…ne-au pus aripi noi
Am fost in seara asta la universitate. La #colectivunplugged. Sa facem asta:
…si sunt coplesita.
Sunt coplesita de tot ce am citit, vazut, auzit in ultima vreme. Legat de #colectiv. Legat de impactul avut asupra tarii. Legat de impactul avut asupra mea.
Ce faceti?
Din 30 octombrie, in Romania e mai liniste. Au fost cateva zile in care vocile noastre tacute au rasunat in toata tara, si ele au pus in miscare…schimbarea.
Dar e liniste. Strazile sunt mai linistite, metroul e mai linistit. Magazinele sunt mai linistite. Pe facebook e inca fierbere, dar parca nu ca alta data:
Am senzatia ca o anumita categorie de oameni incearca raspandirea de idei si de informatie falsa sau divergenta cu ideile care ne macina pe toti. Si cu toate astea oamenii fac, si virtual un pas in lateral si ii cam ignora.
La fel ca in piata. Toti stim cine sunt manipulatorii si nu ii prea bagam in seama.
Comunicam si aproape ca stim pe-afara cine sunt cei cu poze negre la profil sau doar in suflet.
Simt multa tacere, si in spatele ei multa – enorm de multa – forta. Tacuta. Incrancenata. Asezata pe niste chestii faine: pasiune pentru viata, pentru frumos, dorinta de a face lucruri bune sa se intample (muzica, fotografie, carti publicate), sau de a avea familii implinite.
Asezata pe frustrarea ca toate chestiile astea nu se pot intampla decat luptand impotriva sistemului.
Asezata pe discernamant si capacitatea de a deosebi cu extrem de multa claritate manipularea de frustrarea acumulata, dar productiva in final.
Si la fel ca mamele si tatii nostrii, iesim sa cantam in Piata. Sa cantam si sa ne privim unii pe altii stiind ca toti avem la profil, sau in suflet, poze de culoare neagra.
In Romania e multa tacere, dar in spatele ei suntem o forta. Si va garantez ca forta asta nici nu va arde prea curand, nici nu va disparea nicaieri.
Pentru ca noi ducem Romania in spate, si o purtam inainte: invatam, muncim pe branci, radem cu ai nostrii si ne facem planuri. Si coruptia generalizata care conduce si administreazsa aceasta tara in folos propriu ne cam stau in cale.
Ce faceti, totusi?
Va stim culorile. Va stim tertipurile.
Scapam de voi, pentru ca sunteti perimati si incapabili sa intelegeti ca tara asta nu e a voastra. Ne apartine noua. Si noi ne ridicam de pe jos, punem chitarile in huse, si ne scuturam de praful de pe noi si de voi.
