimente.

Dupa tot ce s-a intamplat la UPU – textul aici, urmeaza operatia.

Fiind venita prin urgente, evident, nu aveam nici pijamale nici alte lucruri pe care oamenii de bun simt si le pregatesc pentru o internare in spital. Din fericire, exista niste pijamale de hartie (imaginea de mai sus), de unica folosinta, care (daca exista pe stoc), pot fi folosite pentru drumul la sala de operatii.

Mi-au dat o asemenea pijama, am facut inca un EKG, si un scurt drum pana la baia din rezerva.
Am iesit din toaleta asistand la urmatorul dialog:

– Pai, ce? Nu a avut timp sa faca caca acasa? A venit sa faca aici?
– Nu stiu D-le Dr., a intrat la baie…

Clipesc putin, ca sa inteleg. Doctorul (inca nu stiu nume, specializare, nimic), vine spre mine grabit:

– Hai, hai! Ca ne grabim! Cum iese analiza de coagulare de sange trebuie sa fim in sala de operatie!
Ce, nu ai avut timp sa faci caca acasa si ai venit sa faci aici?
– …

Am semnat si bifat o gramada de acte, dar nu a avut timp nimeni sa mi le explice, pentru ca…nu vedeam. Fara ochelari, la lumina din salon, eram practic chioara. In principiu cred ca am semnat ca dau acordul de anestezie, operatie, prelevare si studiere tesuturi, si folosirea lor in scop didactic. E, totusi, spital universitar. Ok, actele sunt gata.

Vine un brancardier dupa mine. Ma duc spre usa, si ma opreste:

– Papuci nu aveti?
– Nu am.
– Pai si cum mergeti pana in sala?
– …
– Hai ca intreb la fete, poate au ele. Oh, nu au. Ok, haideti ca va dau niste „botosei” de unica folosinta.

Si…in sosete si botoseii aia de spital, am pornit pe jos, am luat liftul, si m-am tarat spre sala de operatii. Fara scaun rulant. De ce? Nu stiu.

Sala de operatii e mica si rece. Luminata puternic. Sunt acolo cel putin 6 persoane. Brancadrierul iese. O asistenta imi spune sa urc pe masa.

– Haideti, jos pijamalele si sus pe masa!
– Tot?
– Dada,  tot.

Ma dezbrac, complet, si ma cocot pe masa. Din fericire nu e inalta. Cineva impacheteaza pijamalele si eu stau acolo…in vazul tuturor. E frig, si incerc sa ma linistesc singura. Cineva vine in sfarsit cu un camp operator  – o bucata de panza verde si mare, si ma acopera. Ma simt ceva mai OK.
In jurul meu e agitatie mare: nu e sigur cine face anestezia. Nu au venit inca valorile de coagulare de la vestita analiza, si nu e clar daca pot sau nu sa fiu operata. Toti sunt nervosi si agitati. Si probabil obositi. Intreb daca in fisa mea e trecut un medicament pe care il iau. Stiu ca poate cauza cheaguri, deci insist. Cineva ii transmite asta si doctorului, care e nedumerit de intrebarea mea. Repet informatia:

– Stiu ca afecteaza coagularea sangelui, si stiu ca in fisa nu e trecut. Am zis ca poate fi o informatie utila, D-le Dr.

Aici, nu am inteles ce s-a intamplat exact, dar Dl. Dr. explodeaza:

– CE IMI SPUNE EA MIE CE SA FAC? CE MA INTERESEAZA PE MINE ASA CEVA? CE PROSTIE E ASTA? AI STAT CU APENDICITA AIA SI AI SUFERIT ANI DE ZILE SI VII NOAPTEA LA SPITAL?
CE INSEAMNA ASTA SA VII NOAPTEA LA SPITAL? NU PUTEAI SA VII SI TU ZIUA, PE LUMINA? SA FI VENIT PE LUMINA! ASA CA OAMENII NORMALI! CE INSEAMNA SA VII LA 3 DIMINEATA LA SPITAL ASA, LA ORELE ASTEA?
AM AVUT O GARDA DE CACAT, OAMENII ASTIA CARE…

Marturisesc ca aici nu am mai ascultat, pentru ca mi-a inghetat creierul. Pur si simplu am fost atat de socata de urletele constante indreptate spre mine ca m-am facut mica sub carpa aia verde si am inchis ochii. Nu va pot explica vulnerabilitatea acelui moment, in care dezbracata sub o carpa, cu cel putin 6-7 oameni in jurul meu, persoana care tine in mana un cutit ascutit incepe sa urle la tine cu o asemenea violenta, si atat de dezarticulat si de … lipsit de orice logica. A fost inspaimantator. Si dupa ce m-am linistit, m-am infuriat teribil.

Cum a pornit, izbucnirea s-a si oprit, si nimeni nu a clipit macar. Eu am cantarit foarte serios sa ma dau jos de pe masa de operatie si sa plec la alt spital, dar…hainele mele erau in salon, si la oricare alt spital ar fi trebuit sa repet toate analizele…inclusiv cele de coagulare…am zis ca nu merita riscul, pentru sanatatea mea, sa fac un asemenea gest. Dar am fost foarte tentata. Cum am mers pe picioare pana in sala, as fi mers si la alt spital. Serios. Doar ca ar fi trebuit sa ma si dezlege cineva de la maini, pentru ca da, cum te urci pe masa, esti legat de maini cu tifon – de masa de operatie…

Acum, as mai dori sa fac doua precizari:

Intregul personal medical dezbatea, si incerca sa ma conving sa fac anestezie generala si nu rahi-anestezie. Cum:

Doctorul:

– Esti mai fricoasa asa de fel? Depresiva?
– Fricoasa, niciodata. Depresiva, da. Am istoric de sindrom depresiv-anxios.
– Adica ce inseamna? Te-ai diagnosticat tu?
– Adica ma duc la psihoterapie?
– Aha, aha.

Din spate de undeva:

– Pai daca iei pastilute pentru depresie, clar afecteaza anestezia…ar trebui sa facem generala…
– Nu iau nici un fel de pastile pentru depresie. Doar terapie!
– Ah, doar terapie…dar sa stii totusi, ca daca faci rahi, o sa fii constienta. Daca te sperii si incepi sa faci aici ca toate alea?
– …

La cinci-zece minute dupa izbucnirea D-lui Dr., se decide colectiv ca exista suficiente informatii partiale legate de coagulare, si se decide ce anestezist va veni sa ajute, astfel ca putem incepe.

Cineva deasupra mea vine si zice:

– Cum te simti? Esti speriata? Ti-e frica? Nu as vrea sa iti creasca tensiunea, sau ceva…
– Nu, si nu. Ma simt OK. Am doar niste nervi…
– Nervi? De ce nervi?
– Eh, nu e important…trece. Toate trec.
– A, da? Pai sa vezi cum e cand ne enervam noi! Ia baga-i ma un 1ml de…
(…aici nu am retinut, dar presupun ca era un calmant sau debutul anesteziei, pentru ca din punctul asta nu mai tin minte nimic).

Asta a fost al treilea moment in care am simtit ca diagnosticul meu de depresie ma transforma in ceva imprevizibil, si deci nedorit in sala lor de operatii. Si de asemenea, ma transforma in ceva inferior. Oare in spitalele din Romania nu e bine sa fii sincer cu medicii? Nu e bine sa dai toate informatiile, pentru ca este in dezinteresul tau ca pacient? Mie mi se pare foarte periculos. Automat am fost tratata de parca aveam ceva neplacut si murdar cumva. Cred ca asa se simte discriminarea intr-un act medical.

Mi s-a spus ca anestezistul va veni sa imi explice ce se va intampla, si vom alege impreuna ce si cum. Asta nu s-a mai intamplat.
Am mentionat inainte de cele de mai sus ca as prefera anestezie generala (stiu ca nu am reactii adverse, stiu ca sunt sanatoasa), si stiu si ce complicata e revenirea din rahi-anestezie si ce efecte secundare poate avea. Deci generala a fost.

Ce nu am inteles e de ce personalul medical a incercat sa imi induca ideea de anestezie generala si sa ma sperie de rahi-anestezie cu ideea unui atac anxios, in loc sa imi explice riscurile si beneficiile si eventualele lor ingrijorari la cazul meu specific.
Eu banuiesc ca doreau sa imi impuna anestezie generala…pentru ca era mai simplu pentru ei.
Inca o data, informarea pacientului in acest caz este minunata, dar straluceste prin absenta!

As mai dori sa fac o precizare: nivelul de munca din SUUB este foarte mare. Se vede, de la prima privire. Nimeni nu mi-a cerut bani, nimeni nu a insinuat macar asa ceva.
Personalul medical este cel mai probabil epuizat. Problemele administrative sunt evidente si ele, si cel mai probabil cauzeaza si ele o mare parte din uzura mentala a medicilor, asistentelor, etc.

Dar nimic din toate astea nu scuza atitudinea oribila a medicului din sala de operatie, si completa lipsa de profesionalism  – atat a lui, cat si a celor care au participat la joculetul asta de-a depresia si anestezia.

Nu stiu ce sa va zic, eu am un gol in stomac, la ideea tuturor oamenilor care trec prin aceste locuri de tortura care sunt spitalele noastre, si nu au pe nimeni care sa le ia apararea, si care sa inteleaga din context ce se intampla, pentru ca altfel…nimeni nu iti spune nimic.

Aceasta postare Spitalul Universitar de Urgenta – Operatia – 2 a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Prefatez totul cu faptul ca am de gand sa fac si toate demersurile necesare pe cale oficiala: reclamatii, adrese, etc., pentru a semnala cele de mai jos autoritatilor competente. Randurile de mai jos sunt descrierea evenimentelor, asa cum au fost ele experimentate de mine in acest sir de evenimente.

Am ajuns joi seara, 26 Ianuarie 2023, la ora 22:30 la UPU a Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti.

Am trecut prin triaj aproape imediat – acuzand dureri abdominale severe in partea dreapta jos a abdomenului, dureri la respiratie si slabiciune generala. Si…am asteptat.

Doua ore si jumatate de asteptare in frigul ingrozitor al salii de asteptare –  care nu este nici incalzita si care este mereu in fierbere de la circulatia pacientilor si apartinatorilor lor.

Primul set de analize este consemnat la ora 00:54 pe data de 27 Ianuarie. 

A fost nevoie de interventia a 3  asistente si de 8 incercari, intrucat frigul din sala de asteptare si starea mea fizica au facut venele mele si asa firave sa devina imposibil de localizat. Cu aceasta ocazie mi-a fost recoltata o eprubeta de sange pentru analize. Cel putin eu asta imi amintesc cu exactitate: o eprubeta cu capac rosu.

La putin timp dupa, am fost informata de o asistenta ca am nevoie de o ecografie si de o radiografie, si condusa la radiologie. Unde am asteptat ca sa intru si ca sa primesc rezultatele aproximativ inca o ora. Apoi am mers la ecografie, unde am avut acelasi timp de asteptare, intrucat in cabinet nu era nici un doctor disponibil in acel moment.

Deci inca doua ore. Aceleasi dureri, doar ca mai puternice, si frigul generalizat au intregit tabloul asteptarii mele.

M-am prezentat din nou asistentelor in camera unde mi s-a luat sange initial, si am intrebat care sunt pasii urmatori.
Mi s-a spus sa astept. Am asteptat pe un scaun, in spatiul acum eliberat pentru curatenie. Si am asteptat, si am asteptat.
Cred ca in acest punct era cam 3 sau 3:30 noaptea.

Am intrebat la un moment dat daca nu voi vedea si un doctor, intrucat pana atunci nu vazusem decat asistente. Mi s-a replicat, aratandu-mi foile de analize – cu parafe ale unor medici pe ele:

– Cum doamna, nu v-a vazut nimeni? Uitati aici!

Pe mine nu ma consultase in acel moment nici un medic.

In jurul orei 4 dimineata am mers din nou la asistente si le-am intrebat ce anume astept, si de ce. Au parut surprinse ca mai sunt acolo, si mi-au spus:

– Stati sa verificam. Cum va numiti?
Le-am aratat fisa mea pe masa lor.
– Pai aveti consult de chirurgie, acolo ar trebui sa mergeti.
– Si unde anume trebuie sa ajung?
– Va conduce cineva, imediat.

Am ajuns relativ repede in sala de consult pentru chirurgie, si din nou, am asteptat.

Cand a devenit disponibil un medic, doamna doctor (presupun ca era doctor rezident, dar nu s-a prezentat asa ca nu stiu coordonate), a venit, si m-a consultat: intrebari, observatie, palpare. Nu mi-a oferit nici un fel de concluzii, si a plecat din incapere.
Notez aici ca in fisa de externare este mentionat un tuseu rectal printre investigatiile initiale la internare. Evident, acest tuseu rectal e inexistent.
Asistentul care m-a condus aici a venit la mine si mi-a zis:

– Se pare ca e totusi apendicita.

La aproximativ alta jumatate de ora dupa, dar deja timpul curgea diferit datorita durerilor pe care le aveam  – crescute in intensitate, a venit un alt medic si mi-a repetat consultul de mai devreme. Nu s-a prezentat. Nu mi-a oferit nici un fel de concluzii.

Dupa consult, am auzit in incapere instructiuni pentru medicul care presupun ca era doamna doctor rezident:

Internare, operatie. Apendicita. Subliniez inca o data: mie personal nu mi s-a oferit nici un diagnostic in acel moment, si nici nu mi s-au prezentat nici suspiciuni, nici metode de tratament, nici optiuni, nimic. Ambii medici au plecat din incapere.

Am intrebat din nou asistentul care e procedura, ce se va intampla, care sunt pasii urmatori.

Procedurile de internare au fost demarate, dar s-a descoperit ca din analizele necesare, care trebuiau efectuate la intrarea in UPU, lipsea analiza pentru factorii de coagulare. Pentru operatie, evident, informatii necesare. Fisa de internare noteaza ora 04:50 ca ora de internare. 

Mi s-a recoltat din nou sange. Asteptare de 45 de minute pentru rezultate. Suna telefonul, si se transmite ca sangele s-a coagulat in drum spre laborator.
O a doua recoltare de sange. In acest moment am ambele maini pline de vanatai, si nu mai am vene disponibile aproape deloc.

Mi se proceseaza internarea, si sunt dusa in salon. Aici semnez foi: procesare de date, acord de prelevare mostre de tesut si sange pentru scopuri didactice, acord anestezie, acord operatie, etcaetera. Toate acestea cu d-na doctor rezident. Mai mentionez inca o data ca nici pana acum nu mi s-a prezentat vreun medic sau vreun diagnostic oficial. Bine ca auzisem eu in incapare pentru ce imi dau acordul. Bravo, Alexandra!

La ora 6:00 dimineata sunt in sala de operatii.

Rezultatele de la testul de sange pentru coagulare nu sosisera inca, desi eu eram pe masa de operatii, asteptand anestezia. Au sosit, partial, suficient pentru demararea procedurilor.

Cinci ore si jumatate de asteptare pentru consult final si internare.

Dar ceea ce ma deranjeaza nu este asteptarea. Inteleg procedurile de triaj (desi sunt cel putin dubioase la SUUB), si faptul ca pacientii care vin cu ambulanta au prioritate.

Ma deranjeaza profund lipsa de comunicare a pasilor necesari, asteptarea care te transforma incet dar sigur intr-o masa amorfa de durere si confuzie, si faptul ca nimeni nu iti explica ceea ce se va intampla cu tine pe termen scurt: ai de facut x, y, z, ti se vor intampla a, b, si c lucruri. Ai vreo opinie, vreo informatie de adaugat, ceva nelamuriri? Nimic.

In schimb, va pot spune cu mandrie, ca pe fisa de triaj scria ca sunt: constienta, cooperanta si comunicativa cu personalul medical.

Aceasta postare Spitalul Universitar de Urgenta – O noapte la UPU – 1 a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Azi este cea mai misto zi de luni din istoria zilelor de luni.
As vrea sa invatam din acest sentiment de satisfactie. Sa il luam frumos de manutze si sa il ajutam sa creasca mare, ca intr-o tara in care cetatenii ei sunt mandri, drepti, si cinstiti.

Si sa nu uitam ca eforturile facute pentru votul de ieri (voluntarierea ca observatori, discutiile de interminabile de incurajare a votului, orele de asteptare la coada etc.) nu reprezinta un hei-rup de moment. Nicidecum. Reprezinta un efort concentrat pe termen lung, pe care noi romanii trebuie sa il facem pentru a ne apara democratia, libertatea si principiile.

O nota pentru tinerii vontanti:

Pe vremea cand in Romania, ca sa avem muzica buna trebuia facuta contrabanda ilegala, erau la putere parintii celor pe care ieri i-am pus nitel la punct. In aceeasi perioada, era ilegal sa ramai “la oras” dupa terminarea facultatii, daca erai din provincie. Ce inseamna asta pentru perspectivele unui job bun? Insemna ca puteai sa alegi desemnarea facuta de partid, sau sa ramai somer. Iar daca ramaneai somer, erai cautat cu Militia la usa, si amenintat zi de zi. Nu aveai cum sa iti depui CV-ul unde doreai, pur si simplu optiunea asta nu exista.

Ce vreau sa spun cu asta?

Ca in decembrie 1989 niste oameni au murit, au fost omorati de regimul comunist care dansa un dans al metamorfozei: dorea sa se preschimbe din ceausist in iliescianist dar sub umbrela Rusiei comuniste. Istoria a avut alte planuri, insa toti cei care aveau inainte de 1989 functii afiliate comunistilor, a doua zi din democratie si-au schimbat titulaturile (din tovarasi in cetateni), numele de functie (din reprezentanti ai securitatii si partidului in denumiri mai onorabile), dar totul a fost de fatada. Pentru ca si acum, la 30 de ani dupa acel moment, noi luptam cu generatia de oameni careia i-au dat nastere comunistii de atunci.

Pentru ca lupul si-a schimbat pielea, dar naravul nu. In acesti 30 de ani, tari din jurul nostru care nu au fost sufocate de radacinile comunismului au evoluat si noi inca ne luptam cu balaurul.

E nevoie de tine. De mine. E nevoie sa intelegem ce inseamna democratia, si sa o traim ca atare.

Nu e suficient doar un hashtag, sau un protest insufletit in Piata Victoriei. Ne ajuta, ne organizeaza si ne anima, dar nu sunt suficiente.

Lupta cea mare e la vot. Si o prezenta la fiecare scrutin, cu buletinul in mana si asteptand indarjiti sa punem stampila este singurul lucru care poate sa puna punct metamorfozei Partidului Comunist Roman. Schema de mai jos e facuta inainte de alegerile din 2016, si descrie permutarile si spasmele balaurului comunist. Care va continua daca nu e oprit.

Insa cel mai bun zid de aparare e o multime de oameni care stiu ce doresc sa voteze, si care o fac disciplinat.

Prima poza din acest articol e cu parintii mei. La vremea ei a fost cauza unui mare scandal: erau amandoi in facultate si poza, relatia lor si faptul ca s-au sarutat in public (poza e facuta pe malul Dambovitei, foarte aproape de intrarea in facultatea de medicina veterinara), a ajuns in atentia profesorilor, a parintilor lor si practic a intregii facultati. Au riscat sa fie exmatriculati, si lucrurile s-au oprit doar in ceasul 11, foarte greoi. Inclusiv bunica mea, care era cadru didactic in aceeasi facultate a avut de suferit din cauza asta.

Discutiile sunt lungi, dar sistemul i-a impiedicat sa se mute impreuna dupa casatorie (nu din cauza pozei, ci pentru ca fiecare avea serviciul in alta parte si era cam ilegal sa iti dai demisia), i-a impiedicat sa isi gaseasca locuri de munca unde ar fi dorit ei sa o faca, i-a impiedicat pana la urma sa ia toate deciziile pe care orice tanar(a) azi e liber(a) sa le ia pentru viata sa.

Ce avem de aparat noi, dragii mei?

Libertatea de a merge oriunde dorim, libertatea de a decide ce facultate si ce serviciu sa alegem, libertatea de a alege ce muzica vrem sa ascultam si cu cine, libertatea de a vota pe cine dorim, libertatea de a pune la colt un partid sau un intreg aparat guvernamental prin exprimarea votului nostru.

Pentru ca tirania incepe cu lucruri mici: un articol de ziar (sau blog), interzis. Sau pentru care poti risca sa nu mai ajungi acasa – pentru ca nu i-a placut lui…sa zicem Tariceanu ce contine. Acapararea puterii, a institutiilor si a fluxului de bani. In felul asta scolile se vestejesc si devin locuri de tortura, fara fonduri si cu profesori slab spre deloc pregatiti. Spitale devin locuri in care intri cu un picior rupt sau o pneumonie si pleci in sicriu, de la infectiile spitalicesti.

Si continua cu un asalt asupra justitiei si legislatiei, care pune tot ce inseamna control in mana cui nu trebuie. Control care se extinde prin numirea in functie a nepotului, a cumnatului sau a amantelor  – in pozitie cheie, de decizie si executare de politici publice. Stiti voi, urmasii colunistilor de atunci. Acum la a 3-a generatie post-revolutie.

Si poate continua foarte usor, cu ajutorul balaurului, si al masinariei de propaganda care continua sa invarta minciuni si fabulatii aiuritoare.

Avem de aparat normalitatea. Si pentru asta e nevoie sa continuam sa facem ce am facut si pana acum:

Sa fim vocali, prezenti, implicati.

Sa nu uitam ca democratia se mentine in picioare atunci cand fiecare dintre noi se implica si isi joaca rolul de cetatean al unui stat hibrid ca al nostru: stat european cu mostenirea balaurului parazit – care nu va inceta sa scoata capete noi daca e lasat netratat.

Singurul tratament valid e votul informat, si dat consecvent: ca pedeapsa pentru minciuni sau coruptie sau incurajare pentru o treaba bine facuta.

Aceasta postare Cea mai misto zi de luni: pentru tinerii votanti a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Ticule,

Mami,

Va scriu nu pentru ca nu ati fi de acord cu mine, stiu bine – chiar daca ne-ar lua ani – am ajunge sa ne punem de acord.

Va scriu pentru ca zilnic, in acest februarie intunecos, eu si prietenii mei inghetam in Piata Victoriei din Bucuresti, si ne bucuram unii de altii. Pentru ca se pare ca atat ne-a ramas deocamdata. Lupta si speranta. #rezistam.

Ticule, mi-e dor de tine si de vorbele tale iscusite. De pasiunea fara margini pe care o puneai in orice iti placea, si de determinarea cu care faceai totul pana la capat. De inima ta mare si plina de clocot.

Mi-e dor de tine, si de ziua aia in care vazandu-ma plangand pentru o pereche de sandale, te-ai incaltat, imbracat si mi-ai zis doar: „Hai!”.
Si m-ai dus si mi le-ai cumparat, si au fost cele mai frumoase sandale din lume. Pentru ca erau de la tine,  si in acel „Hai!” erau toate serile noastre cu plimbari linistite cu tinut de mana, cu plimbat catel si cu dus in parculet „la buburuze si floarea soarelui”.

Ticule, asa de dor mi-e de tine. Dar sa stii ca stau si eu cu mandrie in Piata Victoriei, gandindu-ma la tine, la mama, la tata, la Mica.
La viitor.

Ne-am fi certat, ne-am fi impacat. Ne-am fi iubit in continuare. Daca mai erai aici, mai devreme sau mai tarziu am fi ajuns la acelasi punct comun:

Nu e bine sa lasi hotii sa te conduca. Hotii si miseii. Pentru ca asta sunt, asta au devenit, hoti si misei. Ei fac ce fac noaptea, ca hotii.

Noi protestam noaptea, pentru ca ziua muncim. Si muncim ca sa traim, sa facem ceva mai bun pentru noi si stranepotii tai. La fel ca tine.

Nu e bine sa lasi hotii si miseii sa se urce prea sus, pentru ca ajung sa isi faca legi doar pentru ei. Ajung sa isi puna la dispozitie tot ce le trebuie ca sa fure si mai mult. Fara regrete. Fara limite. Ca sa isi aseze ei toate nepoatele, amantele, fetele si feciorii in locul si in jurul lor. Care sa le preia dominatia si furtul. Si ne-am saturat.

Am mers in Piata Victoriei sa repurtam cea mai mare victorie: asupra noastra. #neamunit. Suntem aici si nu vom pleca prea tarziu. Cea mai puternica arma a noastra e prezenta acolo, Ne-am ridicat, ne-am unit, si nu vom pleca. Nici din tara, nici din piata.

Fara noi, nu exista Romania.

Dar nici fara tine, si cei care la fel ca tine, care la inceput au fost de partea lastarului ridicat din PCR-FSN. Sau care sunt inca de partea lor. Romania nu ar exista nici fara voi. Si in memoria voastra, de dragul vostru, pentru ca va iubim, am iesit din case – unde am lasat vaslee nespalate, copilasii dormind, si am venit sa aprindem lumina.

Pentru ca ii vedem.

Intr-o zi intunecată de februarie, cand nu se astepta nimeni, a aparut protestul celor 500 000 de lumini. 

Mama,

M-ai intrebat daca am iesit in strada. Ti-am zis ca da. Stiai.
Te-ai intors, in timp ce inchideai telefonul, sa le zici celorlalti: „Sandra a fost in strada. In fiecare seara a fost!”
Nu am ajuns zilnic, dar am facut cu schimbul, mami. Nu am ajuns acolo in fiecare seara fizic, dar am fost cu tot sufletul acolo, in fiecare clipa.

Am fost acolo aseara. Si zilele urmatoare voi mergein continuare acolo. Cand nu lucrez sau dorm, sunt acolo. Si nu doar eu. Imi doresc sa invatam ceva de la tine, mami. Imi doresc sa invatam ceva de la tine si de la Ticu: responsabilitatea votului. Pentru ca strada chiar trebuie sa invete si democratia cotidiana: cea plictisitoare, de zi cu zi. De rutina.

De ce am iesit in strada?

• Pentru ca legile nu se dau in folosul indivizilor, ci al poporului.
• Pentru ca guvernarea e legitima doar cand Executia nu incalca functionarea celor trei puteri in stat.
• Pentru ca legitimitatea unui Executiv dureaza atata vreme cat poporul isi trage foloase, liniste, si bunastare din deciziile Guvernului.
• Pentru ca hotia are limite, si pentru ca legalizarea in acest fel a furtului nu e decat un precedent periculos.
• Pentru ca o tara care s-a luptat atata amar de ani cu caracatita Coruptiei e slabita, si are nevoie de sange cald si de intaritoare. Si noi acum o resuscitam. Cu luminite, cu tropaieli marunte de la frig. Si cu exemplul  – modest – personal: munca si protest. Protest si munca.
• Pentru ca nu imi doresc un Guvern si un Parlament care sa se imprieteneasca cu Putin, nu in aceasta perioada in care SUA si NATO aduna trupe masiv in zona, si in care Putin se crede mai puternic decart Stalin si Lenin la un loc. Suntem inca un umbra marelui URSS. Fara noi acolo, o sa creada ca e OK. Nu e deloc adevarat!
• Pentru ca cel mai mare partid din Romania e o adunatura de marsavi, corupti, condamnati penali, care se comporta de parca ar stapani o tara de sclavi. Si noi nu suntem sclavi. Suntem liberi.
•  Pentru ca am citit si inteles ce se doreste cu aceste proiecte legislative, dar pentru ca nu sunt singurele masuri luate de Guvenrul Grindeanu care destabilizeaza si fac rau Romaniei:
  • Pentru ca in nici doua luni de guvernare au lovit in Sanatate (prin oprirea reformei deja incepute – cu numirile de directori de spitale), in Educatie (prin numirile politice a directorilor care nu si-au picat examenele cu note rusinoase), prin modificarea legislatiei penale astfel incat sa il scuteasca pe Dragnea de cazier penal. Cu dedicatie. Si pentru legea care are ca proiect gratierea lui Voiculescu.
• Pentru ca ajunge. Vreau o tara normala.

Mama, sper sa fii mandra de mine. Si la viitoarele alegeri, pentru ca nu numai ca ma voi duce la vot, dar voi duce sioameni cu mine.

Ticule, sper sa ma vezi de acolo de unde esti, si sa stii ca stiu ca am fi ajuns la concluzii similare: noapte, ca hotii. Dar si cele 500.000 de luminite ti-ar fi placut, si le-ai fi inteles.

Data viitoare, la vot, sa fim toti.

Pana atunci, in Piata Victoriei la protestul celor 500.000 de lumini, strigam #coruptiaucide si cantam „Desteapta-te Romane!”

Foto: Dan Mihai Balanescu. Link. Multumiri.

Aceasta postare Protestul celor 500.000 de lumini a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Asa cum spuneam si in artiolul anterior, problema dezinfectantelor nu e nici simpla si nici usor de ignorat.
Revin cu o completare scrisa tot de tatal meu, pe care va invit sa o cititi cu atentie:

Dupa ultimele evolutii ale scandalului HEXI Pharma in care autoritatile statului reprezentate de Directiile de Sanatate Publica au emis buletine de analiza prin care se arata ca “ doar 5% din dezinfectantii de pe piata nu corespund” as dori sa fac cateva precizari:

1. DSP – urile din cele 41 de judete ale patriei nu au analizat produsele! Aceasta deoarece nu au laboratoare acreditate pentru analiza fizico – chimica a dezinfectantelor;
2. DSP-urile din cele 41 de judete ale patriei au analizat probabil gradul de igiena din spitale prin colectarea de asa numite “probe de sanitatie” prelevate dupa ce au fost utilizate dezinfectantele evaluate;
3. DSP-urile din cele 41 de judete ale patriei au analizat “probele de sanitatie” in niste laboratoare despre care nu stim daca sunt sau nu certificate;
4. DSP-urile din cele 41 de judete ale patriei au analizat probele de sanitatie doar din punct de vedere bacteriologic.

De ce este important acest aspect?

Deoarece una dintre calitatile unui dezinfectant de acest gen TREBUIE sa fie aceea de a avea la o singura aplicare cu o concentratie minimala, un efect deopotriva Virucid, Fungicid si Bactericid. Daca efectul bactericid se poate evalua relativ usor prin insamantari pe medii de cultura*, urmate de incubare timp de 24 de ore si examinarea placilor cu medii de cultura pentru identificarea eventualelor colonii de germeni patogeni prelevate pe “probele de sanitatie”, efectul Fungicid si cel Virucid se poate evalua mult mai greu, fiind necesare medii de cultura speciale, tehnologii si metode de analiza pe care foarte putine laboratoare le au in dotare, ca sa nu mai vorbim de acreditarea acestora (dotare, metoda de diagnostic, etc).

Este clar ca lumina zilei ca raportul DSP-urilor a venit extrem de repede si ca nu ar fi fost timp fizic suficient pentru ca rezultatele sa se refere si la Virusi si Fungi – agenti etiologici cauzatori ai unor boli extrem de importante pentru sanatatea omului.

Asteptam in continuare, cu deosebit interes, rezultatele analizelor comandate de autoritatile Romane in cadrul unui program national de monitorizare a dezinfectantelor utilizate in Sanatate, dezinfectante declarate castigatoare an de an la licitatii unde se vehiculeaza sute si sute de milioane de RON.

Guest post Alexandru Baciu

[frame][/frame]Alexandru Baciu este Sales Manager la Delos Medica. Se auto-descrie astfel: utilizator entuziast al new media/internetului, o persoana sociabila, sot si tata a trei copii. Are carnet de conducere din 1991 – cu aproximativ 50.000 de km/an, si este de profesie medic veterinar.

[divider top=”no” style=”dotted”]

Si acum cateva precizari in nume propriu:

• Intr-un sistem atat de ticalosit, aceste rezultate (si asa partiale), pot fi atat de usor contrafacute.
• Rezultatele timp de 10 ani au fost contrafacute, altfel nu am fi raportat cifre atat de ireal de mici, avad in vedere nivelul de infectii nosocomiale care au fost raportate dupa decesele tinerilor din Colectiv, si nu numai.
• Am cerut ieri buletinele de analiza (in format electronic) pentru toate cele 3 526 de probe prelevate și analizate în cadrul testelor de sanitație efectuate la nivel național pentru produsele Hexi Pharma.

Raspunsul, venit de pe adresa oficiala a Ministerului Sanatatii a fost urmatorul:

Original Images by Krzysztof (Kriss) Szkurlatowski & Renata Horvat. Art by Alexandra Giula.

* insamantari pe medii de cultura: este vorba de tehnica prin care pe mici vase de sticla (ca cele din imaginea de mai sus), se adauga bacteriile prelevate la fata locului, pe un suport care le va hrani. In urma dezvoltarii lor naturale, ele pot fi identificate si catalogate.

Aceasta postare Statul te vrea mort 2 – Guest Post Alexandru Baciu a aparut prima data pe Corcodus.ro.

L-am rugat pe tatal meu sa ma ajute in scrierea acestuia articol, intrucat are experienta in punerea pe piata a medicamentelor si a altor substante controlate: de la productie la alcatuirea dosarelor necesare aprobarilor pentru punerea in vanzare pe piata.

In cele ce urmeaza va prezint opiniile lui de profesionist, medic veterinar si cadru implicat in industria Pharma din Romania, in ultimele doua decenii, cu urmatoarele precizari:

• E foarte posibil ca nu doar HEXI Pharma sa se faca vinovata de diluarea dezinfectantilor, insa si daca este doar acest singur caz, avand in vedere ca acestia aproape ca detin monopolul pe piata dezinfectantel in Romania acest caz reprezinta un esec fabulos  al statului de a-si proteja cetatenii.
• Datorita marimii fabuloase a „operatiunii” conduse de Dan Condrea, acesta reprezinta in mod cert un atac la adresa securitatii nationale a Romaniei.
• Consider ca Dan Condrea a reusit aceste manevre datorita unui sistem bolnav, si ca acelasi sistem bolnav a cauzat mortile din #Colectiv. Ironia ucigatoare este ca acelasi sistem a cauzat moartea tuturor celor care au murit din cauza infectiilor nosocomiale – si care altfel ar fi castigat lupta cu flacarile.
• Romania trebuie sa iasa din nou in strada. Aparent numai sub amenintarea revoltei generalizate si a presiunii crescatoare din strada cei care ne-au cotropit pot fi starpiti buatica cu bucatica. Ne vedem vineri, de la ora 19.00, in Piata Victoriei? 

Iata ce scrie tata:

OK! Vad ca primele 3 stiri din buletinul de la orele 22 sunt cu si despre scandalul starnit de ancheta lui TOLO in privinta dezinfectantelor de la HEXI Pharma  “botezate” din plin cu apa de canal.

Prevad ca in perioada urmatoare or sa apara tot felul de specialisti care or sa va spuna la televizor ce, cat  si cum e cu biocidele, cu normele, cu controlul etichetelor, etc. intr-un limbaj pretentios care ar adormi  pana si pe cei care cunosc cate ceva despre subiect, daramite pe pe cei aflati departe de subiect.

Primele 8 părți ale investigației:

• Episodul 1 » Statul român nu verifică niciodată în laborator dezinfectanții din spitale. Rețete din fabrica celui mai mare producător arată că antisepticele sunt diluate!

• Episodul 2 » Ei produc, ei se controlează și Ministerul Sănătății se face că nu le găsește sediul!

• Episodul 3 » Am făcut probe de laborator: dezinfectantul folosit în 2.000 de săli de operație din România are o substanță activă diluată de 10 ori!

• Episodul 4 » Mincinos cu acte! E-mailul care arată că patronul detergenților diluați își plătea datoriile din banii laboratorului unde făcea analizele

• Episodul 5 » Document: Controlul dezinfectanților cerut de ministrul Achimaș este gîndit chiar de către omul a cărui Asociație a fost sponsorizată de Hexi Pharma

• Episodul 6 » De ce dilua Condrea dezinfectantele de 10 ori?! Fiindcă își vindea lui, printr-un off-shore, substanțele active de 7 ori mai scumpe!

• Episodul 7 » În 2012, DNA, Parchetul și DIICOT l-au avut în mână pe Condrea, dar au închis urmărirea penală fără ca măcar să-l audieze!

• Episodul 8  » Cine se ocupă de dezinfectanții și de arhivele spitalelor: rackeți, evazioniști și un hacker condamnat la 11 ani de închisoare pentru că a devalizat bursa

Pe scurt, o remarcabila ancheta jurnalistica scoate in evidenta  cateva lucruri strigatoare la cer:

• SUPRASEPT – un dezinfectant super-utilizat in spitalele din Romania (inclusiv in salile de operatii) – are o concentratie a glutaraldehidei* din componenta sa de 10 ori mai mica decat cea precizata pe eticheta, respectiv  1,17% fata de 12%, iar cea a  clorurii de amoniu** (celalalta component cu rol de dezinfectie din formula produsului) mai mica cu 28% fata de concentratia de pe eticheta, respectiv 4,99% fata de 7%.
• Acesta nu este un accident! Se pare ca de multa vreme, cu buna stiinta, firma producatoare foloseste retete de fabricatie masluite, care nu respecta nici pe departe concentratiile formulei avizate de catre organele statului pentru punerea pe piata a respectivului produs.
• La ora actuala organele statului responsabile de punerea pe piata a decontaminantilor utilizati in toate domeniile de activitate (sistemul de sanatate umana, veterinara, industrie alimentara, etc.) nu controleaza la avizarea punerii pe piata a produselor decontaminante*** decat dosarele prezentate de producatori sau reprezentantii autorizati ai acestuia, fara a mai verifica (nici macar prin sondaj), prin examene de laborator daca in componenta produselor respective se regasesc substantele active la concentratia declarata pe eticheta.

Mai sunt revelate si alte informatii dar as vrea sa comentez putin doar pe marginea celor 3 enumerate mai sus.

Lumea trebuie sa inteleaga cateva lucruri despre importanta respectarii concentratiei din formula enuntata pe eticheta:
a. Eficacitatea combinatiei dintre glutaraldehida si clorura de amoniu este dovedita stiintific de multa vreme. Actiunea combinata a celor doua produse este mai puternica decat cea a fiecarui produs luat separat. Astfel clorura de amoniu distruge membrana bacteriilor iar prin bresa respectiva glutaraldehida patrunde in celula bacteriana si ii da lovitura de gratie afectandu-i iremediabil ADN-ul sau ARN-ul (dupa tipul de bacterie).

b. In general toate produsele care au aceasta compozitie (o glutaraldehida si o clorura de amoniu) au concentratii asemanatoare, respectiv glutaraldehida are cam 12-13 % iar clorura de amoniu 7 – 8%. Acest lucru se intampla deoarece studiile de eficacitate efectuate releva ca la aceste concentratii se obtine eficacitatea maxima contra bacteriilor, fungilor si virusurilor. O concentratie mai mare nu ar face produsul mai eficace, ci doar mai scump si ar provoca probleme de mediu (corosivitate, miros deranjant sau chiar iritant pentru oameni si animale, probleme de reziduuri, etc.).
Dimpotriva, o concentratie mai scazuta a acestor componente diminueaza efectul decontaminant al produsului, germenii infectiosi  rezistand  cu brio la concentratii mai scazute, ducand chiar posibilitatea  ca in populatia de germeni sa apara mutant rezistenti la substantele respective.

c. In ceea ce priveste punerea pe piata cu buna stiinta de catre HEXI Pharma a unor produse neconforme cu cerintele exprimate pe eticheta, aici trebuie stiut faptul ca produsele dezinfectante circula pe piata in baza unui Aviz emis de Comisia Nationala de Biocide, aviz care are valabilitatea de 3 ani.

Cu alte cuvinte, la fiecare 3 ani, producatorul sau distribuitorul sau autorizat (in cazul produselor de import), trebuie sa se prezinte la comisia de biocide**** cu un dosar care contine printre altele:

Fisa Tehnica de Securitate a produsului, Propunerea de Eticheta cu care va circula produsul pe piata, Studiile Clinice de Eficacitate a produsului, Declaratii cu privire la substantele active utilizate (inclusive concentratia acestora), etc.

Studiile clinice de eficacitate sunt efectuate de catre specialisti independenti agreeati de autoritatile de reglementare ale statului  pe teritoriul caruia se  desfasoara activitatea de productie a dezinfectantului supus avizarii. Aceste studii clinice sunt efectuate conform unor norme specifice extrem de riguroase,  recunoscute la nivel international. Autoritatile romane se supun reglementarilor europene in vigoare evaluand de fapt daca Fisa Tehnica de Securitate a produsului este intocmita corespunzator, conform legislatiei europene in vigoare si daca informatia de pe eticheta corespunde cu cea din Fisa Tehnica de Securitate.

Aceste cerinte  europene nu iau in calcul frauda comisa de producator, aceasta pentru ca intr-o tara civilizata, un producator care nu respecta conditiile de conformitate este usor de depistat prin controalele efectuate in vederea acordarii Certficatelor de Buna Practica de Fabricatie, in lipsa carora producatorul isi inceteaza activitatea.

In cazul nostru avem de a face cu o frauda majora (schimbarea retetelor de fabricatie) ce a dus la modificari de compozitie (concentratii mult scazute) si ca atare prima reactie a autoritatilor ar trebui sa fie aceea a anularii avizului de punere pe piata. De asemenea avem de a face si cu fals si uz de fals in declaratii, deoarece producatorul cand vinde trebuie sa dea si declaratii de conformitate (cum ca produsul este conform cu cerintele de fabricatie), precum si sa emita  buletine de analiza ale produsului care sa ateste concentratia de substante active conform cu dosarul de avizare. Ori in cazul nostru, daca a emis asemenea documente (si cu siguranta ca emis), acestea sunt false, de unde apare in ecuatie  si falsul in declaratii.   In continuare se pot instrumenta  si alte capete de acuzare ( inselaciune, etc).

In ceea ce priveste procedurile  autoritatilor romane in privinta controlului calitatii produselor decontaminante puse pe piata cred ca si aici trebuie schimbat ceva. Poate nu neaparat sa se treaca la un control general centralizat, asta ar declansa o nebunie, dar macar in cazul licitatiilor organizate in MS sa se introduca obligativitatea prezentarii unor Certificate de Analiza emise recent de laboratoare acreditate precum si obligativitatea monitorizarii calitatii produselor cistigatoare in licitatii, pe perioada  derularii contractului, prin analize de laborator efectuate in terte laboratoare autorizate.

Guest post Alexandru Baciu

[frame][/frame]Alexandru Baciu este Sales Manager la Delos Medica. Se auto-descrie astfel: utilizator entuziast al new media/internetului, o persoana sociabila, sot si tata a trei copii. Are carnet de conducere din 1991 – cu aproximativ 50.000 de km/an, si este de profesie medic veterinar.

–

*  glutaraldehida – Un lichid intepator, incolor si uleios, glutaraldehida e folosita la dezinfectarea echipamentului medical si stomatologic. E folosita de asemenea în tratamentul industrial cu apa ca si conservant.

** clorura de amoniu – Clorura de amoniu (Salmiac, NH₄Cl) este o sare solubila în apa. Are in prezent o utilizare pe scara larga in medicina, industria frigorifica, tabacarie si industria colorantilor.

*** decontaminante – decontamináre s.f. (fiz.) Acțiunea de înlăturare a unui factor contaminant ◊ „Din motive care nu au fost încă dezvăluite, apa radioactivă de la centrala nucleară Waterford din Connecticut a fost dirijată spre locurile de deversare obișnuite, în loc să fie îndreptată spre bazinul de decontaminare.”

**** biocide – Produsele biocide, asa cum sunt definite de actele normative, sunt acele substante active si preparatele continand una sau mai multe substante active […] avand scopul sa distruga, sa impiedice, sa faca inofensiva si să previna actiunea sau sa exercite un alt efect de control asupra oricarui organism daunator, prin mijloace chimice sau biologice.

Original Image by Krzysztof (Kriss) Szkurlatowski. Art by Alexandra Giula.

Aceasta postare Statul te vrea mort – Guest Post Alexandru Baciu a aparut prima data pe Corcodus.ro.

…ne-au pus aripi noi

Am fost in seara asta la universitate. La #colectivunplugged. Sa facem asta:

#colectivunplugged

A video posted by Alexandra Giula (@alexandragiula) on Nov 20, 2015 at 10:26am PST

…si sunt coplesita.

Sunt coplesita de tot ce am citit, vazut, auzit in ultima vreme. Legat de #colectiv. Legat de impactul avut asupra tarii. Legat de impactul avut asupra mea.

Ce faceti?

Din 30 octombrie, in Romania e mai liniste. Au fost cateva zile in care vocile noastre tacute au rasunat in toata tara, si ele au pus in miscare…schimbarea.

Dar e liniste. Strazile sunt mai linistite, metroul e mai linistit. Magazinele sunt mai linistite. Pe facebook e inca fierbere, dar parca nu ca alta data:

Am senzatia ca o anumita categorie de oameni incearca raspandirea de idei si de informatie falsa sau divergenta cu ideile care ne macina pe toti. Si cu toate astea oamenii fac, si virtual un pas in lateral si ii cam ignora.

La fel ca in piata. Toti stim cine sunt manipulatorii si nu ii prea bagam in seama.

Comunicam si aproape ca stim pe-afara cine sunt cei cu poze negre la profil sau doar in suflet.

Simt multa tacere, si in spatele ei multa – enorm de multa – forta. Tacuta. Incrancenata. Asezata pe niste chestii faine: pasiune pentru viata, pentru frumos, dorinta de a face lucruri bune sa se intample (muzica, fotografie, carti publicate), sau de a avea familii implinite.
Asezata pe frustrarea ca toate chestiile astea nu se pot intampla decat luptand impotriva sistemului.
Asezata pe discernamant si capacitatea de a deosebi cu extrem de multa claritate manipularea de frustrarea acumulata, dar productiva in final.

Si la fel ca mamele si tatii nostrii, iesim sa cantam in Piata. Sa cantam si sa ne privim unii pe altii stiind ca toti avem la profil, sau in suflet, poze de culoare neagra.

In Romania e multa tacere, dar in spatele ei suntem o forta. Si va garantez ca forta asta nici nu va arde prea curand, nici nu va disparea nicaieri.

Pentru ca noi ducem Romania in spate, si o purtam inainte: invatam, muncim pe branci, radem cu ai nostrii si ne facem planuri. Si coruptia generalizata care conduce si administreazsa aceasta tara in folos propriu ne cam stau in cale.

Ce faceti, totusi?

Va stim culorile. Va stim tertipurile.

Scapam de voi, pentru ca sunteti perimati si incapabili sa intelegeti ca tara asta nu e a voastra. Ne apartine noua. Si noi ne ridicam de pe jos, punem chitarile in huse, si ne scuturam de praful de pe noi si de voi.

Aceasta postare Ce faceti? – #colectivunplugged a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Frati si surori, veniti in Piata Universitatii!

De ce e important ca protestele din Piata Universitatii sa continue
De la debutul protestelor din Octombrie (cauzate de moartea lui Bogdan Gigina) si pana la protestele coegulate in jurul tragediei de la clubul Colectiv, am urmarit indeaproape si am participat trup si suflet la ceea ce se petrece in strada.

Nu am apucat sa scriu despre asta pe blog, intrucat mi s-a parut mai important sa fiu acolo si sa actionez direct.

De cateva zile, multimea e in clocot. Vuieste. ‪#‎colectiv‬, tragedia, coruptia si durerea au scos din casa Romania.
Daca in prima seara de proteste masive strada a obtinut demisia Premierului si a unui primar de sector, din a doua seara protestele au luat o intorsatura subtil
-periculoasa: lipsita de coeziune si de un mesaj comun si coerent, multimea este rupta in bucati si manipulata din multiple directii.

Aseara multimea a fost efectiv fracturata de personaje grotesti, cu sustinere si afiliere arhi-cunoscute: Cristian Ion Lefter, Claudiu Craciun, samd.
Aseara multimea a ascultat ore in sir discursuri fara nici o logica, rostite prin megafon de oameni care doreau doar sa isi auda vocea.
Aseara din multime am ascultat ore in sir scandari de galerie, fluieraturi si onomatopee.
Si la nici una dintre aceste incercari de patrundere al spiritului protestului, MULTIMEA nu a reactionat.
Pe termen lung lipsa de organizare a celor care chiar au un cuvant se spus in privinta spiritului civic (a celor care sunt realmente educati si pregatiti sa ia cuvantul) va cauza esuarea protestelor.

De ce ar trebui sa iesi din casa in continuare:

• Pentru ca normalitatea se face cu majoritatea, nu se construieste asa de usor cu o minoritate
• Pentru ca sunt o gramada de grupuri e interese si de oameni infiltratide acestia pentru a dilua mesajul Pietei si pentru a de-credibiliza protestele
• Pentru ca doar oamenii ca mine si ca tine, uniti, pot tine piept deraierii de mesaj care se urmareste
• Pentru ca nu pot ei deturna, cat putem noi protesta.
• Pentru ca demisiile de forma nu sunt o solutie pentru problemele societatii noastre
• Pentru ca insasi diversitatea ideilor vehiculate in piata arata cat de multe sunt nevoile noastre colective
• Pentru ca exista o mare multime de oameni iesiti din casa carora nu le e usor sa distinga (inca) intre manipulare si protestul sincer, si prezenta unor oameni cu opinii ferme intareste esafodajul protestelor
• Pentru ca societatea noastra are nevoie de o reforma profunda, care sa inceapa de la cetateni, si sa ajunga si sus – la clasa politica.
• Pentru ca in milocul protestelor se educa spiritul civic. Sunt lectii valoroase de invatat. Sunt lectii valoroase de predat.
• Pentru ca fara schimbare profunda nici mediul de afaceri si nici consumatorii nu vor fi in siguranta: nerespectarea legilorsi lipsa verificarilor vor produce noi si noi victime. Lipsa de coerenta va ingenunchea antreprenorii. Consumatorul va fi din ce in ce mai lipsit de alternative.
• Pentru ca viitorul nu ne apartine, trecutul nu il putem schimba insa prezentul il influenteaza pe primul si il rascumpara pe al doilea.

Va invit in Piata Universitatii! Va invit sa nu lasam pe nimeni sa opreasca principalul si cel mai masiv pas inainte al societatii civile de a deveni un actor relevant in deciziile care ne afecteaza in mod direct pe noi toti.

Va invit la prudenta in declaratii, in scandari si sa nu ne departam prea tare de la principiile democratice care ne permit iesirea in strada:

Nu atacati constitutia! Nu atacati Parlementul (ci parlamentarii corupti: X, Y) si celelalte puteri in Stat! Nu atacati institutiile statului.
Scopul nostru este o Romanie mai buna, fara corupti si coruptie. O Romanie cu care sa ne mandrim, si in care sa putem avea o viata decenta.
In care sa putem creste familii, afaceri si sa producem valori si cultura. Cateva detalii, cerinte si idei principale aici: la Cosmin Alexandru, pe facebook.

Anarhia, violenta si lipsa de coerenta sunt pricipalii dusmani ai acestor proteste, si pentru asta trebuie sa ne organiamsi sa ne pregatim.

Va las in incheiere cu o mica lista de scandari pe care va invit sa le strigati diseara. Si sa adaugati in comentarii orice alte scandari care in opinia voastra exprima spiritul Pietei si dorinta Strazii:

Coruptia ucide!
Nu aveti coloana, decat oficiala!
Vrem oameni noi, nu tot pe voi!
Vrem 300 nu 600!
Romania, trezeste-te!
Vrem egalitate, nu imunitate!
Demisia, Georgescu Laura!
Oprea e de vina, de moartea lui Gigina!
Jos Ciorbea, poporul nu te vrea!
Vrem dreptate, nu anticipate!
Suntem revoltati, nu manipulati!
DNA, DNA, vine sa va ia!

Aceasta postare Veniti in Piata Universitatii a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Avea 16 ani. Zambitoare si frumoasa. Vrea sa ramana anonima, asa ca ii voi spune Ioana.

Povestea urmatoare i-a schimbat viata. A pierdut un an de scoala, au inceput probleme cu familia, incet de tot lucrurile au luat o intorsatura grava. A durat 12 ani pentru a putea sa inceapa sa isi refaca viata. Niste oameni, intr-o noapte, au ucis copilaria. Toate numele din acest articol sunt schimbate, pentru a proteja identitatile celor implicati, si intimitatea victimelor.

Mie stii ca mi sa intamplat ceva, eram cu prietenul meu de atunci dar nu-mi amintesc nimic…nu stiu ce am baut de fapt.

Dar zici ca mi-au furat o noapte din viata mea.
Chiar am fost la psiholog si am trecut probe de hipnoza in care terapeutul mi-a zis ca nu mi s-a intamplat nimic, cel putin nu cat am fost constienta.

Eu n-o sa uit cand sa intamplat fiindca era ziua lui Alin, eram intre tovarasi si Iulian (prietenul meu) mi-a adus un pahar, eu eram cu el, aveam 16 ani. Aproape imediat am inceput sa ma simt rau si am vrut sa merg acasa.El a spus ca vine cu mine. Dar jur ca dupa ce am iesit din casa am pierdut firul.
Mie Elena dupa ceva timp, mi-a povestit cum m-a gasit: Ca el era peste mine si eu super-inconstienta.
Sincer, la inceput credeam ca era vina mea ca am avut incredere in el si nu vroiam ca mama sa stie…eram o copila iti dai seama, dar dupa aceea gandul asta a inceput sa-mi manance mult linistea si am inceput sa merg la un psiholog.
Acum sunt bine, m-a afectat dar e ceva ce (dupa diagnosticul medicului), e ceva ce am sters complet din mintea mea si mi-a zis ca sigur am fost drogata.
Doar ca ideea e ca ma deranjeaza ca nu reusesc nici prin hipnoza sa imi deschid mintea.
E ceva ce zici ca s-a sters definitiv din mintea mea.
Mie terapeutul mi-a zis ca violata nu am fost, cel putin nu cat am stat constienta, iar Elena mi-a zis ca pe Iulian l-au gasit peste mine dar ca eram imbracata.
Sincer nu stiu…fiindca eu am vrut la un moment dat sa-l omor. Pe el. Dar el a jurat ca nu s-a atins de mine.

Au incercat prietenele mele si doamna M. sa ma convinga sa depun plangere. Dar eu nu am vrut ca mama, dupa atatea probleme pe care le avea sa mai treaca si prin asta.

Nu am comentarii pentru povestea Ioanei. Doar ii transmit toata dragostea mea, si sa ii spun ca imi place ca si-a regasit zambetul. In ciuda celor care i s-au intamplat.

A doua poveste este a Laurei. A plecat din Romania si la peste 20 de ani dupa primul abuz din viata ei inca isi reface viata bucata cu bucata.
Inca o copilarie ucisa. Tot de oameni care o cunosteau.

Intr-o zi, bunicul era plecat, tata lucra zilnic pana tarziu, iar mama era plecata din localitate in ziua aceea. Stiam ca nu am voie sa ies singura din curte, dar au venit la poarta doi baieti cu care ma mai jucasem aproape zilnic. Mi-au spus ca ne vom juca in fata portii, pe bancuta, pana vine mama acasa. Nu imi amintesc daca adusesera cumva si niste papusi.
Am iesit din curte, ne-am jucat, apoi au spus sa mergem un pic mai departe de poarta, langa magazinul de langa noi. Vanzatoarea era in pauza, iar langa incinta era o toaleta pentru clienti. Eram prea mica sa realizez ce se intampla. M-au bagat inauntru, mi-au ridicat fustita, apoi au incercat sa ma penetreze vaginal. Nu au reusit, apoi m-au penetrat anal. Am inceput sa plang, sa ma zbat, mi-au acoperit gura si mi-au spus ca daca ma zbat ma va durea si mai tare. Cand au terminat, m-au dus la poarta si mi-au spus sa nu spun nimanui nimic, pentru ca daca o fac, va fi mai rau data viitoare. Fratiorul meu de aproape doi ani a venit de-a buselea la poarta, l-au luat, ne-au dus la coltul strazii, unde casele erau abandonate pe atunci, ne-au bagat in niste tufisuri si au incercat sa ne abuzeze pe amandoi.
I-am auzit pe strada vocea mamei, l-am muscat pe cel care imi tinea mana la gura si am fugit cat am putut de repede. Cand mama si-a dat seama ce s-a intamplat, ne-a bagat in casa, apoi a luat din cuier cureaua de piele a tatalui si m-a batut pana m-a umplut de sange, urland ca asta s-a intamplat pentru ca sunt o mica curva si nu voi spune nimanui despre ce s-a intamplat pentru ca a fost doar vina mea.

Agresorii aveau 13 si 16 ani. Nu stiu inca daca tata a aflat vreodata despre ce s-a intamplat, dar nu cred. Daca ar fi aflat, i-ar fi ucis cu mainile goale.

Cativa ani mai tarziu, in clasa a V-a, am schimbat scoala si faceam naveta catre satul vecin.

Intr-o zi, aveam 12 ani, m-am intors mai devreme de la scoala si in acelasi timp cu cei care ma violasera. Au facut glume pe seama mea tot drumul, m-au intrebat daca mi-a placut si daca mai vreau o data. Am ajuns mai tarziu acasa decat trebuia din cauza asta, mama ma astepta nervoasa si cand i-am spus ce se intamplase, a fost mirata ca imi amintesc de viol si m-a pus sa jur ca nu voi spune nimic nimanui.

Cand am implinit 13 ani, mama m-a mutat la scoala generala dintr-un orasel micut din apropiere. Acolo am avut o clasa si niste profesori extraordinari. Faceam naveta cu trenul, singura. Cand m-am intors de la scoala intr-o zi de primavara, in 2004, un tip de etnie rroma, de vreo 20 si ceva de ani, a inceput sa se tina dupa mine, cerandu-mi sa fiu iubita lui pentru ca sunt frumoasa. Am incercat sa il evit in gara, dar s-a urcat in acelasi tren cu mine, pentru ca locuia in satul vecin, unde facusem inainte naveta pe jos, la scoala, 8 km zilnic.
Cand a pornit trenul, m-a impins in spatiul dintre vagoane, m-a lipit de usa si m-a sarutat fortat. O tipa de 19 ani, din acelasi sat cu mine si care ma cunostea, a trecut pe hol, ne-a vazut si si-a dat seama ca ceva este in neregula, dar nu a intervenit in nici un fel. Tipul a scos un cutit, pe care mi l-a lipit de stomac si m-a avertizat sa nu scot un sunet si ca o sa dureze putin, ba chiar o sa-mi placa. Si-a desfacut pantalonii, mi-a pus mana dreapta pe penisul lui, dar am scapat pentru ca a trecut un controlor pe hol, si-a dat seama ca este ceva ciudat si mi-a zis ca are un loc liber in vagon, daca vreau sa stau jos. Tipul i-a spus ca e in regula si ca vreau sa stau pe hol cu el pentru ca sunt iubita lui, in timp ce a ascuns cutitul in maneca. M-am smucit profitand de moment si m-am dus cu controlorul. M-a intrebat ce s-a intamplat, dar nu i-am spus nimic.

Ani de zile am tinut totul ascuns pentru ca ma consideram vinovata. In liceu am fost doi ani la psiholog pentru ca nu mai rezistam psihic sa port trauma in suflet, iar la 16 ani am facut o cadere nervoasa. Am ajuns in doua saptamani de la 60 de kg la 96. Nu suportam sa ma atinga cineva, iar cand m-a sarutat un baiat (foarte de treaba de altfel si care imi ceruse acordul dupa ce iesiesm in oras 2 luni) am fugit si am inceput sa plang pentru ca ma simteam murdara.
La 18 ani am avut primul iubit, un fost coleg de liceu de care fusesem indragostita in secret. Dupa 8 luni de zile in care am iesit in oras, am decis sa accept sa avem prima noastra noapte impreuna. Din pacate, nu a mers cum sperasem, pentru ca a incercat sa ma penetreze fortat. Am fugit si nu am mai vorbit cu el apoi. Inainte sa plec la facultate, m-am decis sa pierd din greutate si m-am apucat de un regim draconic, mix de dieta cu exercitii si am slabit 20 kg in 3 luni de zile, dar imi era teama de oameni.
Cand am ajuns in Bucuresti, nu vorbeam cu nimeni si, daca ma atingea din greseala un barbat in RATB, coboram la prima statie si incepeam sa plang. Intr-o zi, in anul 2010, eram in autobuz, mergeam spre facultate. Era foarte aglomerat, asa ca nu mi s-a parut ceva ciudat cand un tip statea lipit de mine. Avea vreo 30 si ceva de ani. In schimb, am inceput sa banuiesc ceva cand autobuzul se golise pe jumatate, iar el inca era lipit de corpul meu. M-am mutat mai incolo, dar se tinea scai de mine. Si-a bagat mana in pantaloni si a inceput sa isi frece penisul. Toti ceilalti calatori au vazut asta, dar nimeni nu a intervenit. M-am apropiat de usa, i-am dat un cot in stomac si am coborat foarte repade din autobuz. El nu a mai apucat sa coboare dupa mine.
Cam asta e povestea mea. Inca am probleme in a socializa, apoi am avut parte de o relatie abuziva, in care am ramas 6 luni de zile pentru ca aveam aceeasi mentalitate, credeam ca merit tot ce mi se intampla.

Din fericire, mi-am gasit linistea alaturi de cineva de un an si 3 luni, m-a ajutat enorm sa imi depasesc temerile si sa imi recapat increderea in mine. E alaturi de mine de cate ori resimt urmarile a ceea ce mi s-a intamplat. Multumesc inca o data pentru initiativa! Imi cer iertare daca am facut mici greseli de scriere, nu e usor sa pun in scris tot ce a fost.

Spre deosebire de Ioana si Laura povestea mea e una fericita. Singura diferenta a fost ca intre mine si negura s-a interpus cineva cu ratiune, bunatate si experienta.

O sa va povestesc pe rand, doua intamplari separate.
Prima intamplare e tot ziua in care copilaria a fost ucisa.

Se petrece in aceeasi localitate cu povestea Ioanei, si pot spune cu maxima certitudine ca anumite persoane din grupul despre care va vorbesc in randurile urmatoare au fost implicate si in povestea Ioanei.

Eram la o mica adunare de Sf. Ion, in zilele de dupa Revelion. Eram aceleais persoane cu care sarbatorisem Revelionul, intr-o atmosfera prietenoasa, si cu oameni pe care ii cunosteam de curand, printr-un amic. O sa ii spun Bogdan. Aveam 16 sau 17 ani. Eram in magazinul mic, de comuna de provincie, detinut de parintii sarbatoritului. Intamplarea se petrece pe o strada aflata in centrul localitatii. Si la nici 5 minute de casa mea. Era seara, dar nu tarziu. Nu cred ca era dupa 8 seara. La un moment dat, pe parcustul serii, au inceput sa se adune o gasca de baieti cu care eu nu prea interactionam, pentru ca nu frecventam aceleasi cercuri. Cand numarul lor a ajuns pe la 10, Bogdan, baiatul care ma invitase acolo m-a luat deoparte si mi-a cerut permisiunea sa ma conduca acasa, intrucat nu ii place adunarea de forte de acolo din acea seara. Nu am apucat sa protestez prea mult, pentru ca m-a luat de dupa umeri si m-a dus acasa. Nu va pot descrie senzatia aceea in care am inteles de ce ma duce acasa. Si schimbul de priviri de dupa. Si drumul in tacere, si despartirea muta. Nu am mai iesit niciodata pe strada respectiva.

A doua intamplare e mai degraba un sumar. Una dintre cele mai grele si mai grave relatii in care am fost implicata a fost una care a durat doi ani de zile. Il chema, sa ii spunem Traian. A fost o relatie abuziva aproape imediat ce partenerul meu a inteles ca „ma poate juca pe degete”. Eram intr-un moment greu in viata mea. Deprimata. Foarte insingurata. El foarte gelos. M-a departat incet dar sigur de toti prietenii mei, si mi-a controlat cel mai mic aspect al vietii mele timp de doi ani.

Nu s-a sfiit nici de abuz fizic, pentru ca cel emotional si santajul erau la ordinea zilei.

Sunt o persoana puternica. Si Bogdan, cel din povestea de mai sus, a avut un rol primordial in asta. A stat intre mine si cei care mi-ar fi putut frange orice stima de mine, si care mi-ar fi daruit in schimb zeci de ani de chin. Traian a plecat din viata mea in clipa in care mi-am facut curaj. A fost un moment inc are am reusit sa vad cat de lasa este alegerea de a abuza pe altcineva. Si cat de las era el. Am avut de luat niste decizii, pe care egoismul lui nu l-a lasat sa le ia. Si deciziile astea mi-au oferit epifania ca nu am nevoie de el. Ca imi spunt suficienta si ca sunt suficient de puternica.

A durat ani sa scap de tot. Si de urmatoarele greseli, pentru ca greselile nu se termina chiar de tot dupa primul esec rasunator.

Dar acum sunt victorioasa.

Ma uitam azi peste niste fotografii cu cele 3 fetite ale barbatului care este numitorul comun dintre povestea mea si a Ioanei. Unul dintre capetele Hidrei.
La un moment dat o sa il confrunt. Spre deosebire de ea, eu stiu exact chipurile atacatorilor mei. Spre deosebire de Laura, eu nu am avut de suferit la o varsta in care inca nu stiam prea bine cine sunt.

Cu toate astea, si eu, ca si ele am supravietuit intr-o lume in care e natural ca daca vrei o femeie sa o poti frange. O lume in care victimele nu indraznesc sa spuna nimanui durerile lor pentru ca familia s-ar intoarce impotriva lor. Pentru ca ar deveni paria in comunitatea lor. Pentru ca autoritatile deseori nu asculta.

Dar, frumusetrea spiritului uman e ca nu e asa de usor de infrant. Ne-a pus Dumnezeu in noi acea sclipire, acel avant, care ne face sa cautam sa renastem. Sa vindecam ce e mai greu, si sa lasma in urma cenusa.

Dar pentru ca nu e normal ca familia, societatea si autoritatile sa aiba acest tip de reactii, vrem sa spunem #NUinseamnaNU.

Am lansat o campanie de educare si constientizare asupra efectelor abuzului sexual. De educare asupra sexualitatii si consimtamantului. De sprijin al victimelor acestor momente tragice si care ucid. Ucid visele, sperantele si uneori aproape ucid viitorul unor oameni.

Veniti alaturi de noi. Spuneti raspicat ca NU inseamna NU! 

Aceasta postare Cum moare copilaria – Nu inseamna NU! a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Am urmarit recent un videoclip care incearca sa ilustreze conceptul de „privilegiu” asa cum este el inteles la ora actuala in societatea vestica. Videoclipul este conceput sub forma unui joc, in care toti participantii sunt pusi sa porneasca de la o linie trasata in mijlocul unei camere.
La distante egale de linia mediana sunt alte linii paralele si echidistante. Si in fata si in spate. Si in functie de raspunsurile la o lista de 35 de intrebari, poti face un pas in fata sau un pas in spate. Persoanele care ajung cel mai in fata sunt cele care beneficiaza de privilegiu.

Personal, am simtit deseori ca viata mea este in controlul meu si ca daca muncesc suficient de mult voi reusi sa obtin o situatie stabila si confortabila pentru mine si familia mea.
Desigur, multe din alegerile facute au dus in aceasta directie, insa nu pot sa neg ca anumite lucruri au fost „decise pentru mine”.

De exemplu: deseori, pentru ca sunt femeie anumite persoane incearca sa treaca cu vederea opiniile mele. Pentru ca am opinii, unele persoane incearca sa imi explice ca sunt indrazneaza, obraznica sau nelalocul meu. Alte persoane au incercat sa ma reduca la tacere. Nu o data.
Sunt exemple minore. Desigur. Insa trecand prin aceasta lista de intrebari si verificand traseul meu pe graficul pe care l-am atasat nu pot sa nu ma gandesc: oare cum ar arata pozitia mea pe grafic daca situatia sociala ar fi fost alta?

Nu ma intelegeti gresit: nu sunt nici adepta corectitudinii politice, nici nu cred in egalitatea impusa cu forta. Nu sunt feminista, ci cred mai degraba in conceptul de retele sociale de sustinere reciproca (indiferent de gen si de sex). Nu fac parte din tabara extremistilor de nici o culoare (extremism ideologic politic, extremism religios, extremism sexual).

Dar cred ca intrebarile astea sunt un mod de a educa si alti oameni, nu neaparat fata de statusul lor in societate, ci fata de statusul altora, pe care societatea (nu statul!) ar trebui sa ii sustina si sa ii includa.

Am tradus si adaptat putin la contextul din Romania aceste intrebari, pentru ca mi se pare un exercitiu util de empatie si meditatie. Am adaugat componenta religiei, sublimata in intregul „joc”, pentru ca nu mi se pare ca setul original acorda prea mare atentie acestei componente.

1. Daca parintii tai au lucrat noaptea si in weekend-uri pentru a va sprijini familia, poti face un pas inapoi.
2. Daca poti sa te deplasezi prin lume fara teama de agresiune sexuala, poti face un pas inainte.
3. Daca iti poti arata afectiunea pentru partenerul tau de viata in public, fara teama de ridicol sau violenta, poti face un pas inainte.
4. Daca ai fost vreodata diagnosticat ca având o boala/handicap fizic sau mintal, poti face un pas inapoi.
5. In cazul in care limba principala vorbita in casa ta nu a fost limba nationala a tarii in care ai crescut, poti face un pas inapoi.
6. Daca ai venit dintr-un mediu familial care te-a sustinut/ajutat poti face un pas inainte.
7. Daca ai incercat vreodata sa iti schimbi discursul sau manierismele pentru a obtine credibilitate, poti face un pas inapoi.
8. Daca poti merge oriunde in tara, si poti gasi usor tipurile de produse pentru parul tau  si/sau cosmetice care se potrivesc bine pe culoarea pielii tale, poti face un pas inainte.
9. Daca ai fost jenat de hainele tale sau daca ti-a fost rusine de casa in care ai crescut, poti face un pas inapoi.
10. Daca poti face greseli si sa nu atribuie nimeni comportamentul tau unor defecte ale grupului tau rasial/de gen/religios, poti face un pas inainte.
11. Daca te poti casatori legal cu persoana iubita, indiferent de locul in care locuiti, poti face un pas inainte.
12. Daca te-ai nascut in Statele Unite/intr-o tara vestica, poti face un pas inainte.
13. Daca parintii tai au trecut vreodata printr-un divort, poti face un pas inapoi.
14. Daca ai simtit ca ai avut acces adecvat la hrana sanatoasa in copilarie, poti face un pas inainte
15. Daca esti sigur ca in mod rezonabil ai fi angajat pentru un loc de munca in functie de capacitatea si calificarea ta, poti face un pas inainte.
16. Daca nu te-ai gândi de doua ori inainte sa chemi politia atunci când sunt probleme, poti face un pas inainte.

Jocul privilegiilor

17. Daca poti vedea un medic ori de câte ori simti nevoia, poti face un pas inainte.
18. Daca te simti confortabil sa iti exprimi emotiile/sa fii deschis cu oamenii, poti face un pas inainte.
19. Daca ai fost vreodata singura persoana de rasa ta /sexul tau/orientarea ta sexuala/statutul tau socio-economic/religia ta in clasa ta sau la locul de munca, poti face un pas inapoi.
20. Daca ai luat imprumuturi pentru educatia ta, poti face un pas inapoi.
21. Daca aveti timp liber pentru sarbatorile taler religioase, poti face un pas inainte.
22. Daca ai avut un loc de munca in timpul scolii si/sau facultatii, poti un pas inapoi.
23. Daca te simtiti confortabil sa mergi acasa pe jos singur(a) pe timp de noapte, poti face un pas inainte.
24. Daca ai calatorit vreodata afara din tara, poti face un pas inainte.
25. Daca ai simtit vreodata ca nu exista reprezentare adecvata sau corecta a grupului dvs. rasial, a grupului de orientare sexuala/de gen, al grupului de handicap sau al religiei tale in mass-media, poti face un pas inapoi.
26. Daca te simtiti increzator(increzatoare) ca parintii tai ar putea sa ajute / te sprijine daca ai trece printr-o dificultate financiara, un pas inainte.
27. Daca ai fost vreodata hartuit(a) sau daca cineva a facut haz pe seama ta bazat pe ceva ce nu poti schimba, un pas inapoi.
28. Daca au existat mai mult de 50 de carti in casa ta cat timp ai fost in crestere, poti face un pas inainte.
29. Daca studiat cultura sau istoria stramosilor vostri in scoala elementara poti face un pas inainte.
30. In cazul in care parintii sau tutorii tai au absolvit o facultate, poti face un pas inainte.
31. Daca te-ai dus vreodata intr-o vacanta de familie, un pas inainte.
32. Daca poti cumpara haine noi sau iesi la cina oricand doresti, poti face un pas inainte.
33. Daca s-au oferit vreodata un loc de munca din cauza asocierii cu un prieten sau membru de familie, poti face un pas inainte.
34. In cazul in care unul dintre parintii tai a devenit somer, nu din proprie alegere, poti face un pas in spate.
35. Daca te-ai simtit vreodata inconfortabil din cauza unei glume sau o declaratii pe care ai auzit-o in legatura cu rasa ta / etnia ta /sexul tau/ aspectul tau / orientarea ta sexuala/religia ta, dar nu te-ai simtit suficient de in siguranta ca sa poti confrunta situatia, poti face un pas inapoi.

Am aproximat drumul meu intr-un asemenea joc. Punctul de pornire e marcat cu „Start”. Fiecare pas inapoi e marcat cu o cifra rosie. Cel mai inalt punct e marcat cu galben. 
Pozitia finala e cea cu rosu.

Care ar fi traseul tau?

Aceasta postare Jocul privilegiilor a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Consider ca extremismul, inclusiv cel religios, este periculos si trebuie demascat.

Consider ca drepturile constitutionale nu sunt negociabile.

Consider ca Romania mai are mult de luptat pana la o stare de normalitate, de buna-intelegere.

Cred că acum, dupa alegerea unui Presedinte roman de etnie germana si de confesiune Luterana, este momentul in care societatea romaneasca poate fi educata in spiritul intelegerii si tolerantei reciproce. Cred ca acum este momentul ca discriminarea sa dispara.

Aceasta postare Solicit respectarea dreptului la credinta proprie a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Am citit în zilele trecute multe poziții, multe articole scrise de oameni în genere echilibrați, jurnaliști sau nu, care observau un singur lucru, chiar dacă descris în multe feluri. Există o fractură imensă în societate. Ne urâm, ne disprețuim, ne scuipăm, ne jignim. Ne inflamăm când aflăm cum votează X sau Y, nu-i acceptăm sau validăm opinia.
Apelul, subliminal, era evident lansat către jumătatea albastră. Să încetăm să mai subestimăm ,,inamicul”. Să încetăm să îi considerăm proști, needucați și fără dinți pe cei care votează ,,stanga”, uitând că pâna una alta sunt aparent majoritari și au aceleași drepturi ca și noi. 

Chestiune pe întregul adevărată.

Dar ce te faci când asta nu-i suficient? Când trebuie să faci tot posibilul ȘI să nu te lași provocat? Să încerci să-ți ții respirația și să numeri până la zece când în cadrul unei discuții pe care o dorești constructivă ți se aruncă instantaneu drept argument caracterul tău așa zis băsist? Ce înseamnă asta? Există cuvântul ăsta? De ce nu poți accepta și tu, dragă om cu o altă părere decât a mea că ȘI părerea mea există și are dreptul la expunere, iar asta nu înseamnă automat că sunt partizanul actualului președinte? Putem purta o discuție argumentată despre asta? Îmi poți explica în cuvinte frumoase, elegante, demne de tine, de ce consideri că varianta ta este mai bună, fără să te ascunzi în spatele lui Băsescu, pe care mi-l arunci în brațe ori de câte ori încerc să-ți înțeleg poziția?

Altfel spus…

Ce te faci când voice overul unei televiziuni bine știute anunța acum 10 minute ,,în aceasta seara, la noi, marea dezbatere finala! La care participa doar un candidat, pentru că Iohannis a hotărât să se retragă în urma rezultatelor dezastruoase avute la celelalte dezbateri”?

Ce poți să faci? Cât de nobil poți să fii? Cât de tare poți să ții interior animalul primitiv și să-ți zici că ești mai bun pentru că taci, ești mai nobil pentru că nu te cobori la nivelul lor, le dai o lecție ținând capul sus? Ce faci, te hotărăști să-ți anulezi votul pentru că te simți dezamăgit că cel pe care l-ai fi votat nu vrea să meargă într-o cocină de porci ca să demonstreze ,,celorlalți” că opțiunea ta este cea bună? Crezi, sincer, că există o șansă de dezbatere într-un talk show ieftin moderat de Mihai Gâdea și animat de Mircea Badea? Sau apreciezi că a luat o decizie de om sănătos și-l susții mai departe?

Știți când eram mici și ieșeam la joacă? Știți copiii ăia ,,răi” care ,,nu știau să se joace” și care veneau să bată, să scuipe, să fure mingea, să-ți dea una la ficat? Vi se pare normal, matur, să încerci să te joci cu ei doar pentru că ești provocat? Doar un copil impulsiv și jignit ar putea să încerce să facă una ca asta. Nu un om matur. Nu un om de la care așteptăm de atâta vreme să-și vadă de treaba lui.

Cam cât de mult avem de recuperat până să înțelegem ce înseamnă o dezbatere? Ce înseamnă jurnalism? Care este diferența dintre o dezbatere națională pe tema alegerii unui președinte și un talk show la o televiziune tabloidă? Să încetăm să ne dorim sânge și pumni în gură doar așa, ,,ca să vadă cei care nu s-au convins” de un om pe care de altfel îl dorim și-l credem integru și drept?

Oare cât trebuie să mai treacă ca să putem face diferența între argumente și atac la persoană? Între calități care te recomandă pentru o funcție cum e cea de președinte și șmecherenie, replică, vorbe, capacitate de a zice multe fără să spui nimic? Nu ne plac televiziunile. Nu ne plac politicienii. Nu ne place joaca murdară. Dar dacă s-ar putea, ,,doar de data asta” să se ducă și să-l facă pe Ponta ,,la el acasă”, pentru că altfel n-are cum să căștige. Voi vă auziți? Păi dacă altfel n-are cum să câștige, dacă altfel n-are cum să convingă, atunci poate chiar nu trebuie să căștige. Poate nu suntem noi gata pentru așa ceva.

De fapt, întrebarea este dacă putem să fim noi cei echilibrați. Cei mai buni. Cei care rezistă și întorc și celălalt obraz. Pentru că avem un candidat care face exact asta  – și pe care-l acuzam că nu răspunde, că nu atacă, că nu scoate arcul cu săgeata otrăvită. Îl invocam pe Băsescu, îl înjurăm, îl demonizăm pe Băsescu, tremurăm de frica umbrei lui la fieșce pas – și totuși ne dorim un candidat care să fie ca el, dar dacă s-ar putea să nu fie chiar ca el. Am vrea un candidat perfect, un Frankenstein cu retorica și agresivitatea lui Băsescu, dar caracterul lui Iohannis. Omul ăsta nu e decât Iohannis.  Iar eu apreciez asta.

Și întrebarea finală, având în vedere că acest candidat ideal nu exista, este – care e mai importantă pentru voi? Aparența, sau realitatea? Vorbele, sau faptele? Putem învăța să apreciem un om care gândește înainte să deschidă gura? Putem să apreciem caracterul înaintea retoricii? Putem să înțelegem atribuțiile unui președinte și să le căutăm pe ele la un candidat, înaintea vitezei cu care spune minciuni (dar uite ce frumos le spune…)? Pentru că dacă nu putem să înțelegem lucrurile astea, atunci societatea nu poate fi altfel decât polarizată.

Și-aș vrea să înțelegi, tu, cel care mă citești, și care sunt inamicii tăi în acest moment. Nu-s Ponta și Iohannis. Nici măcar Băsescu, și culmea, nici chiar Iliescu. Inamicul tău numărul 1 este presa, în frunte cu un TVR inadmisibil de pasiv și necontrolată de un CNA care mestecă gumă pe maidan. Iar inamicul tău numărul doi este propria persoană.

Imagine originala de: ba1969.

Aceasta postare Cât de greu este să nu te lasi provocat? a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Am trăit 6 ani în comunism. Primii 6 ani din viață. Doar vag îmi amintesc cum era să stai la coadă înainte de ’89. Dar iată, 25 de ani mai târziu, Guvernul Ponta îmi oferă șansa de a mă întoarce în timp, ca să îmi consolidez amintirea. În Londra, of all places. Doar că statul la coada de duminică, 2 noiembrie, la Institutul Cultural Român nu s-a încheiat cu o unghie de unt sau o franzelă, ci cu o ușă trântită în nasul democrației.

Fiindcă deja cunoașteți povestea – ați văzut înregistrările video și ați citit articolele -, nu fac decât să redau pe scurt ceva din experiența de duminică, înainte de a oferi câteva interpretări și sugestii.

Înainte de a ieși din casă, în jurul ore 16:30, am verificat pe net situația de la secția de votare. Era clar că, în cel mai bun caz, urma să avem dificultăți. Ajunși la fața locului, ne-am mirat, am fotografiat mulțimea și ne-am încolonat. Coada era lungă. Înaintam greu. Senzația era că făceam vreo 3-4 pași tot la 20-30 de minute. Eram toți surprinzător de tăcuți. Din când în când, pe fondul unei surprinzătoare cumințeni generale, de după colț se auzeau prevestitor primele fluierături și strigăte indignate. Apoi totul revenea la normal. Mai făceam doi pași și iar așteptam 20-30 de minute.

Nu ne-a luat mult timp să realizăm însă că, cel mai probabil, nu vom ajunge să votăm. Fluierăturile și strigătele s-au întețit și erau tot mai frecvente. Către 21, după ce nu ajunseserăm nici măcar la jumătatea distanței până la intrarea în secție, am ieșit din rând și am fugit până în față, aproape de intrare. Atunci au început strigătele democrației: ”Deschideți ușa!”; ”Nu plecăm, vrem să votăm!”; ”Suntem uniți!”; ”Jos comuniștii!” sau ”It’s our right to vote!”, atunci când polițiștii englezi, veniți oricum tardiv, au debarasat intrarea. Niciun slogan însă nu era strigat cu mai multă energie și patos ca ”Jos Ponta”. Duduia Belgrave Square. Cu toții știam că aceea era rădăcina problemei.

Deznodământul anti-climactic îl știm cu toții.

Nici vorbă de prelungirea orelor de votare. 800-1000 de oameni împiedicați să voteze. 800-1000 de oameni cărora li se călcase în picioare un drept fundamental, garantat prin constituție, în momentul definitoriu al democrației.

Am plecat răgușiți, indignați, dezamăgiți, dar și încurajați și îndârjiți.

Nu reiau motivele pentru răgușeală, indignare și dezamăgire. Sunt arhicunoscute. Zic doar că am plecat încurajați să vedem că există totuși o Românie care refuză să-și plece capul din supunere sau resemnare, o Românie care știe să denunțe nedreptatea și să-și ceară drepturile când e batjocorită, o Românie încă vie, ce poate lupta pentru schimbare.

Uitându-ne însă la micul procent pe care îl reprezentăm ca români plecați din țară, și totodată la distanța considerabilă între cei doi candidați, trebuie să renunțăm la orice fel de iluzii.

Nu cred că de data asta rezultatul va atârna, în mod direct, de noi. Cuvintele-cheie sunt însă ”în mod direct”. Rolul nostru este poate altul. Prin mobilizarea noastră, prin răbdarea cu care am stat la coadă – între 3 și 6 ore -, prin strigătele noastre insistente la ușa ambasadei, poate vom fi reușit să îi tulburăm pe cei mulți de acasă care se afundă în ”somnul (cel) de moarte” al indiferenței, cinismului și resemnării.

Aceștia trebuie treziți la o realitate a debandadei și minciunii, într-o țară care, atenție, încă mai poate fi… normalizată. Dar solidaritatea și mitingurile de susținere, pentru care vă suntem mulțumitori, nu sunt de-ajuns. Nu e suficient să ne citim reciproc postările, să ne dăm like-uri și share-uri solidare. Suntem într-un balonaș de săpun în care e cald și bine. S-au încins spiritele de atâta indignare. Dar balonașul nostru trebuie spart. Anglofonii au o vorbă… we’re preaching to the choir. Și corul știe deja predica. Problema sunt cei din bancă. Cei mulți care ațipesc sau dorm de-a binelea nepăsători și cinici. Aceia trebuie treziți. Fără ei, duminica trecută și duminica din 16 vom fi răgușit degeaba.

Foto: Natan Mladin, Facebook.

Aceasta postare Strigătele democrației a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Sa sharuim acest formular, sa-l multiplicam cu darz la xerox, sa-l impartim celor aflati la cozi, sa intre oamenii in sectie cu el completat si sa se voteze cat mai repede ca sa apuce cat mai multi oameni sa voteze.

Aveti aici o versiune PDF a documentului pentru a fi descarcata:

Declaratie-pe-propria-raspundere-2014

Nu va lasati descurajati. 

Aceasta postare Alegeri Prezidentiale 2014 a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Text publicat initial pe pagina de Facebook a lui Cristian Badilita, in data de 26 Septembrie 2014.

1. Republica s-a instaurat în România la iniţiativa şi sub presiunea marelui dictator sovietic Stalin. Cum bine se ştie, Regele Mihai a fost obligat să abdice prin şantaj: dacă nu ar fi semnat actul de abdicare, o mie de studenţi ar fi fost executaţi. Voinţa poporului nu a fost consultată asupra schimbării de regim.
2. În România, republica este echivalentă cu regimul criminal comunist şi cu regimul mafiot postcomunist.
3. Primul preşedinte al republicii a fost dictatorul Nicolae Ceauşescu. El a rămas modelul preşedinţilor ulteriori.
4. Instituţia prezidenţială nu are legitimitate în România. Este injust ca preşedintele unei republici de origine comunistă să uzurpe locul deţinut, de drept, de Casa Regală a României.
5. Ca monarhişti şi patrioţi români refuzăm să finanţăm din impozitele noastre o campanie republicană de origine comunist-sovietică.

6. Partidele politice, Parlamentul, Senatul sunt forţe politice şi instituţii legitime, normale.Singura instituţie nocivă şi nelegitimă, care trebuie să dispară din România, este instituţia prezidenţială.
7. Monarhiştii români nu vor boicotarea alegerile prezidenţiale. Ei vor participa MASIV şi vor scrie pe buletinul de vot cuvântul MONARHIE. Toţi românii care au convingeri monarhiste sunt îndemnaţi să voteze în acest sens, pentru a şterge, printr-un simplu gest de demnitate personală, ruşinea istorică din decembrie 1947.
8. Fiecare campanie republicană a prezidenţialelor costă sume uriaşe, suportate de contribuabili. Doar pentru campania din 2014 ministerul de interne a primit 166.778.000 lei. Aceşti bani ar putea fi folosiţi în scopuri cu adevărat utile. Revenirea la Monarhie ne-ar aduce economii inclusiv la capitolul financiar.“

Aceasta postare De ce votez monarhia la prezidenţiale? a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Am aflat cu stupoare, laolalta cu o mare parte a tarii, ca Robert Turcescu a declarat ca a fost ofiter acoperit.

Si am aflat ca acest lucru este marea vina care il macina, marele puroi care il consuma de atata amar de vreme.

Am aflat ca si-a facut marturisirea cu un suspin de eliberare si ca acum constiinta lui canta si zburda si ca desi asteapta „oprobiul public” e liber in fata lui Dumnezeu de la care isi cere iertare.

Acesta este status-qvo-ul. Aceasta este marturisirea lui Robert Turcescu, juranalist, om de televiziune, scriitor si evident fost ofiter sub acoperire.

Romania are o istorie neagra legata de serviciile de informatii. O istorie de coruptie, teama, ilegalitati si tortura. Inchisoare. Presiuni. Dezinformare.

Insa cei care nu inteleg necesitatea si valoarea serviciilor de informatii si contra-informatii se pacalesc si se imbata cu apa rece.
Cei pentru care „oroarea” de a-si servi tara in acest fel este cea mai mare pata pe robele albe ale constiintei lor comit o grava eroare de judecata.

Un om cu o etica solida va sti sa diferentieze intre un stat de drept si un stat abuziv, intre un stat democratic si unul care guverneaza prin teroare.

Nu e nici o rusine in a servi interesele natiunii din care faci parte. De ce, oare, ai insinua asa ceva?

Nu cred ca are sens sa intru in prea multe detalii. Dar daca Robert Turcescu a fost, intr-adevar ofiter acoperit, el a facut parte din serviciile de informatii de dupa 1989. Carora, Romania le datoreaza niste lucruri importante: unele cunoscute, unele se intrevad, despre altele poate nu vom sti prea curand.

Declaratia lui Robert Turcescu, daca este reala, este o de-zicere de Romania. Dezicere de serviciul pe care (poate) l-a adus tarii noastre.
Mai ales in contextul mistico-religios in care a facut intreaga serie de declaratii (context care pe mine personal ma face sa ametesc putin, a greata), totul are aparenta unei piese de teatru de prost-gust.

Daca Robert Turcescu a facut, realmente, o greseala, aceasta a fost declaratia si iesirea de sub acoperire.

Daca Robert Turcescu a fost realmente ofiter acoperit si s-a desconspirat in felul acesta (si daca desconspirarea nu a fost ca urmare a unui ordin direct, de la superiori), de-abia acum a savarsit marsavia: afirmatiile sale pot pune in pericol viata si misiunea altor agenti aflati sub acoperire.

De ce ai iesi in fara unei natiuni ca sa hranesti ideea ca serviciile de informatii sunt institutii maligne? Primejdioase? Care urmaresc interese proprii si ilicite? Pe langa faptul ca e o prostie (si aici nu ma refer doar la declaratiile lui R. Turcescu, ci si la circul mediatic in care ne balacim de cand se banuieste existenta unui ofiter acoperit printre candidatii la alegerile prezidentiale), e si nedemn si lipsit de respect fata de oamenii care servesc cu onoare si sacrificii aceasta tara.

Postez, pentru posteritate, cateva din declaratiile fabuloase ale lui Robert Turcescu:

• Este vorba despre o marturisire publica, la care inca reflectez.

• Nu am trait o eliberare mai mare, o sarbatoare mai mare, nu am auzit lucruri mai frumoase in sufletul meu decat astazi dupa ce m-am eliberat de povara asta.

• Am cautat adanc in mine.

• Intr-un fel sau altul mi-am dat seama ca e necinstit, ca nu pot sa va mai mint, ca trebuie sa marturisesc. Eu nu mai pot sa traiesc asa. Astazi va spun, din moment in care m-am decis sa public aceste documente, da eu le-am pus acolo mi le asum si sunt ale mele.

• Astazi mai mult ca oricand sunt impacat.

• Am scris acolo ca imi cer iertare. Tuturor celor pe care aceasta povara a mea ii incurca.

• Nu mai puteam veni in fata voastra vorbind despre ofiterul acoperit care candideaza la presedintie si eu sa ma simt asa in interiorul meu.

• Nu stiu de ce am stat atat, pentru ca acum a venit momentul, asa a vrut Cel de Sus. lucrurile astea tin de ceva mult mai inalt

D-le Turcescu, va aflati intr-o grava eroare: A-ti servi patria nu e o rusine, ci o onoare!

Astept sa vad care este miza reala a acestor declaratii. Pentru ca nu cred ca este vorba doar de faptul ca Robert Turcescu & Casa Presei nu au ajuns in finala Eurovision cu „Un refren”. 

P.S. Sunt perfect constienta de mostenirea securista si neo-comunista care inca ingreuneaza armata, ministerele, serviciile de informatii si orice altceva respira in Romania.
Asta nu inseamna insa ca trebuie sa demonizam Romania si tot ce exista in ea, si ca trebuie sa inchidem ochii la realitate.

Aceasta postare Cazul Robert Turcescu: Despre rusine si onoare a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Romania are o obsesie pentru curent. V-am povestit de asta, da?

Noi o stim, da strainilor le e mai dificil sa inteleaga. Anumitor straini. Cu surpridere, am aflat ca exista forme ale „curentului” si in alte parti, nu doar intre Dunare-Carpati si Marea Neagra.

In special in Germania, am inteles ca exista ceva similar, denumit Zugluft, dar e posibil sa ma insel asupra traducerii. Nu stiu nici o boaba de Germana!

Foto by: Mattox.

But I digress…

In conditiile in care Curentul reprezinta aceasta amenintare care planeaza asupra noastra, precum atarna sabia asupra lui Damocle, simplul gest manifest de a te oferi sa inchizi un geam sau sa il deschizi  – pentru uzul altcuiva, poate cuprinde in sine 1000 de mesaje si de semnificatii.

Calatoresc mult cu taxiul. Dimineata. Si am timp, in felul asta sa observ lucruri. Sa gandesc. Sa reflectez.

Vara asta, ca nici o alta data, oamenii s-au oferit sa inchida sau deschida geamurile masinilor, ca semn de curtoazie fata de prezenta mea pe bancheta din spate.
Ei aveau geamul deschis, din dorinta de racoare – sau inchis, din alte motive. Si oferta asta a lor m-a pus pe ganduri.

Ma gandesc ca, ceea ce ne lipseste noua mult, ca natiune, este impulsul de a deschide geamul pentru altii.

” – Nu va suparati? Va e cald? Vreti sa deschid geamul putin?”

Pentru cineva care traieste in orice oras din Romania, sintagma asta este de ne-auzit in mijloacele de transport in comun. Fie, poate foarte-foarte rar.
Dimpotriva, esti indemnat si se striga spre/la tine sa inchizi geamurile, la cea mai mica suflare de vant. De teama, probabil.

Dar gestul asta, care la noi capata dimensiuni sacrificiale, pentru mine este unul de bun-simt.

In clipa in care in Romania se vod deschide mai multe geamuri, vom fi facut un important pas spre progres. Cred sincer ca vor fi mai multe zambete pe strada. Cred ca vom fi mai senini, in clipa in care vom vedea ca celalalt isi rupe putin timp timp/interes pentru a ajuta la eliminarea unui discomfort, pentru a da o mana de ajutor.

Cred ca  Romania ferestrelor deschise va fi o Romanie putin mai educata, chiar si in domeniul sanatatii. Pentru ca, nu-i asa, un geam intre-deschis nu e o plaga nationala.

Dar mai cred, si aici deja e posibil sa trec intr-un taram al utopiei, ca o Romanie a geamurilor deschise va fi o Romanie a oamenilor care se gandesc la altii, si la viitor. Nu doar la binele lor imediat.

Si in tara aceea, doamnelor, domnisoarelor si domnilor, se va alege altfel inclusiv clasa politica, conducatoare si se vor tria altfel elitele intelectuale.

Nu va suparati, va e cald?

Aceasta postare Romania ferestrelor deschise a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Poate ati aflat ca in ultima saptamana au fost reportaje in presa scrisa dar si la TV despre un asa-zis furt de identitate (expresie intalnita intr-un jurnal de stiri) pe care l-ar trai Raed Arafat, medicul Raed Arafat, secretar de stat in Ministerul Sanatatii.
Mai multe detalii aici, intr-un articol Adevarul.

Am sa las la o parte confuzia dintre cont de facebook si fan-page, deoarece pana la urma din articol se poate intelege ca nu e vorba de un cont personal de facebook.

Ce ma surpride e exprimarea pe care am auzit-o la TV (urat din partea mea ca nu am retinut postul pe care am vazut stirea, dar nu putea fi decat Prima sau ProTV intrucat nu urmaresc stiri altundeva), si anume ca un fan-page ar constitui furt de identitate. O exagerare naiva si periculoasa. Facebook nu pedepseste conform regulamentului paginile „neoficiale” pentru un subiect/personalitate/brand, dar ofera posibilitatea de a adauga in cadrul paginii facute din admiratie un link spre o pagina oficlala, administrate de persoane aflate in drept sa faca acest lucru.

Aparent, pagina de facebook a lui raed Arafat adunase mai mult de 80.000 (86.000 la ultima mea verificare) de fani si opiniile prezentate de administratorii paginii alaturi de acest numar aparent impresionant a provocat o reactie din partea d-lui Arafat in persoana:

„Se încearcă discreditarea mea. Problema este că altcineva face tot felul de declaraţii care nu sunt ale mele. Chiar dacă am opinii legate de anumite subiecte, nu vreau ca altcineva să le scrie pentru mine. Oricum, am văzut că cel care este în spatele contului mai face unele greşeli de exprimare. Este un profil bine gândit”, a mai spus Arafat pentru adevarul.ro.

Citeste mai mult: adev.ro/myxp0b

Afland despre problema, am vrut sa „particip” cumva la problema, si am raportat pagina respectiva.

Facebook obisnuieste sa dea un raport/rezolutie pentru fiecare raportare si astazi am fost anutata ca pagina a fost stearsa.

Ce concluzii as dori sa trag eu personal din toata intamplarea aceasta?

• Ca in era social media, mai ales daca esti o persoana cunoscuta este bine sa fii prezent online astfel incat sa iti poti transmite tu personal mesajul tau si sa nu lasi impostorii sa se foloseasca de numele tau pentru a-si transmite ideile.

• Este important sa ai o reactie si sa actionezi, chiar daca la inceput miza nu pare foarte mare. Domnul Raed Arafat a fost si creditat intr-un articol de ziar pentru opinii formulate pe respectiva pagina de facebook. Pentru cineva care face parte din administratia publica la un asemenea nivel ceva de acest gen poate fi destul de daunator/suparator.
• Atunci cand nu iti este clar ce sa faci, mergi cu mesajul tau in public, si sansele sa reusesti sunt mai mari. Personal cred ca motivul pentru care pagina a fost stearsa a fost pentru ca cei de la facebook probabil au primit un numar considerabil de rapoarte pentru acea pagina, indiferent de „motivul” trecut in raport.
• Am mai intalnit situatii in care pagini evident-false trimit mesaje care sunt receptate de public si crezute. Si in care acele mesaje aduceau in mod clar un prejudiciu de imagine. Cazul respectiv era al Casei Regale, in numele careia fusesera facute cateva pagini de facebook administrate de persoane rau-voitoare si/sau in necunostinta de cauza.

Mi-as dori niste optiuni speciale oferite de facebook, prin care raportarea unor asemenea cazuri sa fie mai simpla si sa nu fie nevoie de raportari masive din partea utilizatorilor pentru a fi rezolvate.

Aceasta postare Raed Arafat: O problema de imagine si PR? a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Am de adus niste argumente in favoarea ideii din titlu: „Romania mai are de invatat!” 

[list style=”event”]

• Stop-cadru 1:

[/list]

O sambata dupa-masa, ma aflu in parcul Herastrau alaturi de o seama de fete+baieti mai tineri decat mine, printre care si sora mea de 12 ani. Veneam de la Otaku, si am poposit sa bem un suc. Terasa, printre putinele practicabile in parc, pe partea mai lipsita de nazuri (fata de Sos. Nordului, de ex.), a fost mereu printre preferatele mele. Am comandat o bautura facuta din suc de mere, felii de lyme, gheata si zahar brun. Combinatie delicioasa, nume: green Apple.

Pe finalul bautului din pahar, descopar ca bucata de gheata cu care ma jucam prin pahar nu este gheata, ci…o bucata MARE de sticla: doua degete/trei degete. Chem unul dintre chelneri, prin semne, muta de uimire. Am petrecut urmatoarele 5 minute el icnercand sa imi demonstreze ca sticla aia nu exista, eu enervandu-ma destul de tare. Situatia s-a finalizat cu stergerea de pe bon a primei bauturi, si inlocuirea ei cu una noua.

[list style=”event”]

• Stop-cadru 2:

[/list]

Intr-o seara din timpul saptamanii, ma aflu cu sotul meu la coada la mega-image. Sa tot fie ora 19.00. Cozile mari, doua case oprite. Aceste magazine (unele din ele, cel putin) au afisate semne peste tot cum ca intre anumite ore daca nu sunt toate casele pornite si sunt mai mult de 4 oameni la rand se poate cere conducerii deschiderea unei case de marcat in plus, si se ofera o recompensa de 5 RON.

Cineva, o persoana grabita dupa aparente, spune acest lucru personalului aflat in jurul nostru. Nus e intampla insa nimic. Alte 10 minute mai tarziu, persoana care facuse cererea abuza verbal persoana de la casa, si o reprezentanta a magazinului (doamna, spre varsta de pensionare) incerca sa justifice ceva, cumva: „Si sa ramaneti va rog, la final! Trebuie sa va trec in registru si sa semnati de primire!”. Pot doar sa presupun ca se referea la recompensa monetara de 5 RON pentru a calma spiritele foarte incise din jur. Pentru ca da, 5 lei fac toata diferenta dupa o jumatate de ora pierduta in plus absolut aiurea. Nu, o alta casa de marcat nu fusese deschisa cand noi am plecat. 

[list style=”event”]

• Stop-cadru 3:

[/list]

A fost o expozitie de fluturi la muzeul Antipa.  Sau inca este, nu am verificat. S-au achizitionat niste crisalide de fluturi tropicali care au devenit fluturi in Bucuresti. Niste creaturi delicate, diafane si vesele, fluturii.
Aripile lor sunt mari, si foarte usor de ranit. Fluturii, daca sunt atinsi pe aripi isi pot pierde polenul si capacitatea de zbor. Si mor. De foame. Am intrat in baraca construita ad-hoc in curtea muzeului, langa tomberoane. Baraca din lemn si panza de sac de cartofi. Nu am vazut nici sisteme de incalzire pentru noptile bucurestene foarte netropicale.

Toti fluturii, in afara de cei foarte micuti (4-6 dintre ei) care zburau doar pe sus si stateau ascunsi toti aveau aripile rupte si zburau foarte greu. Pentru ca oameni mari si copii totodata puneau mana pe ei: si-i asezau pe haine, pe maini, pe par. Copii mici, pana in 8 ani, alergau dupa ei si incercau sa ii prinda fara ca parintii lor sa le spuna ceva. O prietena a vizitat expozitia cu o saptamana inaintea mea si toti fluturii erau bine. Nici o saptamana mai tarziu si populatia civilizata si la muzeu mergatoare din Bucuresti a reusit performanta sa chinuie si sa tortureze bietele fiinte. Si nu, aripile fluturilor nu se repara singure.

[list style=”event”]

• Stop-cadru 4:

[/list]

Eurovision. Romania ia o pauza de la orice, alaturi de Europa si se uita la un concurs muzical european.

Lasand la o parte toate implicatiile politice, preferintele unuia sau altuia (*hint, hint* Anouk) sau lipsa (mea) de placere in a-l asculta pe Cezar, ma iertati C E Z A R, am si eu o scurta observatie de facut:

Liana Stanciu a facut una dintre cele mai groaznice traduceri pe care le-am auzit in viata mea. Si nu, nu simt nevoia sa o inteleg, pentru ca daca nu esti facut pentru traducere live (simultana), mai bine nu te bagi. Mai ales daca esti un nume recunoscut, in radio si televiziune si daca vocea ta e trade-mark. Rad si curcile de tine.

Ei bine, nu si in Romania. Asta e un caz de: ori suntem noi prosti, ori suntem luati de prosti, pentru ca  (nu?), „merge si asa” e un motto bine-cunoscut pe la noi!

[quote style=”1″]Doamna Stanciu, va rog frumos, data viitoare lasati un tanar/o tanara  care se pricepe si lucreaza in domeniu sa se ocupe de asta. Garantez ca are si dictie si voce lucrata daca lucreaza in domeniu. [/quote]

Se aude?

Meanwhile in Romania:
La noi oamenii se cearta aiurea si devin agresivi absolut gratuit, sau se iau direct la bataie la semafoare. La noi, sunt alesi in legislativ persoane cunoscute cu dosare pe rol, si cand Justitia vine din urma cu sentinta televiziunile declanseaza un circ mediatic despre cum si in ce fel plange familia criminalului dovedit. Nu o data. Macar Becali nu a incercat sa se sinucida.

Mizele pentru care se cearta intre ei politicienii sunt puerile, micile lor vendete personale care insa au impac major asupra economiei nationale si asupra imaginii nostre in afara sunt la ordinea zilei.

Lipsa de valori si de lideri puternici sunt acute.

Romania mai are de invatat multe pana sa fie o tara civilizata.  Dar cred ca fiecare dintre noi poate sa puna umarul la treaba, cumva: sesizati nedreptatile – nu va lasati intimidati. Cereti-va drepturile peste tot, dar in mod civilizat. Aratati-va lipsa de sustinere fata de hoti si oameni fara rusine care se prefac ca detin puterea – puterea este la noi, le e frica sa recunoasca dar e adevarat!
Sustineti valorile acolo unde le gasiti.

Aveti rabdare, chiar daca sunteti obositi. Mai presus de orice, fiti buni cu cei din jur. Bunatatea inseamna frumusete interioara. Bunatatea inseamna intelepciune. Sa crestem si noi alaturi de Romania pe care o invatam sa fie mai frumoasa!

Aceasta postare Romania mai are inca de invatat a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Despre un personaj fabulos, „Curentul” si modul in care el se comporta in cultura populara romaneasca:

Am petrecut seara de sambata in compania unor dragi si buni prieteni, veniti din Canada in Romania. Daca va intrebati „De ce?” avand in vedere ca multi dintre noi si-ar dori sa plece de aici acolo, aflati ca si eu le-am pus aceasta intrebare. 😀

Nefiind familiarizati cu intreaga cultura romaneasca si cu ideile si obiceiurile noastre, reusesc sa le povestesc cate ceva despre noi de fiecare data cand ne vedem. Sambata seara era un frig destul de pronuntat (pentru noi romanii) si pornind de la asta, si de la faptul ca ei sunt canadieni – pentru ei iarna inseamna -40 de grade Celsius – am ajuns sa discutam despre „curent”. Si le-am povestit cu destul de multe detalii cam ce simtim noi si ce credem noi legat de acest subiect sensibil.

Nu se poate sa fii roman, sa traiesti macar cateva luni in tara noastra si sa nu fii speriat cu acest veritabil Bau–Bau care este „Curentul”.

O simpla cautare pe google va aduce la lumina titluri care mai de care mai interesante, dintre care multe se bat cap in cap. Subiectul este dezbatut chiar si pe Softpedia, la modul serios.

Frica asta de neinteles pentru straini pe care o are intreaga Romanie a aparut de undeva, la un moment dat, insa mi-a fost imposibil sa precizez de unde ne vine.

Cu totii am auzit despre efectele infioratoare ale acestei arme de distrugere nationala care este aerul miscator: cauzeaza probleme cu spatele, cu capul, cu maselele, cauzeaza pneumonie, pareze etc. In ritmul asta nu m-ar mira sa il fi cauzat si pe Ceausescu. Sau chiar ca Basescu sa fie la radacina problemelor si in cazul asta. Mai stii?

Oricum, eu am o sensibilitate la frig care e de natura reumatica. Sunt inclinata sa dau vina tot pe „Curent”. De ce nu?

Urmeaza insa un mare adevar:

„Curentul” exista! Aerul se misca in stanga si in dreapta, in sus si in jos si uneori chiar pe diagonala, si nu avem cum sa il oprim. De fapt, se pare ca nici nu e bine sa o facem, deoarece cladirile neaerisite si izolate de exterior devin nesanatoase pentru oameni: fie ca sunt cladiri de birouri fie ca sunt locuinte.

Curentul exista si nu depinde decat de cateva lucruri simple evitarea problemelor care sunt puse in seama lui: un stil de viata sanatos, un sistem imunitar bun, si adecvarea vestimentatiei la ocazie.

Inca un sfat, si ma opresc aici: Daca vreodata una dintre problemele voastre de sanatate este pusa pe seama curentului de catre vecini, batranele din autobuz si altii din aceasta categorie, e OK.

Daca insa ajungeti la medicul de familie cu o problema si acesta da vina pe curent pentru problemele voastre, cereti totusi un consult de specialitate. E mai sigur.

Si ca sa vedeti ca imi iau in serios subiectele de interes national va las pe final cu o concluzie dintr-un articol pe aceasta tema aparut in Evenimentul Zilei:

Studiile au demonstrat că rinovirusurile (virusurile care dau răceli) nu au preferinţe: îi atacă şi pe cei care se îmbracă gros, dar şi pe cei ce poartă haine subţiri.

 

P.S. Melodia nu are nici o legatura cu textul, dar John Denver e unul dintre preferatii mei.
P.P.S: Sursa foto. 

Aceasta postare „Curentul” exista a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Nu inteleg de ce toata lumea face atatat caz de faptul ca Becali si-a facut banii cu oi. De parca asta i-ar fi garantat auromat un singur neuron, si ala folosit prost si evident stratul gros de nesimtire ca topping.

In primul rand, lucrul cu animalele iti da un anumit fel de disciplina. Lucrul cu animalele care depinde de anotimp, vreme, animale salbatice, toate astea iti daruiesc un anumit fel de intelepciune. De asemenea nu poti ajunge in varf, cu alte cuvinte cioban cu acte in regula, decat in timp indelungat: cunoscand bine animalele, locatiile, vremea si mai ales oamenii.

Oameni buni, Becali nu e cum e din cauza ocupatiei sale anterioare, ci pentru ca asa e natura lui. Asta poate, atat ne da. Inclusiv din parlamentul european.

Cumva, a avut priza la prostime.

Cu spoiala lui de credinta, cu impresia lasata asupra celor multi ca el chiar poate reprezenta cumva un fel de trimis al Domnului. Reuseste cumva chiar sa se foloseasca de credinta lui ca sa isi mascheze preferintele personale:

 Este adevărat că eu sunt misogin, dar din punct de vedere al religiei. Nu văd femeile în funcţii foarte mari, pentru că aşa spune cartea sfântă. citat din Gigi Becali

Discursul lui brut, impanat cu idei semi-crestine. Darnicia lui insotita de camerele de filmat peste tot, discursurile lui urate dar spuse tare in fata tuturor despre cat face el, si cat are de gand sa mai faca. A, si da de pomana la saraci si biserici altceva decat pantofi cu toc. Adunati toate astea si veti vedea ca Becali, in ochii multora era sau inca este un fel de Robin Hood ortodox si credincios, care in loc de arc si sageti are un Maybach si un mandat in PE.  Toate astea au fost publice. Apoi au mai fost cine stie ce intelegeri de culise, care l-au propulsat in politica. Asta nu au fost publice. Au fost mai pe ascuns. Dar toate astea l-au facut sa fie pe Gigi Becali europarlamentar de Romania.

Si noi l-am cocotzat acolo, nu oile lui.  Noi prin votul nostru, prin tacerea noastra, prin lipsa noastra de educatie, prin nepasarea noastra. Prin complicitatea noastra.

Noi suntem, oameni buni, oile lui Becali. Si ne duce unde-i place.

Aceasta postare Oile lui Becali sau voturile noastre a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Paranteza:

Nu apartin nici unui partid, nici nu am apartinut vreodata. Mama e mare fan PNL, tata e apolitic dar stiu ca are simpatii de centru dreapta. Il inteleg.

Eu personal inclin intre un liberalism minimal ca stil de conducere, monarhie ca aplicare practica a organizarii si socialism (atentie!! aplicat de societatea civila, nu de stat) in ceea ce priveste categoriile care trebuiesc protejate: saracii, vaduvele, orfanii, parintii singuri si cei cu dizabilitati/boli.

Asa cum mi s-a parut ridicola asmilarea lui Basescu tagemei tiranilor si a dictatorilor, la fel mi se pare ridicola asemuirea lucrurilor care se petrec aceste zile cu o lovitura de stat.
Sa ma explic: o lovitura de stat are cu totul alta dinamica (dureaza in general cateva ore, sau o zi doua), se lasa cu arestari, executii sumare si/sau eventual mult sange.

 Imaginati-va aici orice, pentru ca incercarea mea de a descrie fie si metaforic totul poate avea efecte pe care nu mi le doresc. Am avut initial ceva in minte, insa am reusit o auto-cenzura la timp, inainte de publicarea articolului. Nimic, absolut nimic nu merita defilarea mea alaturi de toti oamenii astia care au navalit sa isi spuna parerea la modul grobian. Nici macar gretosul spectacol la care asistam zilele astea noi ca natiune, si lumea internationala ca martor usor preplex.

In primul rand Romania e in CRIZE. Nu CRIZA, ci intr-un fel de isterie verbala, in agitatie. Toata lumea are o opinie si si-o exprima mai mult dau mai putin feroce. In al doilea rand, parca toti si-ai pierdut din cauza asta uzul ratiunii si simtul masurii. Limbajul nostru a devenit grotesc de hiperbolic. Totul are dimensiuni mai mari decat in fapt: cuvintele nu mai sunt masurate, imaginile nu mai sunt cenzurate (de ratiune, ma intelegeti), ideile nu mai sunt mestecate ci inghitite direct.

Imediat ce a aparut Ponta pe scena (MRU a fost asa de iute si cand a aparut si cand ulterior a fost scos din functie ca nu ma apuc sa fac acum o analiza)…m-am gandit ca nu e a buna. Imi displac acesti fesenisti, comunisti, in fine…acesti…indivizi atat de mult, ca m-am distantat si mai tare decat era posibil de scena politica. Pur si simplu din dezgust.

Dar dupa sentinta asupra lui Nastase, si incercarile acelea hidoase – dar stangace, de „a-l face/a se face scapat” in mod miraculos de la inchisoare, am intrat in hora. Si iata ca acum am ajuns sa fac ce nu credeam: politica pe blog. Pff.

Sinuciderea lui Nastase: facatura.  De ce? Pur si simplu, din atatea motive incat nu am nici un dubiu. Daca nu v-ati convins pana acum, probabil ca nu va pot eu convinge.

ICR, Dorin Dobrincu (A.N), Avocatul Poporului, schimbarile din Parlament (tampeniile facute cu scopul de a-l scapa si pe  Victor  Ponta de acuzatiile de plagiat – sunt din alt film, dar tot de la ei) si toate astea care se tot aduna, asa sunt cumva integrabile unei metode des intalnite in sistemele democratice: schimbarea celor numiti politic de cei de dinaintea ta, cu unii numiti politic de tine cand ajungi sus. Asta asa este. Pe de alta parte, exista o anumita decenta, un anumit ritm in care se fac aceste lucruri. Da, chestiile astea sunt de condamnat, dar se petrec peste tot. Totul e cum. Cum se fac.  In nici un caz inventand posturi si pozitii, sau restructurand total institutii ca sa faci loc unuia sau altuia.

Ori ce vedem noi, este realmente doar atat: prinsi in febrilitatea asta de a se vedea cu toate catrafusele la locul lor, cu toti clientii politici pusi in scaunele care trebuie, USL-istii se impiedica cu stangul in dreptul si se fac de ras la nivel international. Ca national…ne cam asteptam. Sa fim sinceri!

Insa, parerea mea e ca toate motivele acestei grabe de a se aseza cu fundul pe scaune (era un joc, se aseaza 4-5 scaune in centru, si o gloata de oameni se invart in cerc si numara, si la final se reped sa apuce scaune: se mai paruiesc, se mai pocnesc, se mai sfasie  nitel…cam asa ) are un singur scop: vendetta politica, rasturnarea lui Basescu de pe sculul lui, si anihilarea lui politica.

Sa repetam: se grabesc asa, nu pentru a ne scoate din criza, nu pentru a imbunatati conditiile de trai, nu pentru brandul de tara, nuuuu! Ci numai si numai pentru a-si asigura pozitiile pe termen lung, si incep sa faca asta prin daramarea oponentului lor principal. Sa va fie de bine, baieti!

Sa revenim putin la senzorial, si sa ne reamintim cum arata totul:

• O guvernare febrila, care incearca cumva sa inghita totul cat mai iute (sarind etape, uitandu-si mandatul, paruindu-se cu tot ce nu accepta ideile si puterea lor), incearca sa obtina inlaturarea oponentilor de orice fel. Uitand ca unii li se opun nu ca sa il sustina pe mult blamatul Basescu, ci pur si simplu pentru ca nu le place culoarea, sangele lor comunist. Uite-asa. 
• Un presedinte depasit cumva de situatie, care incearca sa para cat de cat moderat in public, si sa pastreze o oarecare decenta fatisa a functiei sale si a presedentiei. 
• Niste partide furibunde luptand prin spatele scenei cu fel de fle de mizerii si procese, si contra lovituri de imagine si nu numai.
• Imaginati-va in acest context, si in jurul scenei o gramada de oameni care comenteaza care mai de care, pe tot felul de stiluri si cu multa patima cele ce se petrec infata noastra. Exact. Asta e opinia publica, condusa de istericii de pe la televizor, de pe bloguri, din social media, din ziare…

Fie ca suntem pro sau contra, comentam si ne mazgalim retinele si buzele cu cele ce se petrec. Si totusi, cum am putea sa nu zicem nimi.Dar chiar nimic?

Concluziile mele sunt ca:

Astept demisia lui Ponta, care va veni. Sau demiterea. Astept cumva dizolvarea USL, pentru ca s-au facut atat de tare de ras incat nu le vad un viitor politic prea luminos. Altfel stateau lucrurile daca in acesti doi ani primiti gratis (sau aproape) chiar faceau ceva pentru poporul asta, pentru tara asta. Ceva bun, util. Daca se chinuiau sa faca lucrurile sa mearga. Astept dizolvarea USL, tocmai pentru ca nu poti avea o platforma politica bazata numai si numai pe eliminarea din peisaj a unui SINGUR OM. Pai oameni buni, ce se intampla dupa ce pleaca Basescu?  Noi poporul, asteptam si altceva, nu vesnica voastra intoarcere a atentiei la ciolan. Si atat…

Si astept sa plece o data si Basescu de la putere, ca sa se mai calmeze isteriile. Dar nu asa. Nu fara sa existe o alta alternativa decat ultra-grabitul Crin sau extra-ridicolul Ponta. Nu gonit de poftele USL. Ci la finele mandatului pentru care a fost ales, inlocuit in mod firesc si constitutional, prin vot, de catre cetatenii acestei abuzate tari.

P.S. Domnilor, doamnelor, stimati cetateni: Invatam si noi sa nu mai vorbim tabloidico-otevist? Ca ati umplut blogosfera, ziarele, televiziunile si social media (si cozile de la magazineeee) cu exagerari si deformari ale unor cuvinte care alta data insemnau ceva: democratie, lovitura de stat, tiranie, despotism, dictatura, etc. Se poate? Ca devalorizam cuvintele si incurand ca sa ne facem intelesi va trebui sa facem si noi ca oamenii de stiinta: sa incepem orice discurs cu definitia pe care o acceptam pentru un concept sau altul.

Aceasta postare Politica in pom: Un copy-paste din gandurile mele a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Acest text a fost publicat astazi, 25.06.2012 pe contul de Facebook al lui Cristian Soimaru.  Fiind postat pe un cont de facebook, m-am gandit ca textul nu va avea parte de vizibilitatea pe care o merita, asa ca am cerut permisiunea de a-l posta si aici. ( Am regasit textul si pe blogul Suceava Evanghelica).

“I have a dream that one day…”

In aceste zile fierbinti (nu doar meteorologic) de vara m-am hotarat sa impartasesc cateva ganduri si aspiratii cu cei din generatia mea. Contextul si subiectul apelului meu au de a face cu situatia social-politica din Romania la mijlocul lui 2012.

Inainte de a-mi impartasi gandurile mi se pare firesc sa va spun doua vorbe despre mine si perspectiva din care scriu acest apel. Sunt un simplu cetatean, locuiesc in Bucuresti de 21 de ani insa calatoresc mult prin tara si prin lume, in curand voi implini 40 de ani si nu am alte pretentii in afara de faptul ca sunt un observator interesat de ceea ce se intampla in si cu tara lui, vad multe lucruri strambe desi sunt absolvent de Drept, iar din decembrie ’89 am cautat ca, dupa posibilitati, cunostinte si oportunitati, sa intreprind ceva folositor, in principal in domeniul social si al comunitatilor si, in secundar, in domeniul politic. Desi scrisul nu este un lucru la care excelez, m-am hotarat sa impartasesc acest apel cu cei din generatia mea.

Folosesc expresia “generatia mea” in doua sensuri. Intr-un sens mai ingust, ma refer la cei din generatia mea ca fiind cei care am terminat liceul sau facultatea in anii ’90, dar in sens mai larg, ma refer la cei cu care sunt contemporan. Scriu atat celor care si-au facut studiile si si-au inceput cariera in vremea lui Ceausescu, dar si celor care acum termina o facultate si se intreaba daca mai are rost sa mai incerce ceva prin Romania inainte de a-si cauta un rost undeva in “Vest”, poate chiar in Noua Zeelanda.

Ma adresez celor “liberi si puternici” care nu au neaparat averi mari sau notorietate ridicata, dar care au, inca, in suflet sperante si idei mari. Comunic catre acei oameni care nu asteapta ca altcineva, eventual Statul, “sa le dea si sa le faca”, dar care s-au cam saturat de un stat care “chipurile lucreaza pentru binele nostru”, in timp ce cei mai multi oameni se lupta cu tot felul de nedreptati, cu o birocratie care parca de pe vremea fanariotilor incoace refuza sa se reformeze cu adevarat, cu un sistem de taxe stramb si, nu in ultimul rand, cu efectele si conditiile unor servicii medicale sau sociale care intarzie sa-si dovedeasca eficienta, calitatea sau mult trambitata solidaritate.

Intr-un mod aparte, acest apel se adreseaza si colegilor mei cu care am construit pentru o vreme, desi scurta, in URR (acum 10 ani) sau in Noua Republica (mai de curand). Stiu ca multi aveti deja “la activ” mai multe dezamagiri, sperante amanate si “cucuie” incasate. In acelasi timp, stiu ca aportul si implicarea voastra vor fi decisive in construirea unei alternative politice credibile, libere, meritocratica dar si participativa. O constructie care poate aduce, pe termen mediu si lung, rezultate bune si diferite in politica si societatea romaneasca.

Apelul meu este simplu dar cu implicatii multiple. Cred ca este vremea si contextul ca mai multi oameni din grupurile mentionate mai sus sa se implice in cristalizarea, construirea si promovarea unei miscari largi de centru-dreapta care sa includa si un vector politic. Sunt constient ca multi altii – dintre cei care au mai multa “greutate”- au transmis deja un astfel de mesaj, dar consider nimerit sa-mi exprim si eu gandurile si aspiratiile in aceasta privinta.

Daca am invatat ceva, din toti acesti ani in care am observat si m-am mai si implicat in actiuni civice, sociale, comunitare sau politice, este acest adevar simplu, dar profund: “Fara implicare, nu exista schimbare.” De aceea am decis sa transmit acest mesaj stangaci din perspectiva unui “dreptaci” prin care sa va invit la reflectie, dar si la actiune inteligenta, precauta si curajoasa. Ma adresez potentialilor lideri ai acestui demers, dar si celor fara de care acest proiect nu poate capata anvergura si consistenta necesara.

Motivele si contextul in care fac acest apel tin, in principal, de doua dinamici:

1. Exista in societatea romaneasca un numar insemnat de oameni, lideri, organizatii, contributii si publicatii care tin de universul ideatic si identitar al dreptei in diferitele ei forme, nuante si “dialecte”. Atat pe termen scurt (anul 2012), cat si pe termen lung, aceasta miscare de centru-dreapta trebuie sa se articuleze si sa functioneze intr-un mod organic care va armoniza dorinta inalienabila de libertate cu nevoia de organizare si reprezentare politica.

2. Tendintele sociale, politice si electorale indica posibilitatea sporita ca la urmatoarele alegeri parlamentare configuratia Parlamentului sa fie dupa cum urmeaza:

1. un USL “labartat” peste mai bine de 2/3 din mandate;
2. un partid populist energizat de acuze si sloganuri simpliste, dar prea putin de solutii si credibilitate;
3. PDL-ul condus de fesenisti ai anilor ’90 care sa aiba si un numar de mandate mai aproape de “aritmetica electorala” a acelor ani; si d. UDMR-ul;

Fara a agita marote si pericole imaginare, e clar ca o astfel de posibila configuratie parlamentara nu este incurajatoare pentru functionarea echilibrata si responsabila a democratiei romanesti si ar fi o varianta total neplacuta pentru cei cu preferinte si perspective de centru-dreapta.

In toti acesti 22 de ani voi, colegii mei de generatie, ati construit multe lucruri, in variate domenii: business, initiativa civica, implicare sociala, mass media, educatie si in lucrurile care tin de spirit (Adevar, Bine, Frumos). Insa se poate mai mult si, mai ales, anumite lucruri le putem construi doar impreuna. Doar prin implicarea a mii de oameni care contribuie cu talentul, expertiza, formarea, resursele, speranta si caracterul lor se poate construi temeinic in domeniul politic. Fara sa ignor “oazele” de normalitate si schimbarile bune care s-au mai inregistrat in acesti 22 de ani, atunci cand ma refer la domeniul politic romanesc si la noua miscare, am in minte un mod diferit (in motivatie, metode si mijloace) de a aborda obiectivele politice.

Da, stiu ca suna imposibil, dar daca nu incercam cu siguranta nu vom reusi nimic.

Prea multi dintre cogenerationalii nostri se multumesc sa-si rezume implicarea in societate, in “viata cetatii”, doar prin comentarii si postari pe Internet. Postari care sunt mai mult sau mai putin inteligente, mai mult sau mai putin respectuoase, mai mult sau mai putin asumate, mai mult sau mai putin constructive. E OK sa ne exersam dreptul la opinie, dar consider ca ar fi si mai bine daca o parte mai insemnata dintre noi ar trece de acest nivel bazal.

E de inteles ca “suflam si-n iaurt, dupa ce ne-am fript cu tot felul de “ciorbe””. Dar de aici si pana la a “sufla si-n inghetata” nu facem decat pasul la cinism si la suspiciune bolnavicioasa, atitudini din care nu poate iesi ceva pozitiv.

Pentru ca am pomenit despre lideri si despre posibilul lor rol in acest context, dati-mi voie sa adresez cateva cuvinte unor lideri ai generatiei mele care, la un moment sau altul, au generat sperante si interes prin implicarea si initiativa lor politica. Ma refer la astfel de oameni: Cosmin Alexandru, Mihail Neamtu, Sever Voinescu sau Cristian Preda. Am apreciat initiativele si incercarile voastre de actiune, desi, pe alocuri, multi dintre noi am mai fost si descumpaniti de unele gesturi si actiuni ale voastre. Va rog sa ramaneti implicati in acest demers al construirii unei alternative, dar as indrazni sa va rog sa nu o faceti, nicicand, din perspectiva unui lider infailibil sau care le stie pe toate, desi atat eu, cat si multi altii recunoastem calitatile, contributiile si educatia voastra ce sunt deosebite. Lasati ca aceste calitati si merite aparte sa fie apreciate nu doar prin prisma ideilor elevate, a textelor inteligente si a propunerilor demne de luat in seama, ci si prin deferenta cu care ii veti trata pe cei care nu au toate aceste calitati sau care mai au si opinii diferite. Astfel se va putea coagula o adevaratea echipa care sa cuprinda oameni cu diferite dar complementare abilitati, expertize si contributii.

Ma adresez si unor profesionisti mai tineri (de genul lui Adrian Papahagi, Ioan Stanomir, Dragos Paul Aligica, Sorin Ionita, Raluca Alexandrescu, Emanuel Contac, Cristian Ghinea– ca sa dau doar cateva exemple ce imi sunt cunoscute) care acum, poate, sunteti mai putin cunoscuti unora, dar care, prin bagajul vostru de idei si cunostinte multi-disciplinare, puteti oferi o mai mare consistenta acestei alternative. Va rog si pe voi “sa puneti umarul” la aceasta alternativa si, eventual, sa invatati si din greselile personale sau tactice pe care le-au mai facut chiar si cei care v-au fost lideri, mentori sau colegi intr-un moment sau altul.

Draga MRU, imi permit sa va adresez si dumneavoastra cateva cuvinte. Eu si altii din generatia noastra apreciem asumarea implicarii de care dati dovada si dorinta de a contribui la coagularea unei miscari de “centru-dreapta”. Dati-ne voie sa va cunoastem mai bine, in motivatiile, aspiratiile si planurile ce le aveti si, impreuna cu noi toti, sa dam forma si continut acestei alternative.

Vorbind despre oameni care pot juca un rol in cristalizarea acestei alternative nu pot sa nu spun cateva cuvinte si despre cei care pot sluji, in continuare, ca repere si ca o sursa de echilibru, intelepciune si inspiratie in aceasta constructie. Fac referire la domnii Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, H.R. Patapievici, Vladimir Tismaneanu, Victor Rebengiuc si Mircea Cartarescu (si lista ar mai putea continua). Pentru multi dintre noi, prin ceea ce ati scris si intreprins in acesti ani ati facut “mai respirabil” aerul din societatea noastra. Multe din pozitionarile si contributiile dumneavoastra au deja un rol aparte in istoria noastra post-decembrista. Desi anii s-au adunat, si odata cu ei si multe dezamagiri, “oboseli” si critici nedrepte si extreme, va rugam sa fiti aproape de aceasta incercare a noastra de a vedea cristalizata o astfel de miscare. Inainte sa uit, multumim doamna Monica Macovei pentru demersurile ce au adus mai multa transparenta si responsabilitate in spatiul public.

Nu pot sa inchei fara sa adresez cateva ganduri si jurnalistilor. Ce mi-as dori eu dar cred ca si multi alti romani din partea mass media? Nu neaparat obiectivitate absoluta sau impartialitate desavarsita, ci mai mult respect pentru profesia dumneavoastra (adevar si deontologie), dar si pentru noi, cei care “consumam” produsele jurnalistice.

In ideea ca ati citit acest apel, doresc sa va multumesc mult pentru atentia acordata. In masura in care considerati util, va rog sa impartasiti aceste randuri si cu alti prieteni.

Dumnezeu sa ne dea gandul cel bun.

Cristian Soimaru Bucuresti, iunie 2012.

Aceasta postare Apel catre Generatia mea | Un text de Cristian Soimaru a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Am un prieten bun, si nah…lucreaza si el ca tot omul, intr-o firma romaneasca. Nu mare, nici tare mica. Adica prin asta inteleg asa, ca nu e una din firmele alea fantoma cu sediul intr-un apartament de bloc inchiriat, cu doi angajati cu jumatate de norma si doi la negru. Nu. Firma serioasa, cu ani de zile in spate…scoate si profit. Deci asa. Si discutam azi cu el, ca ni s-a nimerit sa avem in program amandoi putin timp liber. Pentru a clarifica, nu am mai discutat cu el de niste luni, din lipsa de timp. Omul asta are uneori un program asa de bizar, ca uneori uita sa manance. Ca multi altii dintre noi. Pentru ca ii cunosc colegii, si discut cu unii din ei, ajungem sa avem urmatoare discutie, care mie personal mie se pare simptomatica pentru starea Romaniei de astazi. Ce Basescu, domnule? Ce guvern? Ce criza? Nunu, fiti atenti aici:

Z.: ti-a zis Alina de faza cu Vlad si hartia igienica? :))

me: nu
me: wow
me: devine din ce in ce mai interesant
Z.: :))
Z.: ultima data a cumparat unul din colegi o hartie de cadea nisipul de pe ea…
me: hm?
me: adica cum adica cu nisip?
Z.: si acum ca a plecat el, l-au trimis pe Vlad sa ia alta
me: asa
Z.: adica era hartie super reciclata si era atat de tare incat cand o indoiai cadea din ea ceva ca nisipul fin Z.: cred ca erau bucati fine de hartie…
me: aaaa
me: :))
me: asa, si cu Vlad?
Z.: si cand l-au trimis pe Vlad
Z.: i-a spus d-na F. sa nu mai ia din aia roz, cu nisip 😀
Z.: si s-a intors Vlad cu hartie parfumata in 3 straturi :))
Z.: si cand a vazut a inceput sefa sa se agite
me: =)) looool
Z.: pai ce e asta? ca e scumpa. ca suntem multi. nu imi vine sa cred ce a luat!
Z.: :))
me: =))
Z.: noi eram pe jos :))
me: =))=))
me: cred, cred.
me: auzi, imi dai voie sa scriu asta pe blog?
me: modific numele
Z.: cred ca jumatate de zi numai cu hartia igienica a lui Vlad a tinut-o. sefa.
me: =))
Z.: da
me: loool
Z. is typing…
Z.: da, si asa cu treburile pe aici 🙂
Z.: sunt si triste sunt si funny :))
me: ce nume de scena iti doresti?
Z.: ma multumesc cu orice, nu am preferinte
me: lol Z.: doar sa nu fie ceva gen n00b :))
me: ;))
Z.: glumesc, poate sa fie orice
me: your name, my friend, shall be Z.
Z.: Zuper :))
Z.: stii bancul?
me: nu =))
Z.: l-am citit mai demult:
Z.: Se plimbă iepuraşul prin pădure. Şi ursul se plimbă prin pădure. Hop, prinde iepuraşul şi-l bate. Pe acolo trece călare un cavaler, pe un cal negru, cu mască neagră, cu pelerină neagră. Se opreşte, snopeşte în bătaie ursul, îşi scoate apoi sabia şi face un Z mare în blana lui. Apoi se urcă pe cal şi pleacă mai departe. Iepuraşul cu greu îşi revine, şi şopteşte: – Mulţumesc, Zuperman!
me: =))

The end.

Aceasta postare Starea natiunii sau „Despre hartia igienica” a aparut prima data pe Corcodus.ro.

Iata comunicatul Casei Regale, cu privire la evenimentele din aceste zile, in speta cu privire la protestele care inca au loc in aceasta perioada pe tot teritoriul Romaniei:

Palatul Elisabeta, 22 ianuarie 2012

Biroul de Presă al Majestății Sale Regelui Mihai I este autorizat să transmită următorul comunicat:

Familia Regală știe că tot mai mulți români își exprimă cu tărie convingerile și nemulțumirea, de mai multe zile, în orașele țării și în străinătate. Povara cetățenilor este din ce în ce mai apăsătoare. Clasa politică a țării are datoria de a da răspunsurile pe care oamenii, pe drept cuvânt, le așteaptă.

Românii și-au pierdut încrederea. Ei cer astăzi politicienilor un comportament public rupt complet și definitiv de năravurile trecutului.

Întreaga Familie Regală este alături sufletește de toți cei care au în aceste momente nevoie de încurajare și solidaritate.

Regele Mihai I a spus în mesajul său adresat Parlamentului României că ,,cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos”. Aceste cuvinte au fost adresate tuturor celor care au puterea de a schimba ceva în România.

Lecția de istorie pe care tinerii au dat-o țării în decembrie 1989 arată că românii au încredere deplină în virtuțile democrației și libertății atunci când destinul țării este la răspântie. Europa și România trec împreună prin vremuri de restriște. Cu atât mai mult astăzi avem nevoie ca politica să respecte locul cuvenit pe care i-l conferă democrația și să nu ia locul competenței, în spațiul public și instituțional.

Fără nici o îndoială, criza economică mondială afectează România. Dar este, totodată, evident că protestele din țara noastră merg mult mai departe decât atât: românii își exprimă frustrarea față de politicieni care nu au privit niciodată dincolo de îngustele lor interese, care au fost mai mult ocupați cu mici dispute personale decât cu buna administrare a țării.

Regele și Principesa Moștenitoare urmăresc evenimentele cu profundă îngrijorare și rămân hotărâți să facă tot ce este în puterea lor pentru a apăra și promova interesele României, fără să favorizeze nici o formațiune politică.

Aceasta a fost datoria Coroanei Române, în fiecare generație, și va rămâne astfel în viitor.

Aceasta postare Comunicatul Casei Regale, 22 ianuarie 2012 a aparut prima data pe Corcodus.ro.