1 The first poems I ever wrote were about you As I sat in my room, thinking, How you chose to hold out your hand for her Under that beautiful linden tree. 2 Somehow, I trusted that smile So, I let you trample my soul And that first slap broke my heart More than your…
Eu sunt aici, cautand sa nu fiu Nici prea departe nici prea aproape Si-mi fac drum prin greseli sau alaturi Incercand sa gasesc cine sunt. Locul asta … e parte din mine E al meu si nu e uneori, Jumatate-a mai fost, restul vine Insa nu a sosit pe deplin. Timpul asta de a fi…
You know those recurring dreams That keep coming at you! Over and over Same runs, same fears, and same startled waking-up That loop of seeking a way out And failing, and then rinse-and-repeat? What’s up with that? Why do we keep running around in circles Not even being honest with ourselves Even if the cuts…
Mi-e frig, uneori. Îngrozitor de frig, câteodată. Sunt plină de găuri, lăsate de umbre din trecut De cuvinte de ieri. Uite! Intră frigul prin ele… Și suflă prin mine a pustiu. Oricât încerc să le astup, nu-mi iese. Mă strâng încet în mine, și mă ascult Ascult inima cum bate, cum suflă vântul Și mi-e…
Fiecare dintre noi lupta. Cumva luptele noastre interioare si exterioare fac parte din existenta. Vin la pachet cu ea. Depinde cat de poetic vrei sa fii: framantari, demoni interiori, dureri sau inadecvari. Oricum le-ar fi numele, toti avem asa ceva. Bagaje care dor sau au devenit prea grele si fix, dar fix de aia dor….
Am obosit de atata stat in casa, de masti, de restrictii, de limite, de izolare. De aproape un an de zile deja, imi tiuie urechile a pustiu. Sunt zile – uneori saptamani – in care, daca nu as avea balcon deschis nu as sti cum arata cerul.
Traiesc nitel utopic de 7 luni de zile. De cand am primit acel telefon. De cand a murit Razvan.
O combinatie de tarie care vine de Sus si un fel de determinare sa traiesc mai departe care e pura incapatanare de fapt, daca ma gandesc bine.
Cand te vad, in sfarsit, totul devine o idee mai colorat
Cand iti ating mana, simt cum se desparte ceata cotidianului
Si am un punct de referinta, stabil si cuminte, care mediaza
Intre mine si univers.
Azi este cea mai misto zi de luni din istoria zilelor de luni.
As vrea sa invatam din acest sentiment de satisfactie. Sa il luam frumos de manutze si sa il ajutam sa creasca mare, ca intr-o tara in care cetatenii ei sunt mandri, drepti, si cinstiti.
A trecut un an de cand a plecat dintre noi. Si inca nu am un sir de ganduri coerente despre pierderea asta. Nu am vrut sa treaca anul asta, dar nici puterea sa scriu despre asta nu am avut-o. Poate ca inca nu o am pe deplin. Nu am vrut sa astept un an.
Pentru ca anul trecut nu am putut trece si printr-o aniversare, am lasat-o sa treaca pur si simplu. S-au aglomerat atatea lucruri in parcursul a cateva luni de zile ca nu am stiut incotro sa ma duc sa respir, asa ca m-am dat la fund ca sa treaca valul, si cu asta basta. Asa ca scriu articolul asta, la 34 de ani.
Cand oamenii afla ca am un acvariu de 130l in mijlocul sufrageriei primul lucru pe care il exclama e „Vai! Dar nu e prea mult?”, si apoi exclama „Cred ca dureaza o vesnicie sa il intretii!”.