Comentarii la: Viata nomada si efectele secundare

De: alaxandra

alaxandra — Mon, 21 Jul 2014 09:14:24 +0000

Ca răspuns la Anca.

Da…inteleg ce zici. Si in cazul prieteniilor de genul asta intra in scenariu si modul in care uneori pur si simplu legaturile care odata erau puternice incep sa se desfaca. 🙂

Viata.

De: Anca

Anca — Tue, 15 Jul 2014 10:39:08 +0000

Asta o chestie pe care o resimt și eu, cu pragul de 20 abia trecut. Prieteni buni mi-am făcut în copilărie și mai apoi la început de liceu. De atunci, nada…

De: alaxandra

alaxandra — Sun, 08 Jun 2014 23:41:49 +0000

Ca răspuns la Claudia.

Apreciez pozivitismul din cuvintele tale, chiar daca simt si inteleg substratul: e greu. Drumul e greu.

Insa ma inspira faptul ca esti optimista si ca ai invatat atat de multe in calatoria ta, mai ales avand in vedere ca drumul tau a fost ceva mai…lung decat al meu.

Da, postarea mea e oarecum o lamentatie, sau o idee cam sincera dar hey…e copacul meu si eu fac regulile. 😀

In plus, esti una dintre persoanele pe care ma bucur ca le-am cunoscut si o spun cu maxima sinceritate! 🙂

De: Claudia

Claudia — Sun, 08 Jun 2014 18:02:56 +0000

Am si am avut o astfel de viata, dar perindarea mi-a adus de fiecare data in cale oameni potriviti la locul potrivit pentru a-mi aminti pe ce drum s-o apuc ca sa nu ma indepartez de propria persoana, de propriile vise si aspiratii.
Cu toate ca au fost momente cand am ramas „singura” pe drumul acesta al meu, viata nu a contenit sa-mi ofere surprize si sa-mi alature oameni care mi se aseamana si de la care am invatat enorm doar cunoscandu-i.
Stiu acum ca tot ce trebuie sa fac este sa merg mai departe chiar daca seamana cu zburatul din floare in floare si nu cu asezarea cuminte la umbra unui copac, chiar daca nu pot lua cu mine pe cei dragi, chiar daca trebuie sa renunt spre a face loc noului, chiar daca uneori e greu al naibii…