Ok, asa cum am mai spus pe ici-pe colo, am inceput sa lucrez de la 1 septembrie intr-o alta companie, si aici sistemul e altul. Salariul se plateste pe card. Nimic nou pana aici, nu? Ei bine eu nu mai aveam nici un cont activ, si nici o dorinta fierbinte sa resuscitez relatia mea cu BRD. Pentru ca mi s-au parut extrem de…inumani.
Bun. Am avut o relatie relativ suportabila cu ING bank, si le apreciez eforturile care au condus la ideea de self banking, ceea ce m-a facut sa spun…hey, de ce nu?
Ok, totul bine si frumos, pe 2 septembrie ma duc, fac un cont nou, mi se iau inca o data toate datele, semnez si parasemnez, si mi se spune zambind ca in 5 zile apare si cardul.
Apare, negresit, dar eu uit de el, asa ca ridic nu 5 zile, ci 7 zile mai tarziu din cutia postala plicul. Peste alte doua zile, ajung cu el la ING office, mi se activeaza frumos cardul, totul numai zambete. Pana aici nimic in neregula.
Ieri primesc o notificare de la sediul central, cum ca nu mi-am putut primi salariul, doarece banii mei au sosit inapoi. Nefiind foarte sigura daca codul IBAN fusese corect, sau care era natura problemei, am zis: merg jos si verific. Asa ca am alergat catre bancomatul ING de la parterul cladirii, si am dat sa verific starea contului. Sanchi! Bancomatul mi-a oprit, cu scuzele de rigoare, cardul.
Deja incepusem sa fiu nerabdatoare. Ajung sus, scriu la sediul central al companiei ca e „o mica problema cu contul” si dau iute telefon la ING.
Mi se cere CNP-ul, si intr-adevar mi se confirma ca am contul inchis. Intreb de ce. Nu se stie. Mi-nu-nat.
Si uita asa…m-am trezit fara salariu si cont si card. Prin amabila mijlocire a celor de la ING, care au decis ca e momentul sa imi inchida contul din motive necunoscute.
De dimineata, ajung la Office-ul „de care apartin”:
Acolo, fetele amabile dar nestiutoare. Li s-a raspuns anemic de catre o „voce” din telefon, ca nu este posibila redeschiderea contului. Si ca sa faca o „actualizare de date” si un cont nou.
Le-am explicat ca nu sunt 100% sigura ca mai doresc un cont la ei.
O domnisoara s-a simtit datoare sa imi explice ca sa le las actele semnate, ca sa „faca oricum” contul nou, „poate maine ma razgandesc”. (Daca tacea…).
Asa ca am refuzat, si m-am dus si mi-am deschis alt cont, la Raiffeisen.
Papa, ING.
P.S. In timp ce scriu aceste randuri, ma suna de la ING. Se pare ca „din greseala” contul meu a fost inchis „o data cu celalalt”. Care celalalt era inchis cand il facusem pe asta nou. Ca asa mi-a spus mie domnisoara cu par frumos si cret care m-a ajutat la inceput. Insa a fost reactivat si pot sa imi iau si cardul, i-me-di-at, si totul e in regula.
Daca mi-ati fi spus asta de dimineata, era totul in regula. Asa, acum ma mai gandesc daca are vreun sens sa mai folosesc acel cont, care va fi perpetuu gol. Ar mai fi ceva care ma face sa reconsider ideea. Faptul ca cineva s-a zbatut, totusi sa reactiveze contul. Stiu cum e sa te zbati pentru un client aparent insignifiant, ca sa ai satisfactia ca ai ajutat un om. Nu stiu, ma mai gandesc.