Stau pe creasta asta bătută de vânt…
Fluturând
Un steag alb și înalt către mare
Cu porțile de la castel deschise
Larg!
Dar nu se încumetă nimeni să treacă
De șanțurile în care cresc nuferi violet
Și podul, împodobit cu iasomie.
Aștept să arunce ancora o corabie
Solii.
Cu flamuri aprinse de soare
Însă doar coțofenele opresc zglobii
Pe zidurile mele.
Călătorii rătăciți ar poposi, poate:
Dar văd dragonii din văzduh
Și lupii mei îmblânziți din cetate
Și gândesc la doar colți, sânge, foc
Teamă.
Nu are nimeni curaj să pășească
Drept și curat printre porți
Să între și să se așeze la masă.
Să vadă dincolo de ziduri, și de ce pare
Neîmblânzit.
Și să mângâie, să cânte, să radă cu noi.
Căci nu de dragoni le e frică.
Nu de lupii mei cei străvechi.
Nu de nuferi și de ziduri
Se tem.
Ci de ușa cea roșie de la intrare
Din lemn
Pe care scrie: „Intră doar dacă știi cine ești.”
Așa că flutur cu veselie și speranta Steagul
Și la fiecare răsărit de soare
Îmi spun în oglindă cine sunt.
Sunt cetatea, și dragonii și haita de lupi
Iasomia și nuferii, faleza și valurile
Sunt aici de demult.
Și am porțile deschise.
Trăiesc.
Imagine generata cu beta.dreamstudio.ai – Stable Diffusion (prompt: „dragon flying over castle by the sea, a white flag, wolves pack matte painting”).
