|

Treptele din spatele casei

Statusera multi ani pe acele trepte.

Era mica si gandea mult. Ii placea sa stie ca nu va mai fi trist, sa stie ca nu sufera. Sa stie ca poate in felul asta poate va fi putina liniste si in omul acela atat de ravasit.

Statusera impreuna epoci intregi, care durau apusuri infinite. Pana cand umbra casei ii invaluia si pana cand salcia isi suna frunzele a seara.

Nu mai stie nici unul dintre ei cati ani au stat asa. Uneori erau cateva ore, alteori traversau timpul in forme nebanuite de altii. Si vorbeau, si vorbeau. E greu sa acoperi cu palmele tale de copil de opt ani, sufletul sangerand al unui om mare. Dar ea era decisa sa incerce. Uneori oamenii pur si simplu nu trebuie sa sufere atat. Era nedrept.

Cand venise prima data in curtea aceea mare, era intuneric. Si florile de regina noptii imbalsamau aerul cu un parfum aproape vizibil. Vizibil ca intunericul. Ele apareau soptit, in inserare si dupa ce cadea roua se ascundeau sub ea. Era dupa o calatorie lunga, lunga pentru varsta ei mica, si lunga pentru emotiile din ziua aceea. Plecasa fara sa stie unde ajunge. Plecasa fara sa stie de ce venise ea sa o duca departe de bunica ei.

Dar departe de ea gandul sa se sperie. A gasit acolo o alta bunica. Mamaia. Era iute si blanda. Vesela si inteleapta. Mamaia a invatat-0, atunci primele rugaciuni ale copilariei. Si a aparut repede si un pui de om, ghemuit intr-un patut prea mare parca pentru el. L-a primit cu bucurie, era inca un om in casa aceea mare si greoaie.

Stateau pe treptele din spatele casei. Azi nu mai e nici o usa acolo. Au zidit-o. Dar treptele au ramas, sunt prea pline de amintiri. Cred ca omului i-a fost greu sa le darame.

Au trecut ani de atunci dar legatura dintre acei doi oameni, fara nici o legatura intre ei, a ramas acolo. Suficient de mult, incat in chinurile lui cele mai aprige, in momentele in care durerea il facuse fiara, a putut sa o recunoasca. Si ea a reusit cumva sa il scoata afara.

Mereu a reusit asta cu oamenii indurerati. Veneau la ea, si apoi puteau zambi. Dar de la el invatase toate astea: tacerile, cuvintele, uneori e suficient sa stai si sa privesti in gol alaturi de celalalt. Alteori e bine sa vorbesti cat mai mult. Ca celalalt sa poata sa taca linistit.

Dar cred ca pe toate, pe toate le-a invatat incercand sa panseze ranile alea, cu care s-a intalnit pe treptele casei. Din gradina cu flori de regina noptii. Au plans la telefon zilele trecute: „Iti mai aduci aminte cum stateam noi doi pe treptele casei? Ani intregi am stat acolo.”

„De ce nu ai mai sunat? Nu stii ca eu sunt mereu gata sa te ascult, spune ea?” „Ba da, am gresit. Stiu ca am gresit. Dar, stii ca mereu te-am ascultat, da? Stii asta, fetito…stii asta, nu? Pentru ca totusi esti fetita mea orice ar spune altii.”

Lucrurile nu s-au linistit niciodata. Sau nu inca. Dar asa, intre un strain si o fetita s-au legat convorbiri, s-au inchegat sentimente. SI azi sunt tata si fiica. Chiar daca pentru altii, ea e doar copilul nevestei lui. Dintr-o alta casatorie.

Sursa foto.

Similar Posts

  • ·

    La start

    Pentru ca uneori gandurile ratacesc printre crengi… Pentru ca zilele trecute am reusit sa ajung in Gradina Botanica, si am ramas uimita de cat de frumosi s-au facut copacii mei si anul acesta. Pentru ca am cules aseara petale de pe jos, si pentru ca era sa uit ca petalele mai cad…Pentru ca am nevoie…

  • · ·

    Politica in pom: Un copy-paste din gandurile mele

    Paranteza: Nu apartin nici unui partid, nici nu am apartinut vreodata. Mama e mare fan PNL, tata e apolitic dar stiu ca are simpatii de centru dreapta. Il inteleg. Eu personal inclin intre un liberalism minimal ca stil de conducere, monarhie ca aplicare practica a organizarii si socialism (atentie!! aplicat de societatea civila, nu de…

  • ·

    De când ai plecat

    Sunt într-un loc fără culoare și fără aer de când ai plecat.Lumea s-a cutremurat din temelii, și încă nu s-a așezat la loc. Oamenii merg mai departe, și trec pe lângă mine, și eu mă întreb…cum?Sună a clișeu, știu, dar…nu văd ei că lumea a rămas puțin strâmbă? Noi două, mamă, am fost în război…

  • ·

    Madrigal – Rugaciune

    Mi-am adus aminte azi de melodia asta. Este inregistrata demult, atat de mult timp a curs (in evenimente) incat eu una sunt alta persoana.   Versurile acestui cantec sunt scrise de Eugen Jebeleanu. Asa cum scriam si aici, in 2009, mi-a atras atentia cantecul asta, m-a facut sa il tin minte, si sa imi spuna mereu…

  • ·

    Strigătele democrației

    Am trăit 6 ani în comunism. Primii 6 ani din viață. Doar vag îmi amintesc cum era să stai la coadă înainte de ’89. Dar iată, 25 de ani mai târziu, Guvernul Ponta îmi oferă șansa de a mă întoarce în timp, ca să îmi consolidez amintirea. În Londra, of all places. Doar că statul…

  • · ·

    Bounce Rate: Definitie, Opinii, Resurse

    Am intalnit deseori termenul de bounce-rate in conversatii alarmiste printre detinatori de site-uri si bloguri. Cat conteaza, de ce conteaza, care e problema majora cu userii care pleaca, samd. Asa ca am purces la o investigatie care s-a incheiat cu niste clarificari pentru mine, cu niste citate de la doua persoane extrem de competente intr-ale…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.