Dintre toți cei prezenți
Doar nebunii iubesc, doar ei
Doar ei găsesc o poartă în timp
Și dintre cei ce-au trecut
Doar nebunii au știut
Ieșirea ascunsă din labirint
Doar nebunii iubesc, dar si daca n-am iubi? Ce lume ar fi asta?
Am iubit mult. Am iubit intens, imbelsugat si puternic.
Am indraznit.
Si numai cine nu a indraznit sa iubeasca, nu va suferi.
Si cine nu mai indrazneste sa iubeasca, cel mai probabil, nu va mai trai.
Nu regret durerea, nu regret parjolul, nu regret lacrimile.
Poate regret ca uneori nu am fost mai prezenta, mai acolo, mai rationala sau mai copilaroasa. Mai frumoasa.
Dar asta o spun acum, de la inaltimea anilor si a lacrimilor.
E usor aici. Sa tragi concluzii.
Photo by Mari Korz
In labirint nu e nimic simplu, alb-negru, uneori nu e nici lumina. E doar celalalt, si uneori te ratacesti cumplit – si de tine si de cealalta persoana, pana cand te regasesti.
Cica seman cu mama. Am puterea ei, am determinarea ei. Am frumusetea ei.
Si seman cu tata – am capacitatea lui de reinventare, determinarea lui sa simt si sa gandesc frumos.
Si seman si cu mine. Desi inca descopar ce inseamna asta.
Dar din asemenea oameni, ce puteam iesi, altceva decat cineva care stie ieșirea ascunsă din labirint.
Greieras, multumesc pentru ca mi-ai dat anii tai, si ca i-ai primit pe ai mei.
Nu i-as da pe nimic altceva. Te iubesc.
