Am contemplat mai multe potentiale titluri, dar cred ca acesta sumarizeaza prin minimalism celelalte variante.
Tatal meu este un om de o sensibilitate rara si de o inteligenta precisa si fina ca lama unui bisturiu. E medic veterinar de profesie, dar intelectual ca alegere. Din acela care ajunge citind carti, acumuland dioptrii de la citit si care invata limbile straine printr-un talent nativ. Mostenit de la Bunica. Care e o alta poveste.
Foto: Tati.
Tatal meu mi-a fost primul model in viata, si printre discutiile purtate cu el imi aduc aminte unele extrem de filosofice, pe care le purta cu toata seriozitatea cu mine, o pustoaica de pana in 10 ani.
Am avut o legatura speciala, intotdeauna. Atat de speciala incat de mica l-am inteles. Ne-am inteles. Am comunicat atat de bine si de subtil de cand am invatat sa vorbesc. Sau chiar de dinainte. De fapt, de cand ne stim.
As vrea sa spun ca asta m-a facut sa scriu textul de aici, dar de fapt nu e chiar asa. Smecherii cei mici mi-au luat-o inainte doar in fapta, ma gandeam de ceva vreme la o nastrusnicie similara.
Tata mi-a facut unele dintre cele mai frumoase cadouri: pasiunea pentru muzica, pentru limbile straine, dragostea pentru animale, lectiile despre atentie si modul in care informatia are valoare in sine, increderea in propriile mele forte, si ochii verzi. Ai lui sunt albastri, dar usor spre verde. Ai mei sunt cand asa, cand asa.
Tata a luptat pentru mine, pentru fericirea mea, pentru sanatatea mea, a luptat pentru mine chiar si impotriva mea. Asa cum e datoria unui parinte.
M-a certat, m-a pedepsit, m-a linistit. Si lucru uimitor, chiar si cand ma credeam nedreptatita sau neanteleasa nu am putut sa nu vad ca el de fapt, tot la mine se gandea. Mereu am stiut asta. Mereu-mereu.
Tata e un luptator si un idealist. E un boem si un om cu picioarele pe pamant. E un artist. Si un tata prin excelenta. Si puteti sa ma credeti pe cuvant. Nu l-as schimba pe tata, nici macar acum cand are tamplele grizonate. Pentru ca stiu (desi poate uneori as putea uita) ca mereu voi avea cate ceva de invatat de la el, si mereu voi avea ceva de impartasit cu el. Doar e tatal meu.
Tati, daca citesti, sa stii ca te iubesc.
P.S. Aceasta postare a aparut intial pe alaxandra.wordpress.com, am decis sa o mut aici din ratiuni sentimentale. 🙂
